RSS
 

„Viaţa ca un cazinou” sau Despre debutul în proză al poetului Georgi Cristu

04 Oct
"Viata ca un cazinou" de George Cristu

« Viata ca un cazinou » de George Cristu

Motto:

„Omul e mai nepătruns decât opera”

Şerban Cioculescu, Medalion Caragiale, 1944

 

 

Am primit zilele acestea, dinspre malul gălăţean al Dunării, un semn livresc à la Marin Preda, cu ispititoare sensuri: Viaţa ca un cazinou, un debut în proză al poetului Georgi Cristu, aflat la vârsta unei maturităţi împlinite de zidiri în cele două cruciale planuri între care ni se ţese existenţa: cel afectiv şi cel profesional.

Ilustraţia primei scoarţe, lăsând pradă privirii măreţia clădirii somptuosului Cazinou din portul Constanţa, proiectată pe un fond bleu-gri cum numai cerul Mării Negre poate fi la ceasuri mohorâte, mi-a reţinut gând şi privire preţ de minute. Cine nu are amintiri legate de această atât de trăită imagine de pe atât de cutreierata faleză constănţeană, de către paşii noştri? Câţi dintre noi, cititorii acestui volum, nu am contemplat măcar o dată în viaţa noastră, spargerea valurilor mării pe rocile ce apără zidul digului de forţa ori furia lor dezlănţuită, repetându-ne, odată cu retragerea murmurândă a apei, eminescianul vers „Ce e val ca valul trece…”? Cercetând existenţa autorului, înţelegem că amintita ilustraţie grăieşte de la sine despre nevăzutele liane acvatice ce îi torc bogata biografie…    

Am răsfoit apoi, după un mai vechi obicei, filă cu filă, cartea, încercând să înţeleg de ce s-a oprit confratele nostru asupra „căsuţei” – accepţiunea primordială italienească a cuvântului cazinou (1) – ca blazon al prozelor sale de debut, dedicate cu o elegantă mărturisire de nemuritoare iubire pentru soţia domniei sale, Carmen, aceea care îi „merge alături”.

Înlănţuirea celor 31 de povestiri – croite oarecum egale ca întindere, între două şi trei file pentru cele mai multe dintre ele, cu patru certe excepţii, „Cum se naşte un criminal”, p. 9 (cinci file), „Piratul de pe Istru”, p. 69 (patru file), „Poveste din Cetate”, p. 78 (opt file), „Ella”, p. 162 (cinci file) – ne dezvăluie un autor atent la trăirile şi experienţele de viaţă ale semenilor, un cronicar fidel al locurilor străbătute şi legendelor inspirate din viaţa piraţilor Dunării (Terente, „Piratul de pe Istru”, p. 69) ori alte legende româneşti şi turceşti ţesute în jurul stâncii Babakay, pe care au murit una dintre nevestele paşei din Golubăţ şi căpitanul cetăţii Coronini (pp. 71-72). Nu lipsesc nici întâmplările tragice din cotidianul social contemporan românesc („Cum se naşte un criminal”, p. 9).

Acţiunea dinamică şi reuşitele portrete de îndrăgostiţi, de artişti, de femei plecate în străinătate să muncească, de fete şi băieţi în căutarea unui loc de muncă în ţară ori în diferite misiuni militare pentru un venit mai potrivit întemeierii unei familii, ne poartă cu discreţie prin dramele oricăruia dintre personajele domnului Cristu. Personajele, femei şi bărbaţi, sunt, multe dintre ele, în căutarea acelui ceva metafizic „ce dă sens vieţii” (p. 18) ori care le poartă „spre alt rost” (p. 67). Lui Cezar din „O 9 zi” (p. 64), i se face „dor să cunoască de la început o femeie” (p. 68). Alte personaje pleacă dincolo de hotarele patriei, spre Shangai („O 9 zi”), America („Dragobete în America”, p. 105), Spania („Ioana”, p. 31), Italia („Poveste din Cetate”, p. 78).

Întâlnim în volumul de faţă personaje masculine groteşti, cum Jean Francezu, un interlop ce-a făcut bani din exploatarea fetelor în reţele de prostituţie („Cum se naşte un criminal”), dar şi solare, cu un caracter deosebit de frumos şi generos, cum Rădulescu din „Poveste din Cetate”, ori Marius Constantin din „Cireşe perechi” (p. 19). Îndrăgostit de Alexandra şi ispitit de solda importantă, ceea ce i-ar fi permis să-i ofere viitoarei lui mirese o viaţă confortabilă, Marius Constantin pleacă într-o misiune militară în Afganistan. Rănit mortal la începutul misiunii, îi scrie Alexandrei o „primă şi ultimă scrisoare”, dezlegând-o de jurământul logodnei. Îşi împuterniceşte totodată părinţii să-i doneze fetei o parte din asigurarea lui de viaţă… În ultimele două povestiri ce încheie volumul, „Am băut cu Nenea Iancu” şi „Aşteptarea moarte n-are sau circuitul cafelei în natură”, întâlnim un condei încărcat de umor ludic şi tendinţe fantastice.

Umorul, ca şi lirismul, nu lipsesc de altfel din stilul confratelui Cristu, ceea ce ne-a îndemnat să-i citim volumul pe nerăsuflate. Iată doar câteva exemple: „Până începe al Treilea Război Mondial, avem timp să discutăm despre estetică” (p. 53); „în vârful salcâmilor (…), ciorchini albi de floare curbând ramurile subţiri în lumina unui soare orbitor” (p. 99); „beat ca fericirea” (176); „se gândi la ceafa de porc la grătar şi la cartofii prăjiţi, la iarnă şi la bradul de Crăciun, la bine şi la rău, la Clara şi la dragoste (…), la poem şi la Lună, la război şi la pace…” (p. 127); „Deasupra lui, pe acoperişul gurii de metrou, o cioară bătu din aripi, izbucnind în râs” (144); „femeie, îmi hrăneşti visele, mistuindu-mi realitatea” (p. 162).   

Mărturisirea autorului de pe cea de a patra scoarţă, vine „ca o curgere de apă” cu ceva mai multă limpezire. Oricare dintre „variantele existenţei omeneşti” din aceste proze scurte, trăite de fiinţele de pe această „planetă liberată de orice stăpân”, pot avea drept decor firesc oricare dintre odăiţele căsuţei italieneşti livreşti a domnului Georgi Cristu, ilustrate cu dibăcie de sine însuşi, cazinoul.

Marilena Lică-Maşala

Piteşti, 4 octombrie 2015

Note:

[1] Casino (< it., diminutiv, casa plus sufixul –ino): căsuţă. De-a lungul secolelor, casino şi-a adăugat noi sensuri, ajungând, de la conotaţia iniţială „loc în care oamenii se adunau pentru a citi, a sta de vorbă, a juca” folosită prin secolele XVII şi XVIII, la conotaţia contemporană, de „casă de joc” (de noroc, cel mai frecvent).     

Bibliografie:

Georgi Cristu, Viaţa ca un cazinou, Bucureşti, Editura Semne, 2015, 192 pagini.

 

 

 

 

 

 

Tags : , , ,

Réagissez