Trup în tumult

*

Mi-ai dăruit o prea îmbelşugată vară,

Da, ştiu, o!, cât de frumos a fost!

Dar lasă-mi însingurarea toamnei,

Ultim dar dăruit semeției tale

Şi umărului tău înnobilat surâs.

*

Mi-ai lipsit, mi-ai zis, deunăzi.

Şi tu îmi vei lipsi, fireşte, mâine.

Dar azi îți cer să despărțim

Tot ce ne-a fost o vară drum.

*

Nu mă-ntreba de ce îţi plec.

Nu încerca să-nțelegi de ce m-aplec

Chemării întomnatei frunze.

*

Doar celor încercați de flăcările vieții

Şi celor întorşi de dincolo de Styx

Le este dat să înțeleagă

Canonul tainicei plecări.

*

La braț de te-oi vedea cu altcineva,

Nu-ți face griji, nu mă va durea,

Prea mult.

*

În toamna mea însingurată voi purta

Cel mai de preț dar din arşița trecutei veri,

Mâinile tale sărutând trupul Senei

În tumult.

#deTeiu

Paris, 20 Răpciune 2020

Ilustraţie: Trandafir întomnat

© Autoarea

Blândă îndepărtată iubire,

Vino, a înflorit liliacul iară fără tine!

Împovărat de neaşteptata briză a serii,

Parfumul i se-nclină, îmi fură-o sărutare,

Ca şi tine, vai!, cel de zei închinat zării!

Liliacul e în floare, valsează orfan de tine,

Parfumul lui, de mult uitate plăceri aprinde,

Cânt, joc, zburdălnicii în nopţile puţine.

Vino-mi diseară, vino-mi iubire,

Vino-mi de-ndată! Uitare-n chemare,

Cerşea liliacul cea din urmă amăgire…

De mâine fi-va doar prea ofilită floare.

Luli

Paris, 19 Frunzar 2019

Ilustraţie: Liliac © Marilena Lică-Maşala

Iubitul meu, de mă iubeşti,
Bate-mi cu primăveri-n fereşti,
Du-mă în zări cu alb de caleşti,
Să valsăm în asfințit de poveşti,
Cu haine de mire să te găteşti,
Mireasă să-ți fiu, de mă doreşti…

Paris, 16 Mărțişor 2019

Ce gust îţi purtau buzele de ametist,

Nu voi mai şti de-acum să spun vreodată.

Or fi avut, poate, acel ceva nedefinit

Din taina bobului de sesam vrăjit,

Comori deschizând în peşteri de nepătruns,

Ori gust acrişor de flori de hibiscus

Ori gust, poate, de veşnică logodnă.

Ce miros îţi purtau mâinile sidefii,

Nu voi mai afla de-acum niciodată.

Frumoase, vai!, şi prea cuminţi,

Prin părul meu n-au răsfirat jurăminţi

Şi nici miresme de castani înfloriţi.

Al patimei drum nu ne-a fost dat,

Nici voluptatea universului înstelat.

Semeţ însingurat, tu nu m-ai căutat,

Nici ţipătu-ţi mut nu m-a strigat.

Ai fost tăcere, ai fost vers,

Veşmânt cernit e cerul neînţeles

Şi lanul rămas necules.

Paris, 15 Mărţişor 2019