RSS
 

„Vous me le rendrez à Bucarest!…” – „Pǎstraţi-o pânǎ mǎ-ntorc!”. Extraits en roumain du journal inédit du Général Berthelot (4)

01 Déc

– după o adaptare inedită în franceză a jurnalului generalului Henri Mathias Berthelot –

Joi, 12 iulie 1917

 

         Dimineaţǎ rǎcoroasǎ. Furtuna a trecut, dar la munte plouǎ. Ce proaspǎt e vǎzduhul!

         Nemţii au stat cantonaţi toatǎ noaptea. De parcǎ nu ar fi avut încredere în noi şi s-ar fi aşteptat ca artileria noastrǎ sǎ-i surprindǎ. Voi inspecta Corpul 6 Artilerie, cu Eremia Grigorescu[1]

 

         Sectorul Diviziei 9 Infanterie[2], bucla Fundeni.

         Generalul Scărişoreanu[3] îmi prezintǎ douǎ batalioane din rezerva lui.

         Mǎ adresez câtorva soldaţi şi le explic motivele tǎcerii artileriei noastre. Toţi au moralul bun. Îi felicit pentru ingeniosul loc ales pentru aşezarea şi surprinzǎtoarea camuflare a unei baterii de 150. Plecǎm apoi la Turceşti[4], sǎ vedem divizia 80 ruseascǎ, a generalului Loatchef, şeful unui regiment cu slabe efective, dar cu bunǎ ţinutǎ. Înainte de a mânca de prânz la popota ruseascǎ, organizez o întâlnire la care asistǎ Cristescu[5] şi colonelul Zadic, şeful lui de stat major, Letellier şi Caput. Le împǎrtǎşesc observaţiile mele şi analizǎm împreunǎ condiţiile atacului. Plecare din Iveşti[6] la ora 14.

         Oprit la Tecuci şi vizitat generalul Gavrilef, comandantul Corpului 30 al Armatei ruseşti. I-a fost greu sǎ înghitǎ împrumutul celor trei baterii de obuziere lui Vaitoian! Îl las bombǎnind şi-mi urmez drumul spre Mǎrǎşeşti, Adjud, Sascut[7]… Vai! Panǎ şi timp pierdut! Un ceas, la Rǎcǎciuni[8]…  

         Reuşim sǎ plecǎm, pe-o ploaie torenţialǎ, spre Bacǎu, Roman şi Târgu Frumos, pentru a sosi cǎtre ora 22 la Iaşi, unde este frig, pur şi simplu.  

 

Vineri, 13 iulie 1917

 

         În cursul dimineţii merg sǎ-i vǎd pe generalii Prezan şi Șcerbacev[9], pe rând, sǎ le vorbesc despre lucruri remarcate pe front. Cǎdem de acord ca pregǎtirea atacului sǎ înceapǎ în ziua N-3…

         Șcerbacev îmi vesteşte toate biruinţele armatei a opta: au fost cucerite Haliţ şi Caluţ, capturate peste o sutǎ de tunuri şi luaţi vreo 20.000 de prizonieri!…

         E bucuros!

         La ora 11:40, fug la regele Ferdinand pentru a-i mulţumi cǎ a primit preşedinţia banchetului de mâine, ziua sǎrbǎtorii noastre naţionale, şi a-i încredinţa pǎrerile mele.

         Mai târziu: Honoré de Luynes[10] vine sǎ-mi vorbeascǎ despre situaţia politicǎ din România şi schimbarea ministerialǎ inevitabilǎ, pe care toatǎ lumea o presimte… Clipeşte din admirabilii sǎi ochi albaştri-azurii, şi, închipuindu-şi
cǎ-mi dezvǎluie ceva inedit, îmi spune cu voce şoptitǎ cǎ Iancovescu ar fi viitorul ministru de Rǎzboi într-un eventual guvern Averescu, iar Take Ionescu, liderul sindicalist, ar avea oarece idei surprinzǎtoare…

         Dar nu se ştie mai mult, adaugǎ, ducându-şi arǎtǎtorul la buze… 

Sâmbǎtǎ, 14 iulie 1917

[Iaşi]

 

         Este chiar timpul pe care ni l-am dori la Paris, pentru o dimineaţǎ de 14 iulie!… Faţadele locuinţelor mângâiate de soare, umbre rǎcoroase pe pavelele strǎzii, unde ciugulesc, sfǎdindu-se, vrǎbiuţele, înciudate de a nu putea fi în toate locurile în acelaşi timp, frumuseţe de frunziş scandalos de verde, viteza cu care se rǎspândesc vocile, hohotele de râs, sunetele muzicii. Totul se aseamǎnǎ!

