Mariléna Blog Littéraire

Archives de catégorie: 06. VUES DE L’ODÉON

Cina de Şabat

Posté le Par Publié dans 01. ATELIER, 01.G. Journal intime, 06. VUES DE L'ODÉON, 06.A. PARIS ET MOI .
Shabbat Shalom
El m-a chemat la cina de Şabat.
Lumânări aprinse, casa curată, patul strâns, pâinea acoperită cu ştergar curat, bucate îmbietoare gătite de el însuşi, argintărie de sărbătoare, lecturi, cântări, sacralitate.
*
Totul îmi părea cunoscut. Bucuria bărbatului casei de a tăia pâinea, gustul pâinii întinsă-n sare, tihna discuțiilor, evocarea neamului, străbunilor, îmi aminteau de cinele copilăriei mele, în casa părintească.
*
Şi am întrebat despre întâlnirea lui Mohamet cu Moise, în timpul călătoriei nocturne (a lui Mahomet) în cele 7 ceruri.
– Interesantă întrebarea dumneavoastră, Doamnă – a zis gazda mea, binevoitoare.
Apoi, discuția ne-a purtat în Orientul Apropiat antic şi Evul Mediu timpuriu…
Când am privit limbile ceasului de perete, se îngâna de ziuă.
*
În odaia mea, zorii şi candela aprinsă.
Paris, 4 Cuptor 2021

Café Oz, Paris

AUGUSTIN LUCICI (1956-2020)

Posté le Par Publié dans 01.G. Journal intime, 06.B. ROUMANIE et MOI, 15.1. PEINTURE .

AUGUSTIN LUCICI

(1956-2020)

sau

Ţipătul trecerii prin viaţă al unui suflet năvălnic

Ieri, când am aflat de halucinanta plecare a pictorului Augustin Lucici dinspre cele trecătoare către cele veşnice, cerul Parisului era mohorât. Culorile lui plumburii au năvălit în inima-mi copleşită de-o fără de seamăn tristeţe. Cum să nu te-mpresoare mâhnirea când năpasta cuprinde casa unui frate, unui om din leatul meu, casa şi atelierul unui vrednic artist din urbea noastră mică?

Ţipăt al trecerii unui suflet năvalnic prin viaţă, precum oceanul cel potolit uneori, cel tumultuos alteori, nedreaptă îi este plecarea!

*

Urmăream din umbră evoluţia pictorului Augustin Lucici. Creaţia lui purta fireşte urma drumului străbătut de strămoşii lui din Italia către România. Obârşiile-i latine se vedeau în tot ceea ce-l făcea aparte de restul lumii: felul de a se îmbrăca, felul de a fi, felul de a vorbi, ţinuta artistică, zâmbetul, mâinile şi păru-i rebele, ieşirea la rampă, retragerea în sine…

*

Mi-am amintit cu câtă bucurie a primit invitaţia de a-mi acorda un interviu pentru una dintre publicaţiile în care scriam pe vremuri. Să fi fost „Societatea argeşeană”? Ori poate „Criterii literare”? Nu mai ştiu sigur, memoria mea românească se îndepărtează, se înceţoşează. Întrebările au fost puţine, dar întrevederea în sine a durat ceasuri. Augustin, prefăcut în măiastră călăuză, m-a purtat prin toate încăperile vrăjite ale Galeriei de Artă din Piteşti al cărui director era de fapt. Le ştiam, le vizitasem de mai multe ori împreună cu pruncul meu, dar am primit cu bucurie, la rândul meu, să pornim în aventura regăsirii sălilor micului muzeu.

Această clădire cochetă, elegantă, în stilul arhitectural suplu al sfârşitul veacului al XIX-lea, cu ziduri tăcute, martore ale multor prefaceri, mândre de a odihni pe simezele lor tablouri ale marilor maeştri români, îi semăna. Galeria era de fapt împărăţia lui, locul unde îşi aşezase tot norodul câtă frunză şi iarbă de gânduri, nelinişti, frământări, bucurii, împliniri, neîmpliniri, iubiri, pasiuni. Iar toate acestea îşi aflau ţărmul doar când Augustin le smulgea din străfundurile sufletului pentru a le aşterne cuminţi pe pânză, în atelierul lui, aflat, unde credeţi? În chiar această minunată împărăţie, fireşte, dar în odaia cea mai din urmă, cea mai ferită privirilor, cea mai umilă. Într-un ungher al îngustei odăi trona pe o pânză chipul descărnat al unei bătrâne. Augustin mi-a prezentat-o în stilul lui absolut fascinant:

„– Lena, vezi urâta de-acolo? Am terminat-o înainte de venirea ta ”.

