Prietenul nostru şi al Patriilor Române, din lăuntrul ori în afara hotarelor istorice, poetul Laurian Stanchescu, a pus altfel în lumină monştri sacri ai naţiei: Eminescu, Brâncuşi, Avram Iancu, Horia, Cloşca şi Crişan, şi de ce nu, l-aş chema la rândul meu, din tronul încins al timpului, pe Gheorghe Doja.

În cuvinte simple, dar eterne, fratele Laurian a mers pe drum plin de spini şi mărăcini. A desţeleni şi întruchipa o astfel de lucrare, nu i-a fost uşor. Voinţa, credinţa, chemarea, l-au ţinut drept pe cale.
Uneori, poate, mâhnire îi răzbate din gândul împletit de lanuri de nădejde. Un dram de astfel de mâhnire i-am aflat rătăcit dimineaţă, strigăt tăcut pe bolta celestului facebookian.
Am vrut să-i trimit cuvânt de îmbărbătare. Cuvântul chip şi-a luat, de dialog…

———
– Drumu-i lung, Laurian, dar, pietruit piatră pe piatră şi piatră cu piatră, se adună-n lumină!
Vă înţeleg revolta mâhnirii, e firească, m-a încercat pe mine însămi de câte ori nenumărate… Dar, ceea ce vedeţi, nu poate un altul să vadă. Şi dacă aţi văzut, rămâneţi de veghe. De unul singur, Laurian, veţi reuşi să redaţi naţiei române mândria adevărului literar, artistic, istoric, mai bine decât o frăţie de-o mie de cavaleri (noi plăieşi).
Vorbeam cu ani în urmă, cu un bun prieten, poet şi dânsul, Baki Ymeri, despre imaginea pe care o avem dincolo de hotare. Imaginile se vor limpezi, chipul românilor va redeveni icoană.

– Să fiți binecuvântată și urarea dumneavoastră să devină catapeteasma nației române…

– Catapeteasma poate fi blazonul, este deja, Laurian, a ceea ce nădăjduiți şi zidiți pentru un neam viteaz cândva. Sacră vă este solia, veşnic sacerdoţiul!

– Sunteți un profet, răscoliți zarea materiei și o lăsați neatinsă…vă iubesc…!

– Rămâi netulburat, Prieten bun! Cineva acolo sus, zeu printre zeii antici, vă iubeşte.

– Cu prieteni emblematici ca dumneavoastră… rămân netulburat… cineva mă iubește și în cer…

– Prietenii, Laurian, nu ştiu de sunt emblematici, dar vremurile sunt. Chemarea ce aţi simţit-o de a-l grăi altfel pe Eminescu, de a-l aduce altfel pe Brâncuşi acasă, de a-l urni altfel pe Avram Iancu din uitarea istoriei Patriilor Române, de a-i învia altfel, din roata timpului-n cenuşă, pe Horia, Cloşca şi Crişan, şi, de ce nu, pe Gheorghe Doja aş zice, din tronul înroşit să-l smulgem, Phoenicşi gravaţi cu toţii pe niciodată de schimb monedă, vă este dată, dăruită. În sacralitarea darurilor nu este nici loc şi nici timp de întoarcere.

– Aveți dreptate… Răstignirea înseamnă Învierea… O voi face cu toată iubirea…

– Vizionarii urcă singuri pe Cruce, Laurian… Nu o ştiu la început. O pricep însă, încetul cu încetul…

Prietenului Laurian Stanchescu,
Din Paris, sâmbătă 13 aprilie 2019