         Parfumul florilor, fireşte, dar şi mirosul de ţigǎri ori vaporii emanaţi de benzina brichetelor, folosite cu orice preţ pentru a le aprinde, plutesc în voia unei adieri jucǎuşe.

         Domnişoare chipeşe, copii exuberanţi, domni atenţi la ce se-ntâmplǎ… Admirative, doamnele privesc frumoasele uniforme, unele cutezând sǎ se lanseze în presupuneri despre înfǎţişarea tinerilor militari învǎluiţi în ele…

         Ah, da!… Totul e ca la Paris!  

         Sǎrbǎtoarea noastrǎ naţionalǎ are loc în faţa rezidenţei legaţiei, împodobitǎ cu panglici şi drapeluri în albastru, alb, roşu, strǎlucitoare în vǎzduhul liniştit.

           Cu mult înainte de ora prevǎzutǎ pentru începerea evenimentului, participanţii – invitaţi, trecǎtori şi gurǎ-cascǎ curioşi – compun o lume pestriţǎ ce se revarsǎ pe strǎzile din apropiere. Colonia francezǎ, în totalitate, completatǎ de un numǎr mare de români, printre care prietenii mei, doamna Prezan şi soţul ei, este prezentǎ, în primele rânduri. Fanfara cântǎ în surdinǎ, în timp ce oamenii stau de vorbǎ, se strigǎ, se regǎsesc, mulţumiţi cǎ sunt aici, unde vremea e bunǎ şi pot sǎ creadǎ cǎ sunt în Franţa!

         Purtând cu eleganţǎ un luxos bicorn[11], proaspǎt scos din cutie, Charles de Saint-Aulaire[12], având, în superbul sǎu costum brodat[13], zvelteţea impresionantǎ a unui academician, reuşi sǎ obţinǎ o linişte relativǎ, folosindu-se de mâini şi repetând de câteva ori „doamnelor, domnilor, dragi prieteni, vǎ rog, vǎ mulţumesc, vǎ mulţumesc din suflet, nu vǎ reţin mult…”.

         Copiii sunt mai uşor de potolit decât oamenii mari!     

         Dar a meritat: discursul lui, încântǎtor, bine formulat, a fost îndelung aplaudat, pânǎ ce s-au auzit primele note ale imnului nostru naţional, în cadenţa tobei şi talgerelor aurii. Zvon, freamǎt, fiori…    

         Totul este profund emoţionant!

         Câţiva dintre noi suntem mişcaţi pânǎ la lacrimi, cetǎţeni[14]!  

 

         Dupǎ ultimele trei acorduri extraordinar de puternice, a planat un moment de nedumerire, privindu-ne încurcaţi unii pe alţii, neştiind dacǎ era cuviincios sǎ aplaudǎm muzicanţii ori pe Saint-Aulaire, ori poate, şi de ce nu?, memoria lui Rouget de l’Isle, dacǎ tot eram aici… Doar dacǎ, nimic mai banal, nu cumva era timpul sǎ pǎrǎsim esplanada din faţa legaţiei, o datǎ ce totul fusese spus…

         Ori mai puteam tǎrǎgǎna un pic, poate cǎ mai erau vorbitori care voiau sǎ ia cuvântul?

         Eu?… Nu!… Cu vârful degetelor, mǎ asigur cǎ discursul meu stǎ bine împǎturit în buzunar. Rândul meu va veni în timpul festinului…

         Câţiva dintre invitaţii la partea a doua a festivitǎţii spun cǎ nu se grǎbesc sǎ pǎrǎseascǎ acest loc însorit.