„Urâta” lui Augustin mi s-a părut tot atât de seducătoare ca „Ţipătul” lui Edvard Munch. De ce m-am sfiit oare să-l întreb cât costă? Ar fi trebuit s-o cumpăr pe loc.

Alungit, ţintuit chiar pe pânză, periplul sentimentelor lui Augustin nu se oprea acolo. Din liniştea şi cuprinsul pânzei, necuprinsul neliniştilor şi aflărilor lui Augustin izbeau privirile celor care îi treceau pragul atelierului, reîncepându-şi exodul către lumi ascunse, uitate ori neaflate încă, plăcute ori urâte, dar niciodată străbătute de spaimă.

*

Mi s-a părut în ziua aceea că Augustin era neprevăzutul însuşi, ţipătul întrupat al „urâtei” pe care nu se uscase încă vopseaua penelului. Glasul lui îmi purta gândul către chipul imensităţii oceanului liniştit, tulburat deodată de talazuri mari, cu şolduri unduitoare şi-adânci. Părea cufundat în descărnarea „urâtei” pentru a culege lumina şi-a ne-o readuce torţă.

*

Augustin era un mister ce închidea în sine o lume fascinantă, pentru a o dărui doar celor ce ştiu să vadă.

*

Condoleanţe îndureratei familii, delicatei şi devotatei sale soţii, Stela, artist-creator la rândul său. Tulburător mesajul îndoliat al Stelei Lucici, în care ne vorbeşte despre soţul şi părintele său!

Adevărat, adevărat.

Augustin nu dădea lecţii de viaţă, Augustin nu împovăra oamenii cu sfaturi.

Augustin era alături de oameni, le era prieten, ca un bun părinte, sfătos şi iertător cum Sfântul Augustin.

Requiescat in pace!

#deTeiu

Paris, 3 decembrie 2020

Ilustraţie: Lina Stern, Lumini şi umbre.

Patruzeci de dimineţi pentru Athanase Vantchev de Thracy

Posté le Par Publié dans 02. TRADUCTIONS, 02.1. En roumain, 05.B. Bibliothèque Odéon, 06. VUES DE L'ODÉON, 06.A. PARIS ET MOI, 06.D. Odaia cu Poeţi, 13. LAM de FRANCE (Les Arts Métis de France) .

Patruzeci de dimineţi

in memoriam

Athanase Vantchev de Thracy

(1940 – 2020)

 

Argument

Ilustru Om de Litere, Athanase Vantchev de Thracy m-a copleşit cu prietenia-i legendară. M-a rugat de două ori să-i traduc câte 40 de poeme în română. Ar fi trebuit să ne întâlnim la începutul lui octombrie, să-mi dăruiască noul său volum de poeme din care ar fi urmat, fireşte, să aleg încă o serie de 40 de poeme pentru o nouă tălmăcire. Nu a mai avut timp. S-a întors la Paris din Bulgaria lui natală pe 29 septembrie. A plecat dincolo de Styx pe 30 septembrie.Familia, prietenii, vecinii l-am însoţit pe ultimul drum pe 13 octombrie. Ieri (14 octombrie) m-am gândit toată ziua la felul lui şăgalnic, luminos, nobil de-a fi. Dincolo de cele ce se văd însă, Athanase Vnthev DE Thracy era o veşnică livadă cu rod de mister.

*

M-am întrebat mereu de ce tocmai 40 de poeme. Nu i-am pus niciodată întrebarea. Nu-mi place de altfel să descos oamenii. Prefer să înţeleg singură ce-i cu dânşii, ce li se-ntâmplă. În dimineaţa aceasta, pregătindu-mă să plec către ale zilei treburi, am înţeles: numărul 40 are o semnficaţie pentru noi, pentru creştinii ortodocşi. Şi-ar fi dorit oare să public un poem pe zi, timp de 40 de zile după înmormântarea lui? Poate. Dar, indiferent ce şi-ar fi dorit, nevând cum îndeplini altfel ritualul celor 40 de dimineţi, ca în satul meu, unde o femeie devotată mortului împarte « dimineți » (bucate) vecinilor, voi publica timp de 40 de zile câte un poem din cele tălmăcite în română, în chip de dimineţi. Le împart fiecărui cititor creştin ori necreştin, poet ori nepoet, ce se va opri pe aceste versuri.

Să-i fie țărâna uşoară!

Marilena

____________________

Întâia şi-a doua dimineaţă.

7. NU-I NIMENI ACASĂ


Nu-i nimeni acasă.
Doar amurgul rătăcește
De-a lungul tindei.

