Patruzeci de dimineţi

in memoriam

Athanase Vantchev de Thracy

(1940 – 2020)

(7)

Argument

Ilustru Om de Litere, Athanase Vantchev de Thracy m-a copleşit cu prietenia-i legendară. Prezent în întâia mea antologie bilingvă de poezie, cu 55 de poeţi din cinci continente, „Voix sans frontières/ Voci fără hotare”, m-a rugat de două ori să-i traduc câte 40 de poeme în română. Ar fi trebuit să ne întâlnim la începutul lui octombrie, să-mi dăruiască noul său volum de poeme din care ar fi urmat, fireşte, să aleg încă o serie de 40 de poeme pentru o nouă tălmăcire. Nu a mai avut timp. S-a întors la Paris din Bulgaria lui natală pe 29 septembrie. A plecat dincolo de Styx pe 30 septembrie. Familia, prietenii, vecinii l-am însoţit pe ultimul drum pe 13 octombrie. A doua zi, m-am tot gândit, fireşte, la felul lui luminos, nobil, şăgalnic de a fi.

Dincolo de cele ce se văd, Athanase era o veşnică livadă cu rod de mister.

*

M-am întrebat mereu de ce tocmai 40 de poeme. Nu i-am pus niciodată această întrebare. Nu-mi place să descos oamenii. Prefer să înţeleg singură ce-i cu dânşii, ce li se-ntâmplă.

Dimineaţa următoare (15 octombrie), pregătindu-mă să plec către ale zilei treburi, mi-am dat seama că numărul 40 are un tâlc, o semnficaţie pentru noi, creştinii ortodocşi. Şi-ar fi dorit oare să public un poem pe zi, timp de 40 de zile după înmormântarea lui? Poate. Dar, indiferent ce şi-ar fi dorit, nevând cum îndeplini altfel ritualul celor 40 de dimineţi, ca în satul meu unde o femeie devotată adormitului întru vecie, împarte „dimineți” (bucate) vecinilor, voi publica timp de 40 de zile câte un poem din cele tălmăcite în română, în chip de dimineţi.

Le împart fiecărui cititor creştin ori necreştin, poet ori nepoet, ce se va opri pe aceste versuri.

Marilena

————————-

A şaptea dimineaţă.

28. CRED IARĂ TOTUL

I.

Dimineaţă mohorâtă, însingurată, îngândurată…
Doar fructe roșii şi vesele de măceşi,

Uimitoare stele, strălucesc și luminează

Garduri de mărăcini în grădină!

 

Dimineaţă cu lumină despuiată și zbârcită
Căzândă pe safirul râului adormit.

Câinele meu încolăcit lângă foc
Ascultă, atent, freamătul de legende
Din pădurea pitită-n inima lemnelor de foc,
Cum în poeme frământă
Spice grele de grâu.

 

II.

Stau la geam,
Sorbind fără grabă
Liniştea veşniciei,
Departe de zvonul lucrurilor.

Ce mister, suflete,
Ziua ivindă-n verandă!
Cum să pricepem, vai!, tâlcul lumii?

Ah, mireasma de fân!
Bucuria deplină a pământului
În tulpiniţe uscate de ierburi!
Ce searbădă-i lâncezirea iernii
În pelerina ei de fulgi strălucitori!

III.

Și tu Poezie,
Poezie, știință a desăvârșirii,
Artă a negrăirii,
Artă supremă a salvării de la prăbuşirea
Deplină a făpturii!

Tu, veşnică re-aşezare a lumii,
Voinţă, triumf scris asupra ordinii stabilite,
Asupra arhitecturii limbii,
Triumf al luptei între viața biruitoare
Și moartea liniștitoare.

Poezie, tu, ce ridici omul
De la zădărnicia zilei sale
Până la înflorirea măreţiei sale.
Tu, ce repui făptura
În splendoarea fulgerătoare
A originii sale cereşti!

Dimineaţă mohorâtă, însingurată, îngândurată…
Și eu, care cred iară totul!

Paris, 28 ianuarie 2019

 

 

Din volumul „Et tout revient à son centre/ Şi totul se întoarce la sine”, Paris 2019

 

 

©Athanase Vantchev de Thracy

Nota traducătoarei:

Numărul (28) reprezintă pagina la care se află poemul în volumul original, în franceză.

Legenda fotografiei: Trandafiri în toamnă

Credit fotografic: Marilena Lică-Mașala.

#deTeiu

#AthanaseVantchev