 

           Alţii, socotind mai potrivit sǎ se apropie deja de festinul aşteptat, îşi manifestarǎ dorinţa de a se urni încetişor cǎtre locul banchetului… Zis şi fǎcut!  Aceştia, partizanii lui „hai sǎ mergem!”, începurǎ sǎ se mişte, cu paşi mǎrunţi, discutând într-o plǎcutǎ debandadǎ, înspre Cercul Militar. Susţinǎtorii lui „nu, ne e bine aici!” nu se simţirǎ chiar atât de bine, pentru cǎ, în curând, ajunserǎ din urmǎ, la rândul lor, grupul celor plecaţi primii, alǎturându-se şi întrecându-i pe târâie-brâie, pe leneşii care se opreau la fiecare cinci paşi pentru a pǎlǎvrǎgi ori pentru a-şi trage sufletul, pe ologii de tot felul…

         În fine, este şi aici ca peste tot! Pǎrerile sunt contradictorii, dar pânǎ la urmǎ toatǎ lumea e la un loc, chiar şi cei care la început optaserǎ pentru a mai aştepta. Cu intenţia de a urma totuşi majoritatea, aceştia par a da de înţeles cǎ nu vor sǎ se lase duşi de nas…

         Reuşim deci sǎ ne adunǎm cu toţii într-o hǎrmǎlaie plǎcutǎ…

 

            Regele soseşte pentru a oficia masa…

         Împreunǎ cu doamna de Saint-Aulaire, pe care o surprind adesea în flagrant delict, fǎcând semne soţului ei, Charles, ca sǎ-şi aranjeze mai bine pǎlǎria, schimb priviri de mulţumire, vǎzând cǎ toatǎ lumea a rǎspuns iniţiativei noastre de a-l sǎrbǎtori pe 14 iulie. Multe doamne, frumos gǎtite, cu coafuri înalte şi delicat parfumate, se foiesc pe lângǎ prinţul Carol ori Ion şi Vintilǎ Brǎtianu, la braţ cu nevasta şi distinsa lor mamǎ, pe lângǎ Golovin, reprezentantul lui Șcerbacev, absent din cauza unor probleme de sǎnǎtate. Fiul lui, în schimb, se aflǎ printre noi, fiind cavalerul unei superbe rusoaice, cu tenul alb şi pǎrul blond ca spicul grâului…

         Notez cu plǎcere prezenţa aviatorilor aflaţi în permisie astǎzi, veniţi, cei mai mulţi, la braţul unor fermecǎtoare ieşence, oferindu-le frumoase bucheţele de albǎstrele, margarete şi maci, culese de pe terenurile aviaţiei… Cele trei culori ale naţiunii noastre…   

         Ocolind un grup, mǎ întâlnesc cu Camille şi Jean Blondel[15], cu fata lor, Yvonne, şi prietenul ei, locotenentul Georges Lebrun…      

         Lupespu[16] mǎ salutǎ, de asemeni, precum şi domnii doctori ai Misiunii…        Uşor de recunoscut dupǎ uniforma albǎ, devotatele şi organizatele noastre surori medicale vin într-un balet continuu, ca sǎ fie cu noi, plecând apoi pentru a se înlocui unele pe altele, pe lângǎ pacienţii lor, în cele mai diferite spitale din oraş… Sǎ mai fie nevoie sǎ spunem cât de mult contribuie aceste tinere neobosite la buna dispoziţie?! Masa este de-o veselie nebunǎ!     

 

            Furat de ambianţǎ, Regele Ferdinand se simte în largul sǎu…

         Pe scurt, Franţa iubitoare de fraternitate petrece. Îşi serbeazǎ revoluţia de acum 128 de ani, denunţând-o în acelaşi timp pe aceea pe care şi-o oferǎ poporul rus în acest moment, la câteva sute de kilometri de aici…  

         Dar aceasta este o altǎ poveste…

         La desert, ţin un toast:

         „Sire, mulţumesc Majestǎţii Voastre pentru marea onoare pe care a binevoit sǎ o facǎ Misiunii militare franceze, primind sǎ vinǎ aici, sǎ oficieze masa noastrǎ, în aceastǎ zi de sǎrbǎtoare naţionalǎ.