Ah, gândind la cei veşnic plecaţi,

Sufletul mi-e plin de tristețe!
Tu, bătrână bocitoare, ecou elegiac
Al vremurilor pline de bucurie!

Din lut încărcat de amintiri,
Sculptez ovalul stinselor chipuri!
Zvon de mătănii aprind
În tremurul degetelor de chihlimbar…

În purpuriul pietrei,
Şlefuiesc cântul buzelor amuţite

Şi chipurile tăcute

Pe care le acopăr binişor

Cu șalul feeric al brumei.
Iar din suspinele inimii mâhnite,
Zidesc umbra graiurilor ştiute.

Cor mângâietor de greieri,
Vino, grăbeşte-te, cuprinde-mi poemul!

Ah, acest miros de var proaspăt,
Şi-aceste înalte statui de granit
La marginea iernii!

Şi-aceste adormite paseri

În ochii umezi ai serii,
Legănate de miros de fân!

O, Doamne, doar moartea
Nu moare niciodată!

Scris la Paris, 9 februarie 2019

*

9. ATÂT DE LINIŞTIT E TOTUL

Lui František Hrubín

Atât de liniştit e totul
Încât se-aude păşind timpul,
Doar surâsul tău, poiană înflorită,
Străluceşte-n geamul umed,
Acolo unde via urcă spre cer!

Marșul fandosit al săptămânilor,
Frumusețea viguroasă a anotimpurilor,
Duioşia zvâcnindă a inimii,
Somnul ce ne modelează trupul
Și flacăra numelor noastre,
În toiul nopților pieptişe!

Aprig curge Hubur
În măruntaiele pământului,
Iar geamătul din valurile lui
Răzbate până la mine!

O privighetoare mică
Veni s-anunțe zorii
Și-alungă aerul împovărat al slovelor,
Ultimele legănări de stele,
Măruntul zel al gâzelor
Și necuprinsa dezordine a nopții.

Bun venit, dimineaţă, palidă nuanţă de rapiță,
Bun venit, clocot luminos de zi,
Bun venit, plutire sclipitoare
De lumină!

Paris, 7 februarie 2019

Din volumul « Et tout revient à son centre/ Şi totul se întoarce la sine », Paris 2019

©Athanase Vantchev de Thracy

Nota traducătoarei:

Cifrele (7), (9) reprezintă paginile la care se află poemele în volumul original.

Legenda fotografiei:

Cu Athanase Vantchev de Thracy şi Marc Galan la Ambasada Kazakhstan, 2019.

Credit fotografic: Rosica Djagarov.

Serenadă

La Mayenne la Laval

Interview de Lina Stern

Posté le Par Publié dans 01.I. INTERVIEWS, 06. VUES DE L'ODÉON, 06.A. PARIS ET MOI, 06.C. Photothèque .

Marilena Lica-Masala

en dialogue

avec

Lina Stern

calligraphe, artiste photographe

Motto

« L’asémique est rythme, couleur, mouvement,

design, information, sensualité »

Lina Stern

Marilena Lica-Masala : Parles-nous un peu de toi, Lina.

Lina Stern : Je suis née en hiver, le 5 Janvier dans la ville de Svetlovodsk, ville avec une grande rivière qui en français signifie « l’eau claire ». C’est peut-être pour cela que la lumière et l’eau m’influençaient et m’inspiraient toute ma vie. Je suis née déjà en train de peindre, de sentir la couleur, de vivre et de danser. J’ai amené mon propre monde avec moi et je n’ai pas beaucoup cédé à l’éducation, c’était incontrôlable. Enfant tendre mais terrible.

–Peux-tu nous confier qu’est-ce qui t’a amené à la calligraphie et la photographie artistique ?

-Calligraphie, photographie, graphisme, design, littérature, céramique, danse… L’art est un espace naturel ou je me réalise avec légèreté. Je n’ai rien fait de spécial, sauf que j’ai acheté un appareil photo, de l’encre et du papier en ce qui concerne la calligraphie et de la photographie.

–Ton art porte à son cœur les asémiques. Qu’est-ce que c’est un asémique ? T’en es-tu formée en autodidacte ?

