15 Iunie. Amintiri încărcate de clinchetul unui clopoțel ce vestea vacanța mare, vacanța de vară. Ne pregăteam serbarea de sfârşit de an şcolar. Serbarea era sărbătoarea satului. Nu veneau doar părinții, bunicii, neamurile, ci satul întreg. În mireasma crinilor, în prezența învățătorilor, profesorilor, directorului şcolii şi acestor spectatori iubitori, se împărțeau premiile.
*
Ce mult mi-a plăcut să merg la şcoală! Şcoala era regatul nostru, al copiilor. Acolo se petreceau minuni. Acolo trăiam emoții, ne fâstâceam când eram scoşi la tablă ori la lecție. Acolo, profesorii noştri umpleau tabla neagră cu taine…
Acolo eram pedepsiți dacă nu ştiam lecția ori dacă nu stăteam frumos în bancă. Acolo ne încântau cele neştiute, ne hrăneam visele de copii. Acolo învățam să visăm, să îndurăm răsplata ori pedeapsa visării. Iar, peste toate, se înălțau cele trei vacanțe: de iarnă, de primăvară, de vară. Fiecare dintre ele cu treburi pe măsură, în ogradă, la câmp, în grădină, şi jocuri, multe jocuri.
*
Şi peste toate, azi, un dor imens de toate.
Paris, 15 iunie 2021