         Ţin sǎ vǎ asigur de sentimentele noastre de afecţiune respectuoasǎ şi vǎ rugǎm sǎ primiţi urǎrile noastre, adresate Majestǎţii Voastre, Majestǎţii Sale Regina Maria şi întregii familii regale. Permiteţi-mi sǎ adaug, la sentimentele şi urǎrile noastre, întreaga vie simpatie pe care Franţa o poartǎ armatei şi naţiunii române.

         Pentru aceastǎ strânsǎ unire, cer tuturor tovarǎşilor mei sǎ închine paharul pentru fericirea şi gloria Majestǎţii Sale Ferdinand, Regele României… Trǎiascǎ Regele!”.   

Duminicǎ, 15 iulie 1917

[Iaşi]

 

         A plouat toatǎ noaptea şi plouǎ încǎ. Vǎzduhul e cald şi umed. Gândul îmi rǎsunǎ de acordurile balului de la Cercul Militar, iar haina, aşezatǎ în grabǎ, târziu, spre zori, pe spǎtarul unui scaun, pǎstreazǎ încǎ amintirea parfumurilor fine, feminine.

         Îngân o melodie… Azi, vremea ne-ar fi stricat sǎrbǎtoarea! N-ar mai fi fost, în nici un caz, atât de frumoasǎ! Nici atât de izbutitǎ, poate…

         Buuun!… N-am nimic deosebit prevǎzut pentru aceastǎ duminicǎ, nu înainte, cel puţin, de sfârşitul zilei.

 

         Cu soarele ieşit din nori, cǎtre ora 17, oprim maşina în faţa legaţiei, ca sǎ-l luǎm pe Charles de Saint-Aulaire, sǎ mergem la Greerul, la nunta doctorului  Vaucescal cu domnişoara Vertejano.

         Regina Maria este acolo, divin de fermecǎtoare, cu prinţul Carol, doctorul Cantacuzino, Poklewski. Este oarecum o continuare a minunatei noastre petreceri de ieri, fǎrǎ rege, dar cu regina!

 Luni, 16 iulie 1917

 

         Cu toatǎ mahmureala, treburile importante n-aşteaptǎ!

         La prânz, din fericire!, regele ţine un fel de consiliu de rǎzboi, tratând operaţiuni stabilite.

         Eu, Ion Brǎtianu, Șcerbacev şi Prezan suntem convocaţi. Brusc, preşedintele consiliului, informat asupra ultimelor conjuncturi, vede totul în negru, schimbându-şi radical pǎrerea. Nu mai vrea ca armata românǎ, fie chiar şi ajutatǎ de aliaţi, sǎ se arunce în aceastǎ ofensivǎ. Ne prezintǎ astfel motivele lui:

         „La ce bun?! Mi se pare cǎ totul ne scapǎ, acum!

         Maiestate, domnilor, judecaţi şi domniile voastre! Aliaţii nu mai atacǎ… Englezii vor sǎ evacueze Macedonia… Ruşii, în Galiţia, nu înainteazǎ! Și-apoi, daţi-vǎ seama, o datǎ pentru totdeauna, cǎ nemţii sunt prea puternici! Aviaţia lor o întrece binişor pe-a noastrǎ… Taman ce ne-a aruncat în flǎcǎri un convoi de muniţii, fǎrǎ ca noi sǎ putem împiedica dezastrul…    

         Și-atunci, nu suntem gata oare de a fi zdrobiţi?!”

 

         Știu, de fapt, cǎ Ion Brǎtianu este sincer.

         Pur şi simplu se îndoieşte de ruşi, nu mai crede cǎ se poate conta pe ei. Îi resping teza cu argumente de ordin militar:

„Domnule Prim-ministru, surprinzǎtoarea declaraţie a domniei voastre mǎ pune în stânjenitoarea situaţie de a dezvǎlui anumite lucruri, calificate drept apǎrare secretǎ! Ceea ce-mi displace profund…

         Pentru a nu vǎ dezvǎlui mai mult, aflaţi cǎ aceastǎ ofensivǎ face parte dintr-un plan de ansamblu, în legǎturǎ îndepǎrtatǎ cu alte teatre de operaţiuni ce trebuie sǎ intre în acţiune în acelaşi timp cu noi, una dintre cheile unui mare lanţ de atacuri ce va lega diferitele fronturi din est şi vest.