-La calligraphie asémique, pour moi, est une sorte des beaux-arts avec laquelle je peux explorer mon monde sensuel, émouvant, en constante évolution. Parfois, la calligraphie est une touche, faisant partie d’un champ joyeux coloré. L’asémique peut être présenté comme le texte des lettres noires sur un papier blanc. Il peut s’agir d’objets circulaires dans lesquels le mouvement part du centre. En tout cas, l’asémique est rythme, couleur, mouvement, design, information, sensualité. Mon travail d’écriture n’est pas automatique, car je sens les lignes et les lettres. J’ai découvert cet art par accident… Durant huit ans, j’ai dessiné des lignes, des formes et des signes incompréhensibles pour tout le monde. Mais ensuite, par hasard, j’ai trouvé sur Internet un groupe d’artistes, poètes, designers, musiciens qui peignent de la manière similaire, créant des pièces uniques, des images expérimentales. Et j’étais très contente de ce fait !

–Comment as-tu commencé à t’intéresser à la photographie de la nature, aux portraits de fleurs, ombres, pierres, rarement d’animaux et plus rarement de silhouettes humaines ? Pourquoi avoir choisi tous ces thèmes ?

-Prendre des photos de la nature, créer des portraits de s fleurs, des arbres, des pierres… Les chats qui dorment au soleil ou les chiens souriants, c’est facile pour moi, car c’est un monde ouvert et convivial. Il est plus difficile de faire des portraits des personnes. Moi et mes modèles avons beaucoup de rôles, de masques et de protections. Mais je souhaite développer en tant que portraitiste et photographe, le jeu de lumière sur les visages des gens.

–Depuis peu de temps, tes photographies surprennent différents personnages dans la vie de tous les jours, notamment les vagabonds (les sans domicile fixe). Les préviens-tu que tu vas les photographier ?

-Oui, moi-même j’ai été surprise d’avoir trouvé ce sujet parmi les fleurs, les jardins et les images de la mer sans fin. De quoi s’agit-il ? Je n’ai pas encore de réponse à cette question. Dans tous les cas, « mes » sans-abri sont des personnes colorées et contemplatives qui ont préservé miraculeusement leur monde et vivent dans la rue. À certains égards, nous nous ressemblons … Dans les photographies, je veux préserver leur détachement, leur puérilité et une certaine folie, donc Je ne préviens pas de vouloir les photographier. Mais je ne dérange pas les personnes endormies, malades ou sans défense avec mon appareil photo. Dans le meilleur des cas, je partagerai avec eux de la nourriture ou de l’argent, si je l’ai ou passe.

–Tes œuvres dissimulent parfois le bonheur de vivre. Est-ce que c’est le reflet de ton âme ?

-Je suis sûr que le bonheur est l’essence de la vie. Au départ, nous sommes tous heureux.

–Dans tes paysages, tu laisses une grande place au mystère, tout comme à la rêverie. Es-tu une romantique ?

LS: Non, je ne me sens pas comme une romantique et j’essaie, dans la mesure du possible, de transmettre avec précision l’état du paysage, tout en maintenant un silence intérieur: ne pas romantiser, même ne pas diaboliser la réalité. Quand il y a un arbre devant moi, j’essaie de devenir arbre, quand il y a la mer – je suis la mer… J’ai appris cela des maîtres anciens japonais qui prétendaient que si vous voulez dessiner un oiseau, devenez oiseau. Soit dit en passant, la culture japonaise, la poésie, la littérature, la musique, la calligraphie ont eu un impact énorme sur moi.

–Il semble que tu aimes plutôt la photographie en couleur que en noir et blanc. Comment expliques-tu cette préférence ?

-La photographie en noir et blanc à mon avis est la plus haute forme de la maîtrise. Je ne peux que viser une telle clarté, précision et perfection, que l’on peut voir sur les photographies d’Henri Cartier-Bresson, Helmut Newton et bien d’autres..

–Parfois, la lumière, les ombres, l’image de tes œuvres que tu les rassembles dans un sort de montage contrastant, demeurent sous le signe du symbolisme. Est-ce que cette tendance est liée à ton séjour à Paris ?

-Paris est une belle ville sensuelle dans laquelle la beauté et l’amour brillent dans l’air avec de la poussière solaire, qui m’a donné l’eau rose de la Seine du matin, des cygnes blancs comme la neige flottant au soleil levant… Trois jours dans le plus artistique quartier – le Marais… Promenades au long du fleuve. Des Ponts, les ponts… Chansons africaines ensoleillées dans le métro. Cette ville m’a donné une connaissance mystique avec deux artistes, Marilena et Dorota, maintenant elles sont mes amies. Ce sont des symboles de bonheur ! Invitée à Paris, j’y serai de retour.

–Quels sont les maîtres photographes qui influencent tes travaux artistiques ?

