Mariléna Blog Littéraire

Archives de catégorie: 01.C. Soliloques. Pensées. Réflexions

Mâhnită sunt, Prieten bun

Posté le Par Publié dans 01. ATELIER, 01.C. Soliloques. Pensées. Réflexions .

Mâhnită sunt, Prieten bun

Mâhnită sunt astăzi, Prietene, cum nu am fost demult!

Totul din jurul meu mă întristează. Rânduiala lumii în care trăim, tulburată de grele furtuni, mă întristează. Însăși rânduiala vieții mele, tulbure nesfârșită furtună, mă întristează.

Mă întrebi de ce muncesc în fiece zi… Mă întrebi de voi munci și astăzi.

Munca este acel ceva sfânt moștenit de la părinții mei și de la părinții părinților mei. Munca este acel ceva sfânt ce dă sens vieții mele. Munca, precum și dragostea, este rostul de « a fi » al femeii, este talismanul ei de bunăstare, de chezășie, este partea ei de adevăr.

Și cu toate acestea, astăzi sunt atât de mâhnită! Tristețea acestei lumi mă îndurerează. Mâhnirea acestei țări la fel de tristă ca și mâhnirea patriei mele mă întristează. Primăvara aceasta ce mă înlănțuie departe de pământul meu mă îndurerează.

Astăzi vremea e frumoasă, soarele a ieșit din ghearele norilor, ar trebui să fiu fericită, dar nu sunt.

Mi-e dor de gustul urzicilor din grădina mea, Prieten bun! Acolo, în curtea casei părintești, primăvara avea gustul urzicilor cu usturoi și mămăligă. Mi-e dor de țara mea, îndepărtat Prieten. Mi-e dor de grădina mea părăsită în urmă cu o jumătate de veac. Mi-e dor de pământul meu pe care nu l-am mai arat de multă vreme…

Mâhnită sunt astăzi, Prieten bun, cum m-am mai fost demult!

Nu, astăzi nu mă duc la muncă. Mă voi retrage în templul meu, Oracolul din Delphi să-mi spună: unde am greșit?

#deTeiu

Paris, 2 Aprilie 2022

Triste je le suis, mon Ami

Posté le Par Publié dans 01. ATELIER, 01.C. Soliloques. Pensées. Réflexions .

Triste je le suis, mon Ami

 

 

Aujourd’hui je suis triste, mon Ami aimé.

Il y a quelque chose dans ce monde qui ne va pas. Il y a quelque chose qui ne va pas dans ma vie. Tout ce qui m’entoure me rend triste. L’ordre du monde dans lequel nous vivons, troublé par de violents orages, m’attriste. L’ordre même de ma vie, orage turbulent sans fin, m’attriste.

Tu me demandes pourquoi je suis si acharnée au travail… Tu me demandes si je vais travailler même aujourd’hui.

Le travail est ce que j’ai hérité de mes parents et des parents de mes parents. Le travail est la chose qui donne un sens à ma vie. Le travail, comme l’amour, est la raison d’être pour une femme, c’est sa terre ferme, son talisman de bien-être, de ses besoins de certitude, c’est sa part de vérité.

Et pourtant aujourd’hui je suis tellement triste ! La tristesse de ce monde m’attriste. La tristesse de ce pays qui est aussi triste que la tristesse de ma patrie, m’attriste.

Ce printemps qui m’enchaîne loin de ma terre m’attriste.

Aujourd’hui il fait beau, le soleil s’est levé des griffes des nuages, je devrais être contente, mais je ne le suis pas.

Le goût des orties dans mon jardin me manque, mon cher Ami. Là, dans la cour de la maison de ses parents, le printemps avait le goût des orties à l’ail et à la polenta. Mon pays me manque, mon si éloigné Ami. Mon jardin abandonné il y a un demi-siècle me manque bien aussi. Ma terre que je n’ai pas labourée depuis longtemps me manque tellement…

–

Non, je ne vais pas travailler aujourd’hui, mon Ami.

Aujourd’hui, je vais me retirer dans mon temple pour que l’oracle de Delphes me dise : où me suis-je trompée ?

#deTeiu

Paris, le 2 Avril 2022

Sad I am, my Friend

Posté le Par Publié dans 01. ATELIER, 01.C. Soliloques. Pensées. Réflexions .