         A nu participa ar rupe forţa acestei mari manevre, lipsa unei singure chei ar arunca totul în aer! Credeţi-mǎ!…

         Și-apoi, a întârzia prea mult asupra faptului de a ataca sau nu ar spulbera secretul ofensivei! Cu cât întârziem, cu atât va creşte riscul de descoperire a atacului armatei române, pe care toatǎ lumea şi-o închipuie muribundǎ!

         Momentul este prielnic. Niciodatǎ, o ocazie n-a fost mai bunǎ, şi nici cǎ va mai fi vreodatǎ, fǎrǎ discuţie!

         Conform serviciilor noastre de informaţii, efectivele nemţilor sunt categoric nemulţumitoare în prezent, şi au mari greutǎţi de a le întǎri. Care va sǎ zicǎ, moralul trupelor inamice este foarte prost!              

         Dimpotrivǎ, pentru noi, aici, totul este gata, iar orice întârziere nu poate decât încurca atacul. Și-apoi, domnilor, v-aţi gândit la trupe? Da, trupele, talpa rǎzboiului! Oamenii ar fi dezamǎgiţi sǎ vadǎ nǎruite atâtea pregǎtiri şi strǎdanii… Ce pierdere!”

 

         Șcerbacev încuviinţeazǎ întru totul. Pentru a-l linişti pe Brǎtianu, rǎspunde pentru trupele ruseşti şi cere ca data atacului sǎ fie, pentru Averescu şi Ragosa[17], pe 24 iulie, iar pentru Cristescu şi Ţuricof[18], pe 25…

         Cu o privire complice, îi mulţumesc lui Șcerbacev.

         A convins, oare, duo-ul nostru ad-hoc?… Uf!… Da, regele primeşte!

 

Foc la pirotehnie! Flǎcǎrile au izbucnit în atelierul de încǎrcare al artificierilor. Clǎdirea principalǎ a putut fi apǎratǎ, iar Fulminatul, îndepǎrtat in extremis de flǎcǎri.

 

Vizita generalului italian Romei Longhena, sosit de la Stavka[19], pentru a inspecta frontul românesc. Este convins cǎ în octombrie, cu ocazia întâlnirii Constituantei, armata rusǎ se va retrage cǎtre casǎ, în întregime, cu ofiţeri cu tot:

         „Sunt istoviţi, cu toţi, de rǎzboi!…”       

 

 

În româneşte de Marilena Licǎ-Maşala   

Paris, 14 iulie 2014

 

© Marilena Licǎ-Maşala   

 

N.B. Manuscrisul adaptat de Francis Berthelot – 384 pagini, format A4, Times New Roman, 14 – începe cu o însemnare, datată „duminicǎ, 1 octombrie 1916”, şi se terminǎ cu o notǎ amplǎ, „luni 5 mai 1919”.

NOTE

[1] Generalul Eremia Grigorescu (1863-1919): comandantul Corpului 6 Armată, în timpul evenimentelor relatate în acest episod.

[2] Divizia 9 Infanterie, cunoscutǎ astfel din 1903, a fost înfiinţatǎ pe 22 februarie 1879, prin Înaltul Decret Regal nr. 373, la Constanţa, sub numele de „Divizia Activă Dobrogea”, decizie prin care regele Carol I punea în evidenţǎ revenirea Dobrogei la trupul patriei (cu preţul cedǎrii judeţelor din sudul Basarabiei), în urma Războiului de Independenţă (1877-1878). A luat parte la luptele pentru apǎrarea sectorului Mărăşeşti în Războiul pentru Întregirea Neamului Românesc. Timp de 135 de ani de existenţǎ, a avut 51 de comandanţi.