-Je suis reconnaissante à deux photographes français Joseph Nicéphore Niépce (Point de vue du Gras, 1826) et Louis Daguerre (Boulevard du Temple, 1838), qui ont inventé la photographie et donné au monde une incroyable opportunité de peindre avec la lumière. Je suis inspirée par cette forme d’art. Et regarder des photos de nombreux grands et simples photographes est mon rituel quotidien. J’aime ça.

–Quelles sont-elles les difficultés quotidiennes de la femme Lina Stern ? Peut-elle une artiste photographe et calligraphe vivre de son art actuellement ?

-Je vis au bord de la mer et chaque jour je suis heureuse à ma façon. Ma vie n’est pas très difficile. Un calligraphe et un photographe peuvent-ils vivre de leur art ? Ma réponse oui. Par exemple, ma calligraphie asémique s’intègre idéalement dans les intérieurs de n’importe quel style. Ainsi que des photos de la nature qui ressemblent à des fenêtres vivantes sur les murs, donc c’est à vendre.

–Nos lecteurs aimeraient acheter de tes œuvres. Peux-tu nous renseigner les prix de vente et où en peuvent-ils les trouver ?

– Je remercie nos lecteurs de leur intérêt pour mon art. Cette année, je porte une attention particulière à rendre mon travail plus accessible aux collectionneurs et à toute personne intéressée par la calligraphie, la photographie et le design. Pour le faire, je publie presque tous les jours de nouvelles photos dans mon compte personnel Facebook. J’ai aussi un site internet. Le projet ArtEco a une page sur Facebook et vous pouvez voir ici la calligraphie, les photographies, les mandalas et les objets d’art pour la décoration intérieure. Dans Instagram il y a une page spéciale pour les collectionneurs qui s’intéressent à la petite calligraphie et aux objets d’art de cette année.

Certaines œuvres peuvent être vues et achetées lors d’expositions en Europe. Cette année, je prévois de créer une boutique en ligne où il sera pratique de voir et d’acheter non seulement des originaux mais encore des copies de droits d’auteur d’une édition limitée. J’offre pareillement un service unique – c’est un portrait asémique. Sur un beau papier de 50 x 50 cm, avec le brillant des crayons de couleur, d’or, d’argent, de l’encre. Je peins la beauté de l’âme d’une personne, son vrai portrait.

  • Un mot, Lina, pour nos lecteurs, roumains pour la plupart aux quatre coins de la terre.

– La Roumanie, une belle terre ancienne avec laquelle l’Ukraine, le pays où je vis maintenant, a une frontière maritime et terrestre. Nous sommes très proches ! Nous sommes voisins ! Je respecte le caractère roumain et je me suis pleinement convaincue de la convivialité, de la générosité, de la capacité roumaine de coinquiéter lorsque j’ai rencontré Marilena, dans des circonstances où j’avais besoin d’aide ! Et je l’ai compris ! Je m’en souviendrai toujours ! C’est aussi une joie de réaliser que mon art est une occasion pour des échanges culturels entre nos pays et les gens. Je souhaite à tous ceux qui liront le texte de cette interview d’être heureux, légers et créatifs, même s’il n’y a pas de raison particulière à cela et rappelez-vous que l’essence de la vie est le bonheur! Merci beaucoup !

Mercie, Marilena, infiniment. Les questions profondes de cette interview ont exigé de l’honnêteté, de l’ouverture de coeur de ma part et m’ont fait réfléchir sur qui je suis et ce que je fais. Il s’agit d’une expérience inestimable. Je remercie sincèrement mon amie Eugénie d’avoir rédigé la version française de mes réponses.

Paris, Odessa, 22 mai – 10 iunie 2020

Les œuvres de l’artiste Lina Stern, tout comme ses projets d’art, peuvent être visionnés sur ses comptes Facebook, Instagram et sur son site personnel :

https://www.facebook.com/lina.stern1

https://www.facebook.com/asemic.linastern/

https://www.instagram.com/art.eco.stern/

Interviu cu Lina Stern, caligraf, artist fotograf ucrainian

Posté le Par Publié dans 01.I. INTERVIEWS, 06.A. PARIS ET MOI .

