RSS
 

Vasudevan KANAGASABAI, Poeme

22 Juil
Lina Stern, Asemic et Ombres (2), 2018

Lina Stern, Asemic et Ombres (2), 2018

Numai bulgări!
Totul poate să dispară cât ai clipi.
Totul s-ar putea opri la mijlocul drumului
De fapt, nu există nici cale, nici rută
ci doar acest licăr de veşnicie.

nu există nici peștera nici umbra
Platon și-a tăinuit coșmarurile existențiale

Există doar un bulgăr
Un bulgăr ce se învârte în jurul altui bulgăr fierbinte
care la rândul său se învârte.
Toţi aceşti bulgări, văzuți și nevăzuți, se rostogolesc în

înfricoşătorul gol fără de sfârşit
Universul este un colb ce nu mai termină de aterizat pentru că nu-i loc.

Nu există poate absolut nimic
Gândul se umple doar de spațiul zadarnic și gol înainte de a se goli și pieri.

Băiete, mai toarnă-mi un pahar, te rog.

Suverană îmi este singurătatea!
În golul unei nopți ploioase fără stele
La marginea unui şanţ pustiu,
mă aștepta chircită într-o tenebroasă tăcere.
Fără grijă și fără trudă se aşeză pe umărul meu.
Suverană îmi este singurătatea.

O, iubita mea din totdeauna, tovarăşa mea,
Tu hoinăreşti prin visele mele bune și rele.
Eu, în exilul meu, săp golul pentru a-mi ascunde
chipurile și durerile.

Mărturisitor de seamă al înfrângerii mele,
Îmi ștergi iluziile pe care le-am cules
Într-o grădină fără lumină.
Nici unul dintre nenumăratele drumuri pe care am mers nu

m-a dus Către calea supremă a uitării.

Mergând uneori către dorințele neînduplecate,
Ori până la durerile nerostite alteori,
Sentimentele se încrucișează și se şterg
Făcând loc unui plâns surd și nesfârşit.

O, izbucnire răvășită a gândurilor mele!
Spectatoare a sufletului meu în zbucium,
Ce vrei de la mine, eu cel ce aștept la o răspântie slab iluminată

De o noapte ploioasă fără stele.

Din adâncul tăcerii mele și al amintirilor mele îngropate
Se va naște o zi nesfârşită,
Și voi fi vulcanul din care izbucni-va furia așteptată
Venindă din adâncurile pământului cu scopul unic și ultim
De a zvoni împlinirea unei răzbunări.
Apoi, nu va mai exista pentru mine decât o veşnică tăcere.
Iar tu, singurătatea mea suverană,
Nu vei mai fi aici.

_________________________________________

Așteptându-l pe Godot..!
Mi-e dor de vremea de dinainte de naşterea mea.
S
pleen de univers.
Mintea tulbure îmi este umplută de-un dor nemărginit.
Fiecare clipă este o punte într-o singură direcţie
Pe care o trecem negreşit.

Fiecare clipă cară o povară de poveste
pe care nu vrem s-o uităm.
Totul are o poveste.
Totul este o poveste.
Nu știu povestea primei guri de aer
Ce mi-a udat sângele.
Poate că am respirat atomii de oxigen ce-au explorat
Plămânii strămoșilor mei.
Apa pe care am băut-o a fost cea băută de primul om căruia i-a fost sete.

Dar cine a fost întâiul înfometat?
Dar cine a fost întâiul însetat?
Vreau să spun cine a fost întâiul care a avut conştiinţa înfometării şi însetării?

Fluviul-poveste s-a grăbit fără martori
Nenumărate povești în gaura neagră a timpului.
De ce ne urmăresc încă?
Colbul poveștilor
pe care le-am părăsit pe drum
Va dispărea oare pentru cei
care îl vor păşi mai târziu?

Dezgropaţi cadavrul uitat al lui Lamartine,
Întrebaţi-l dacă a auzit în viața de-apoi
Ecoul strigătelor pe care le-a slobozit la marginea lacului,

De ce să credem că aceleași frunze căzute
În trecuta toamnă,
Vor cădea iarăşi și iarăşi toamna ce vine.

Din nebunie am aprins speranța.
Prin credință am păstrat speranța,
Prin iluzie am construit orașe sofisticate
și sisteme financiare.
Soarta nostră se ţine poate de aripa unui fluture,
Ni s-a spus.

Dar am refuzat să credem.
Nu suntem înarmați decât cu cuvinte pentru a mitralia
cele patru colţuri ale lumii ce ne vestesc
că infinitul și eternitatea ne-au înghițit
chiar înainte de a fi concepuți.

Cu ce putem fi de folos,
În afară de a-l aștepta pe Godot?

___________________________________________________

Taci suflete!
Dar să taci.
Ești murdar, miroşi urât
Nu știi de unde vii
Nu ai trecut.
Ești sortit uitării.
Încetează să mă locuieşti şi hărțuieşti.

Ești nocturn.
Ești negru.
Te văicăreşti neîncetat
Ce vrei să-ți spun?
Nu ţi-am cerut nimic.
Tu ai vrut să vezi
ce se întâmpl
ă dincolo.
De cealaltă parte a râului,
Dincolo de râu, se află miracolul.
Râul în sine este un miracol
Isteţ Sakiyamini cel ce a păstrat tăcerea cea mare.

Lasă-mă.
M-am săturat să-ţi răspund.
Pui numai întrebări la care nimeni nu are răspuns.
Lasă-mă, o, suflete!
Eşti un nimic!
Pleacă.

În româneşte de Marilena Lică-Maşala

Paris, 22 iulie 2018

Versiunile originale în francezà:

Vasudevan KANAGASABAI, Poèmes

 

Tags : ,

Réagissez