[3] Generalul Constantin Scărişoreanu, muscelean prin naştere (pe 11 ianuarie 1869, la Rucăr, judeţul Muscel, la vremea respectivǎ, în prezent în Argeş), era comandantul Diviziei 9 Infanterie în timpul evenimentelor relatate în acest episod. Pentru documentare suplimentarǎ, vezi şi: col. dr. (r) Teofil Oroian, Generalul Constantin Scǎrişoreanu, un mare comandant uitat pe nedrept, în: Historia, Anul VII, Nr. 61, ianuarie 2007.

[4] Turceşti: sat în judeţul Galaţi.

[5] Generalul Constantin Cristescu, argeşean prin naştere (Pǎdureţi, 2 decembrie 1866), era subşef al Marelui Cartier General (decembrie 1916 – iulie 1917), în timpul evenimentelor relatate în acest episod.

[6] Iveşti: sat în judeţul Galaţi.

[7] Sascut: sat în judeţul Bacǎu.

[8] Rǎcǎciuni: sat în judeţul Bacǎu.

[9] Generalul Dimitri Șcerbacev: comandantul Armatei a 4-a Ţariste, pe frontul ruso-român, în momentul acţiunii din text. În decembrie 1917, loial României şi regelui Ferdinand, cere sprijinul Armatei Române pentru anihilarea comandoului bolşevic de la gara Socola (aproximativ 80 de inşi), comando trimis de Lenin cu misiunea de a intensifica mişcarea revoluţionarǎ pro-bolşevicǎ la Iaşi,  unde se refugiaserǎ Guvernul şi Marele Cartier General al Armatei Române. Complotiştii au fost dezarmaţi de vânǎtorii generalului Rasoviceanu, iar vieţile generalului Șcerbacev şi regelui Ferdinand, salvate (vezi „Generalul Șcerbacev”, omagiu de Nicolae Iorga, cu ocazia morţii sale în exil, ianuarie 1932, în: Oameni care au fost, vol. IV, Bucureşti, Fundaţia pentru Literaturǎ şi Artǎ „Regele Carol II”, 1939, pp. 123-124).

[10] Honoré Charles Marie Sosthène d’Albert (1868-1924): militar şi diplomat francez, cu misiuni în Rusia şi în România, în timpul Primului Rǎzboi mondial.

[11] Bicorn (< fr. bicorne): pălărie bărbătească cu două colţuri, purtatǎ de diplomaţi, academicieni, militari.

[12] Auguste-Félix Charles de Beaupoil, Conte de Saint-Aulaire (1866 – 1954): diplomat şi scriitor francez, aflat în misiune în România, între 1916 şi 1920. Biografii îi atribuie rolul de a fi convins Regatul România sǎ intre în rǎzboi alǎturi de Antantǎ (Tripla Înţelegere) şi de a fi negociat tratatul de alianţǎ, semnat în august 1916 (în condiţiile în care situaţia frontului nu era favorabilǎ Antantei, iar Regatul România, prin casa regalǎ de Hohenzollern-Sigmaringen, era legat moral, tradiţional, istoric de Prusia şi de Puterile Centrale), precum şi obţinerea ajutorului militar francez pentru România (misiunea Berthelot).

[13] Academicienii şi diplomaţii francezi purtau, la ceremonii, costume brodate.

[14] Joc de cuvinte: aux larmes/ aux armes (la lacrimi/ la arme). Aluzie la primul vers – „Aux armes, citoyens!” („La arme, cetǎţeni!”) – din refrenul textului lui Rouget de l’Isle, Chant de guerre pour l’armée du Rhin, inspirat de rǎzboiul dintre Franţa şi Austria. Interpretat de soldaţii republicani din Marsilia, la intrarea în Paris, pe 30 iulie 1792, cântecul a devenit ulterior imnul Franţei.

[15] Jean Blondel: ambasadorul Franţei la Bucureşti, care l-a precedat pe Charles de Saint-Aulaire.

[16]  Lupespo, în original.

[17] Generalul Ragosa: comandantul Armatei 4 ruseşti.

[18] Generalul Ţuricof: comandantul Armatei 6 ruseşti.

[19] Stavka: Marele Stat Major al Imperiului ţarist.

© Marilena Licǎ-Maşala

 

Tags :

Réagissez