Explorez o lume a mea, senzuală, 

în mișcare, în continuă schimbare

– interviu cu Lina Stern, caligraf, artist fotograf ucrainian –

Caligraf, grafician, ceramist. S-a născut în Ucraina, la Svetlovodsk. Numele oraşul ei de baştină sugerează un vad cu „apă cristalină”. Ne-am întâlnit pe peronul unei vaste autogări pariziene, în ultimele superbe zile de septembrie 2017. Mă întorceam dintr-o călătorie literară în Calabria. Autocarul meu întârzia, iar prietena mea Dorota – artist liric de origine poloneză – aşteptându-mă pe peron, a remarcat o turistă străină care părea că pierduse autocarul. Apropiindu-se de dânsa pentru a o întreba (în franceză) dacă o poate ajuta cu ceva, Dorota a descifrat acordurile limbii ucrainiene de la întâiul sunet al răspunsului Linei. Rămăşiţe de limbă rusă din memoria fiecăreia au devenit limba lor comună, iar în clipa în care am coborât din autocarul de Italia, m-am trezit îmbrăţişată de patru braţe, în loc de două… S-o ajutăm pe Lina să găsească un hotel pentru o noapte şi s-o conducem până acolo, la miezul nopţii, n-a mai fost decât un prilej de bucurie de a fi toate trei împreună. Ideea de a-mi ilustra poemele cu lucrările sale s-a ivit de la sine, în timpul cafelei de rămas bun oferită de Dorota, câteva zile mai târziu, la Porte Maillot, înainte ca Lina să ne fie răpită de un alt autocar care o ducea la aeroport de data aceasta. Aşa s-a născut o prietenie între trei artiste crescute şi formate în culturi diferite ale Europei de Est. De atunci, prietenia noastră a crescut zi de zi, parcă, mai mult. Nu am ştiut niciodată ce-a gândit Lina despre gestul nostru de a nu o lăsa singură, în toiul nopţii, într-o capitală străină a cărei limbă îi era încă taină. Am aflat acum, din răspunsul ei la una dintre întrebările interviului de mai jos.

Dar, să dăm cuvântul invitatei noastre, Lina Stern.

Marilena LICA-MASALA: Lina, mă bucur că ai primit să răspunzi întrebărilor pentru situl comentator.ro! Când mi te-a prezentat Dorota, mi-ai părut o diafană misterioasă făptură. Ce ne poţi spune, te rog, despre tine, în câteva cuvinte?

Lina STERN: M-am născut iarna, la începutul lunii ianuarie, în orașul Svetlovodsk, al cărui nume înseamnă „apă cristalină”. Poate de aceea lumina și apa m-au influențat și inspirat toată viața. M-am născut deja pictând, simțind culoarea, trăind și dansând. Mi-am adus în lume propriul meu univers ce nu voia să intre în tiparele celor mari. Am fost un copil tandru, dar rebel.

MLM: Ce îndemn lăuntric te-a purtat către caligrafie și fotografia artistică?

LS: Caligrafia, fotografia, grafica, dizainul (1), literatura, ceramica, dansul… Arta este spațiul natural în care mă mişc cu ușurință. Cât despre caligrafie ori fotografie, nu am făcut nimic special. Într-o zi, am simţit nevoia de a-mi cumpăra un aparat de fotografiat, cerneală și hârtie.

MLM: Eşti creatoare de asemic. Ce este caligrafia asemică? Ţi-a fost greu să-i înveţi tainele?

LS: Caligrafia asemică este o formă de artă plastică pe care am descoperit-o întâmplător. Desenam linii, forme și semne de neînțeles pentru cei din jur. Apoi, după vreo opt ani, am găsit pe Internet un grup de artiști, poeți, dizaineri, muzicieni care pictau într-un mod similar, creând piese unice, imagini experimentale. Întâlnirea cu ei m-a bucurat. Caligrafia asemică mă ajută cel mai mult să explorez lumea mea, senzuală, în mișcare, în continuă schimbare. Poate fi ca o adiere deasupra unui câmp întins. Alteori, ia formă de litere negre pe hârtie albă. Dar poate lua şi formă circulară, mișcarea începând de la centru către periferie. În orice caz, asemicul are ritm, culoare, mișcare, frumuseţe, informație, senzualitate. Îi simt liniile, literele.

MLM: Eşti un fotograf al naturii, portretist al florilor, umbrelor, pietrelor. Mai rar apar animalele în imaginile tale. Figurile umane şi mai rar.

LS: Da, natura îmi stăpâneşte imaginile. Florile, copacii, pietrele… un pisoi ce doarme la soare sau un câine nu sunt greu de fotografiat. Ei reprezintă o lume deschisă, ușor de observat. Greu este de lucrat portrete de oameni. Eu și modelele mele avem o mulțime de roluri, de măști. Aș dori să mă formez ca pictor portretist, să pot fotografia jocul luminii pe fețele oamenilor.

MLM: De curând, am remarcat în fotografiile tale un personaj pe care-l vedem din ce în ce mai des pe străzile oraşelor europene: vagabondul, omul fără de adăpost. Cum procedezi când întâlneşti astfel de oameni părăsiţi de odaia lor, ostracizaţi în singurătatea multelor bagaje?