Sad I am, my Friend

Sad I am, my dear Friend, today.

There is something wrong with this world. There is something wrong in my life. Everything around me makes me sad. The order of the world in which we live, disturbed by violent storms, saddens me. The very order of my life, an endless turbulent storm, saddens me.

You ask me why I’m so hard at work… You ask me if I’m going to work even today.

Work is what I inherited from my parents and my parents’ parents. Work is the thing that gives meaning to my life. Work, like love, is a woman’s reason for being, it’s her solid ground, her talisman of well-being, of her need for certainty, it’s her share of truth.

And yet today I am so sad! The sadness of this world saddens me. The sadness of this country, which is as sad as the sadness of my homeland, saddens me.

This spring that chains me far from my land saddens me.

Today the weather is nice, the sun has risen from the claws of the clouds, I should be happy, but I’m not.

I miss the taste of nettles in my garden, my Friend. There, in the courtyard of my parents’ house, spring tasted like nettles with garlic and polenta. I miss my country, my friend. I miss my garden, abandoned half a century ago. I miss my land that I haven’t plowed for a long time…

No, I’m not going to work today, my Friend. Today, I will retire to my temple so that the oracle of Delphi will tell me: where did I go wrong?

#deTeiu

Paris, April 2, 2022

http://marilena.fr/triste-je-le-suis-mon-ami/

15 Iunie

Posté le Par Publié dans 01. ATELIER, 01.C. Soliloques. Pensées. Réflexions, 01.F. Glossaire, 01.G. Journal intime .
15 Iunie. Amintiri încărcate de clinchetul unui clopoțel ce vestea vacanța mare, vacanța de vară. Ne pregăteam serbarea de sfârşit de an şcolar. Serbarea era sărbătoarea satului. Nu veneau doar părinții, bunicii, neamurile, ci satul întreg. În mireasma crinilor, în prezența învățătorilor, profesorilor, directorului şcolii şi acestor spectatori iubitori, se împărțeau premiile.
*
Ce mult mi-a plăcut să merg la şcoală! Şcoala era regatul nostru, al copiilor. Acolo se petreceau minuni. Acolo trăiam emoții, ne fâstâceam când eram scoşi la tablă ori la lecție. Acolo, profesorii noştri umpleau tabla neagră cu taine…
Acolo eram pedepsiți dacă nu ştiam lecția ori dacă nu stăteam frumos în bancă. Acolo ne încântau cele neştiute, ne hrăneam visele de copii. Acolo învățam să visăm, să îndurăm răsplata ori pedeapsa visării. Iar, peste toate, se înălțau cele trei vacanțe: de iarnă, de primăvară, de vară. Fiecare dintre ele cu treburi pe măsură, în ogradă, la câmp, în grădină, şi jocuri, multe jocuri.
*
Şi peste toate, azi, un dor imens de toate.
Paris, 15 iunie 2021

Despre rost

Ah, de-aş învăța…

Darurile prieteniei

Posté le Par Publié dans 01. ATELIER, 01.C. Soliloques. Pensées. Réflexions .
Darurile prieteniei
*
Gestul de a dărui unui prieten/ unei prietene o carte, şi un autor, fireşte, care ne-a plăcut, este oare un act de curaj? Desigur. Căci lectura unei cărți primită de la un prieten ne dezvăluie câte ceva din adâncurile sufletului lui, din întrebările lui, din neliniştile lui.
Paris, 30 Cireşar 2021

Precum ferestrele iluminate ale casei-n noapte

Posté le Par Publié dans 01. ATELIER, 01.C. Soliloques. Pensées. Réflexions .

 

Mai zilele trecute, personajul masculin al unei poveşti simpatice, s-a mâniat. De s-ar vedea bărbatul în oglindă, când e posedat de mânie, s-ar lecui de la sine, fără psiholog…
*
De-ar şti oamenii să se țină-n sinea lor precum ferestrele iluminate ale unei case-n noapte, arta şi ştiința înțelegerii, păcii, le-ar ilumina drumurile, paşii.

#deTeiu

Paris, 1 Cuptor 2021

Încrederea…

Linişte duminicală