RSS
 

Zece porunci pentru o femeie învinsă

19 Jan
Luminata e lampa lui Aladin

Lampa lui Aladin…

Zece porunci pentru o femeie învinsă

 

Întâia poruncă: Iubirea de viaţă să-ţi fie singura zeitate în dimineaţa zilei fără cel iubit!

A doua poruncă: Uită chipul bărbatului iubit! Fă-ți chip cioplit de om şi dă înfățișare lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul. Să te închini înaintea lor și să le slujești!

A treia poruncă: Să nu iei în deșert Numele Iubirii de viaţă; căci Iubirea nu va lăsa nepedepsită pe aceea ce va lua în deșert Numele Său.

A patra poruncă: Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. Lucrează șase zile ca o roabă și-ți fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a șaptea să o cinsteşti, căci este odihna Iubirii de viaţă. Să nu stai în odaie! Să înoţi, să alergi pe drum bătătorit ori de iarbă, să respiri şi să cânţi pofta de viaţă!

A cincea poruncă: Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Iubirea Iubirii tale ți-l va da ție.

A şasea poruncă: Să nu prooroceşti răul duşmancei tale. Iart-o! E, fireşte,  sărmana, şi ea, o biată nevinovată surată.

A şaptea poruncă: Să fii drăgăstoasă, fără să te dedai, din răzbunare pe cel plecat, desfrâului. Nu primi în trupul tău un om altcum decât primeşti mângâierea soarelui, a razei de lună, a zorilor şi-a zefirului. Să mănânci cumpătat, fără să te rotunjeşti. Să nu mănânci seara. Să dai de pomană vinul, tutunul cel necurat şi orice alt drog ce ia minţile.

A opta poruncă: Să-ţi iei alt bărbat, chiar de furat, nu-i păcat; mai puţini ca noi, poligami prin datul fiinţei, nu căuta printre cei buni de luat unul neluat de nicio altă surată… E ca în povestea cu acul în carul cu fân… Dar, dacă nu poţi face altfel, aşteaptă.  

A noua poruncă: Să mărturisești în fiece dimineaţă oglinzii cerului despre frumuseţea ta. Să-ţi aminteşti de visele tale de copilă. Să te împodobeşti. Să te parfumezi. Să te îmbraci frumos când ieşi pe poartă. Să-ţi pui flori în păr şi busuioc sub pernă. Să te arăţi lumii cu chip frumos şi drăgăstos. Primeşte cadouri, bijuterii, flori. Nu te lăsa pradă mâhnirii. Fă-ţi viaţa frumoasă!

A zecea poruncă: Să nu poftești la viaţa celui ce tocmai a plecat din casa ta. Purces la drum înnoptit, nu-i sigur că va trăi în curăţenie, înfrânare, cumpătare, împlinire, fericire…

 

Paris, 19 ianuarie 2017

 

 

Tags : , , , ,

Réagissez