LS: M-a surprins să descopăr acest subiect printre florile și grădinile ţărmului mării nesfârșite. Oamenii mei fără adăpost sunt personaje colorate, contemplative, care s-au retras miraculos într-o lume a lor și trăiesc pe străzi. În unele privinţe, semănăm… Când îi fotografiez, vreau să surprind desprinderea lor de lumea înconjurătoare, rămăşiţele copilăriei, o anumită nebunie de a fi altfel, așa că nu-i avertizez. Nu vreau să deranjez aceşti oameni bolnavi, neputincioși, cu aparatul foto, nici atunci când îi văd dormind. Când pot, împart mâncarea sau banii cu ei.

MLM: Lucrările tale povestesc, parcă, bucuria de a trăi. Să fie o reflectare a sufletului tău?

LS: Fericirea este esența vieții. La începuturi, suntem cu toții fericiți.

Umbre de Lina Stern. Aasemic si fotografie

MLM: În peisajele tale, Lina, misterul pare a ocupa un loc important, fie chiar şi în plină lumină a zilei. Ești o romantică?

LS: Nu, nu mă simt romantică. Încerc, pe cât posibil, să transmit cu exactitate starea peisajului, păstrând în același timp o liniște interioară care nu romantizează, dar nici nu demonizează realitatea. Când în fața mea am un copac, încerc să devin un copac. Când e marea – eu sunt marea… Am aflat această învăţătură la maeștrii antici japonezi care spun că dacă vrei să desenezi o pasăre, trebuie să devii pasăre. Cultura japoneză, poezia, literatura, muzica, caligrafia, artele japoneze m-au influenţat mult.

MLM: Se pare că fotografia color îţi stăpâneşte creaţia, cea alb-negru fiind mai estompată.

LS: După mine, fotografia alb-negru este cea mai înaltă formă de măiestrie. Nu pot ţinti claritatea, precizia și perfecțiunea resimţite în fotografiile lui Henri Cartier-Bresson ori Helmut Newton…

MLM: Lumina, umbrele, chipul creaţiilor tale artistice unite în montaje contrastante, stau parcă sub semnul simbolismului. Să fie această tendință legată de șederea ta la Paris?

« Lumini Lumini… » de Lina Stern. Asemic si fotografie

LS: Parisul este un oraș senzual. Acolo, frumusețea și dragostea strălucesc în văzduh, laolaltă cu praful solar al dimineţii roz. Undele Senei par lebede albe ca zăpada plutind sub soarele ivit din ape… Am poposit trei zile în Marais, renumitul cartier al artiştilor… Am mers de-a lungul fluviului. Am traversat poduri, poduri… Am ascultat însorite cântece africane în metroul parizian.

Orașul acesta mi-a scos în cale în mod miraculos două artiste, Marilena și Dorota, care au devenit prietenele mele. Toate aceste amintiri poartă chipul simbolic al fericirii! Mi-a plăcut Parisul și mă voi întoarce.

MLM: Ce maeștrii fotografi te inspiră?

LS: Sunt recunoscătoare celor doi fotografi francezi Joseph Nicéphore Niépce și Louis Daguerre care au inventat fotografia. Au dăruit lumii incredibilul: pictura cu lumină. Mă regăsesc în această artă. A privi creaţiile multor altor celebri fotografi este ritualul meu zilnic.

MLM: Care sunt greutăţile cotidiene ale Linei Stern? Poate o femeie fotograf-caligraf să trăiască din arta ei?

LS: Eu locuiesc lângă mare și în fiece zi sunt fericită în felul meu. Viața mea nu este foarte grea. Pot trăi oare din arta mea? Răspunsul meu este da. Caligrafia mea asemică, de exemplu, se potriveşte oricărui gust. La fel de bine ca lucrările în care natura pare o fereastră vie, proiectată pe ziduri. Oricare dintre lucrările mele este de vânzare. În ultima vreme, am început să execut portrete asemice la comandă. Pe o hârtie frumoasă de 50 x 50 cm, zugrăvesc sufletul omului. Încerc să îi surprind adevăratul chip, folosindu-mă de strălucirea creioanelor colorate, aurii, argintii, ori cernelii.

MLM: Dacă cititorii noștri ar dori să-ţi cumpere lucrările, unde le-ar putea găsi?

