RSS
 

„Ultima năzbâtie a Încotrocenitului”. Prin furcile caudine ale iubirii de Patrie, alături de poetul Sibiceanu

02 Mar

Veşti cu gust amar din ţară… Am citit ieri, târziu, în noapte, în presa naţională, o ştire ce mi-a pelinat sufletul cu tulburare…

Nu am luat prea mult în seamă, deşi înţelegeam că prin decret prezidenţial, mii de euro sunt făcuţi cadou unora, în chip de soldă lunară, pentru reuşita scenariului à la Sergiu Nicolaescu şi teatrului de stradă à la Ion Caramitru, în cauza jocului de-a revoluţia poporului român, în decembrie 1989…

Mii de euro azvârliţi pe geamul întronării sperjure a unor fapte şi neştiuţi „luptători cu rol determinant”!

Ce cuvinte măreţe pentru dezastrul în care ni se află patria după un sfert de veac de la spectaculoasa cădere a comunismului în Estul European, pusă la cale în chiliile tainicelor minţi luminate ale Terrei anilor ’80!

Soldă merită aceşti venerabili, domnule Preşedinte, şi naivii care au ieşit pe străzi, crezând că trăiesc un moment crucial, adevărat, în istoria ţării lor! Ori românii plecaţi în străinătate, care sfinţesc locurile pe unde trec… Ei îmbogăţesc în faimă numele de român, prin vrednicia lor, prin truda lor. Şi ei, aceşti pribegi prin lumi străine, sunt « luptători cu rol determinant » în propăşirea ideii de românism şi românitate, de gintă latină dincolo de graniţele ciuntite încă ale ţării lor… Departe de vatra şi de copilăria lor, sunt adevăraţii luptători, purtători de mişcare, de evoluţie, de revoluţie…  

Ivite peste noapte din memoria recunoscătoare a cotloanelor secrete ale diplomaţiei Cotrocenilor, gurile rele ale Istoriei vor să încetăţenească ideea rolului conştient şi determinant al unor anumite persoane în căderea Ceauşescului…  

Vor să ni se dezvăluie adică? Îşi pune Preşedintele sigiliul în alb pe negru, pe numele celor care complotau împotriva Ceauşescului, îi organizau căderea?  

Iar poporul, noi ceilalţi adică, naivii ce-am ieşit pe străzile patriei, fără a purta în buzunare nici ordine şi nici delegaţii ştampilate, aceia care ne-am părăsit căminele bucuroşi, uitând că avem copii, că avem de pregătit case şi bucate pentru sacra Sărbătoare de Crăciun, pentru a da fuga într-un suflet şi a ne alătura răniţilor Capitalei, muribunzilor, arestaţilor, torturaţilor, dar fără conştiinţa că înfăptuim o revoluţie, n-am avut nici un rol?

Ei, nu! N-avem „acte” doveditoare, nu merităm nimic! Degeaba pot spune eu sau altul, arătând cu degetul: „uite, am fost în aceeaşi echipă cu acela, şi cu acela, am alergat în Capitală, am dus medicamente, am rămas acolo, noapte şi zi, la spitale, să îngrijim răniţii, să cărăm răniţii, să…”! Vorba e vorbă, mărturia e mărturie, hârtiile sunt hârtii…    

„Toate-s vechi şi nouă toate, în ţara mea străbună”!, mi-am zis, privind orologiul din peretele astral. „E târziu”, îmi spune acesta ademenitor, „e trecut de miez de noapte, se cuvine să mergi totuşi să te odihneşti”… Dau ascultare celestei porunci şi mă cufund în vis încâlcit de noapte…

Numai că, în zorii zilei, spectrul cu gust pelinar, nu-mi dă pace… Îmi pun cafeaua la foc şi mă întorc la ştirea de peste noapte, sperând naiv în esenţa ei efemeră, nepământeană…

Aş! De unde… Nu, nu visasem. Era tot atât de adevărat şi de real, precum solilocul prietenului Sibiceanu ce stătea pironit pe propriul său zid din „Cartea chipului”, spălând ochii somnoroşi încă ai prietenilor săi virtuali, brodând pe aceeaşi temă….

„Vai!, – îmi spun. Dacă s-a îndurat bunul Sibiceanu să pună în timpul său de poet cerneală pentru a dojeni preşedintele nostru ce-acoperă lucruri cu iz barbar şi sânge, cum gospodina puturoasă gunoiul sub preş, înseamnă că lucrurile merg cu mult mai prost decât aş fi putut să cred”…

Citesc cu atenţie ce spune Poetul… Înţeleg, îi cumpănesc zisele şi pun la rându-mi în eternitatea facebookiană amintiri şi vorbe gravate în chip de solidaritate cu revolta prietenului Sibiceanu… Nu de alta, dar suntem printre aceia care ne iubim şi patria şi poporul şi istoria şi viitorul…

– Cine ştie dle Sibiceanu, pentru ce anume îi răsplăteşte în realitate Jupânul şi ce seducătoare Monik Insky i-a vârât hârtia printre altele, în mapă… El însuşi, să ne întrebăm, ne vine oare cu adevărat dinspre Sibicenii dumitale? (surâs)… Am citit aseară, târziu, în noapte, „ştirea”… Şi am simţit pelin prin gânduri… Căci, atunci, în acele zile de decembre ’89, am văzut la Spitalul Municipal al Capitalei, murind oameni, dar şi oameni muncind, alergând să salveze vieţile acelora cărora li se „destinase” să fie morţi, răniţi… „Întâia revoluţie televizată” trebuia să pară cât mai revoluţie, cât mai spontană…

Bietul nostru Preşedinte! Se ştie bine că tot entuziasmul nostru de a ieşi în strada descătuşată de epoca Întunericului, a fost gândit în alte agore ale strategiilor geopolitice, şi nicidecum de noi, de popor, de cei care am ieşit în stradă…

Se aruncă din visteria patriei câte 1.000 de euro/lună/cap de combatant, cui şi de ce? Pe fapte premeditate?

Aş vrea să ştiu, răniţii pe care i-am îngrijit (numai eu) la Spitalul Municipal, sunt pe această listă? Dar urmaşii celor veniţi de peste tot din ţară, pentru a fi împuşcaţi la Gara de Nord, când coborau din trenuri? Cum se face că trenurile au avut un orar atât de bun, taman nopţile acelea? Sau cei care, bătuţi în noaptea de 21 spre 22 decembrie, au alergat tot Bucureştiul ca să ducă răniţii cât mai repede la spitale? Grele întrebări şi rău ne fu sfătuit Preşedintele…

Aici se opreşte schimbul meu de idei cu Aurel Sibiceanu… Dar nu şi revoluţia noastră, interioară, artistică, verbală, socială. El, eu, ne vom întoarce să ne slujim Patria şi Poezia. Preşedintele, ce rost mai are? Nu are nevoie de noi. Se descurcă singur, rău sfătuit. Nu pare că vrea să ne fie nici în inimă (a poporului său care gândeşte, ca să nuanţăm…) şi nici să ne rămână în Panteonul vitejiei româneşti…

Paris 2 martie 2016

Bibliografie: 

http://lege5.ro/Gratuit/g43donzugm/decretul-nr-719-2015-privind-conferirea-titlului-de-luptator-pentru-victoria-revolutiei-din-decembrie-1989-luptator-cu-rol-determinant-

Glosar:

Pelinat: forma verbală, cu valoare de participiu trecut, derivată din substantivul « pelin ».

Pelinar: derivat din substantivul « pelin ». 

 

 

 

Tags : , , , , , , , ,

Réagissez