De profondis clavami
Gânduri la primirea prozatoarei Steluţa Istrătescu în rândurile condeierilor ieşeni
sau
Despre micile bucurii pe care şi le pot oferi unii altora, scriitorii
Bunei mele Prietene, Estelle
Cu puţin înainte de miezul nopţii, printre pleoapele ce se voiau îmbrăţişate-n tihna somnului, şi-a făcut loc bucuria primirii unui e-mail de la prietenul Marin Ifrim, purtător de nemărginită fericire: filiala Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România, iată, publica pe situl propriu, lista celor 31 de noi scriitori admişi, „supravieţuitori” ai mult tânjitelor furci caudine ale exigenţelor temutului Comitet de Conducere al filialei…
Printre cei 31, Steluţa Istrătescu (pe care eu o alint Estelle), un ilustru nume de dascăl şi prozator al ultimului pătrar de veac literar românesc, dar şi un condei drag nevinovatei noastre patimi de lector:
Prozatoarea Steluta Istratescu a fost primita în filiala Iasi a Uniunii Scriitorilor din România