LS: Mulțumesc anticipat posibililor cititori pentru interesul de a-mi descoperi arta. Acest an este consacrat vizibilităţii artei mele pe Internet, pentru a o face accesibilă colecționarilor. Sunt pe punctul de a-mi crea un magazin online în care oricine este interesat de caligrafie, fotografie, dizain, va putea intra pentru a vizita și cumpăra nu doar originalele lucrărilor mele, dar şi reproduceri cu drepturi de autor, în ediții limitate. Unele lucrări pot fi văzute și achiziționate în timpul expozițiilor din Europa. Pentru cititorii fideli sitului comentator.ro pot lăsa la redacţie linkurile albumelor online cu lucrările mele. Alte informaţii pot fi obţinute de pe blogul meu, linastern.fr

MLM: Un cuvânt, te rog, pentru cititorii sitului comentator.ro şi blogului meu, aflaţi în toate colţurile lumii.

LS: România, acest frumos antic ținut, are frontieră maritimă și terestră cu Ucraina, țara în care locuiesc acum. Suntem atât de aproape! Suntem vecini! Respect românii, de a căror prietenie, generozitate, capacitate de a ajuta un străin, m-am convins pe deplin când te-am cunoscut, în circumstanțe în care aveam nevoie de ajutor. Îmi voi aminti mereu! De asemenea, este o bucurie să ştiu că arta mea poate folosi schimburilor culturale dintre țările și popoarele noastre.

Doresc tuturor cititorilor acestui interviu să fie fericiți și creativi! Chiar dacă nu există nici un motiv special, să-și amintească că esența vieții este fericirea!

MLM: Şi noi îţi mulţumim, Lina, pentru frumuseţea operei şi gândului tău! Nu-ţi spunem la revedere, ci pe curând!

Paris – Odessa, 10 Cireşar 2020

Ilustraţii:

  1. „Ţărmul şi Marea” de Lina Stern

Grupaj caligrafie asemic şi fotografie

2. „Umbre” de Lina Stern

Grupaj de patru imagini asemic şi fotografie

3. „Lumini Lumini” de Lina Stern

Grupaj de patru imagini asemic şi fotografie

© Lina Stern #LinaStern

(1) Dizain/ dizainer: în acest interviu, conform regulilor fonemice permise de limba română, am adoptat ortografierea fonetică a englezescului „design”/ „designer”.

Avenue de Clichy – tribuna tinereţii în revoltă

Posté le Par Publié dans 01. ATELIER, 01.H. Articles. Reportages, 06.A. PARIS ET MOI, 06.C. Photothèque .

Avenue de Clichy – tribuna tinereţii în revoltă


Cele mai frumoase şi emoționante mişcări populare sunt cele spontane. Când manifestanții se întâmplă să fie tineri, naturalețea protestului devine mai evidentă. Din întreaga atitudine a miilor de tineri care stăpâneau aseară avenue de Clichy, între Tribunalul Nou, aflat dincolo de Porte de Clichy, una dintre cele mai vechi porţi pariziene, şi axa Cardinet-Pouchet, se simţea dorința de a trăi o viaţă normală, în societăți normale, oriunde în lume: Europa, America de Nord, Africa, Asia, Australia, America Latină.

Patrice Lumumba ar fi fost mândru de dânşii! Victor Jara i-ar fi însoțit cu chitara lui vrăjită, intonând cânturile oricărei tineţi revoluţionare.

Lire la suite →

Comentator.ro sau Casa libertăţii cuvântului

Posté le Par Publié dans 01. ATELIER, 01.C. Soliloques. Pensées. Réflexions, 06. VUES DE L'ODÉON, 06.B. ROUMANIE et MOI .

Particip cu o deosebită plăcere şi pioşenie la inaugurarea acestei platforme de comunicare, ce se adaugă astăzi drept încă un mijloc, încă o unealtă, încă un loc, virtual de data aceasta, menit să dea vizibilitate ideilor. Temelia în jurul căreia se adună acum condeierii de limbă română din ţară ori aflaţi în cele patru zări ale lumii este absolut seducătoare prin lipsa ei de hotare, prin absenţa temei impuse, prin libertatea pe care o lasă autorilor.

„Comentator.ro”, loc cu nuanţă sacră, cult pentru mişcarea ideilor cu mai multe chipuri, atât de necesar vremurilor pe care le trăim, se potriveşte, fără îndoială, cum nu se poate mai firesc acestui al treilea val al omenirii ce se deschide şi înalţă sub ochii noştri, valul informaţionalizat prezis de Alvin Toffler din vremea adolescenţei noastre, în urmă cu mai bine de patru decenii.

https://comentator.ro/planeta/60-comentator-ro-sau-casa-libertatii-cuvantului

Lire la suite →