Paris, 25 Frunzar 2019. Curățenie de Paşti.
Scotocesc nu doar în cele mai pitite cotloane ale odăii, ci şi adânc, în suflet. Voi strânge tot ceea mi-a devenit străin, veşted şi nefolositor în viață.
Cu suflet despovărat de prea învechite, strâmte şi fără de rost întâmplări, voi aştepta Învierea.
Ilustrație: Victoria Fătu-Nalațiu, Odaie gătită de Paşte
În urmă cu ani am întâlnit un om aparte, un
confrate. Întâlnire providențială? Poate. Venea de foarte
departe, din negurile luxuriantei jungle africane. Fecior de dascăl,
ca mine. Dornic să vorbească despre satul său, cum eu vorbesc
despre Teiul meu. Nerăbdător să spună povestea Regatului Bantu,
cum eu spun povestea Regatului Dacia. Ce m-a fascinat în ființa
lui? Dincolo de tot ceea ce mă poate fascina la un semen,
inteligență, frumusețe, caracter, bună-cuviință, a fost, şi
mai presus de orice, sinceritatea. Prietenia noastrà s-a zidit pe
întâia poruncă, lege fãră de care omenirea însăşi s-ar nărui:
adevărul. Ar fi putut minți, dar şi-ar fi mințit străbunii. Ar
fi putut promite, dar, şi-ar fi atras mânia zeilor bantu.
Şi-atunci, mi-a spus adevărul. Neprihănirea acestui om a dat
naştere uneia dintre cele mai frumoase, trainice şi ziditoare
prietenii, din puținele câte s-au putut înfiripa vreodată între
mine şi un semen. Bunul meu prieten bantu mi-a inspirat atunci nu un
poem, ci o poveste. Basm înfiripat în preajma Paştilor. Textul de
mai jos este, ca orice basm frumos, o ficțiune. Ficțiune brodată
de o femeie ce şi-ar fi putut iubit eroul, veşnic îndrăgostită.
——-
Mă-ntorc acasă-n noapte,
Dintr-un lung
pelerinaj
Prin Cetatea gătită de Paște.
Flămândă, îmi tai o pară.
Feliile de pară
n-au nici un gust.
Iau un măr. ‘Geaba-i lună, ‘geaba
stele,
Feliile de măr gust nu au, nici ele.
Iau niște dude,
dude negre!
Degeaba, nici negrele dude gustoase nu-s.
Iar gându-mi sprințar, hoinar, tâlhar,
Îmi
zboară către el, bunul meu Bantu…
Și simt, îi simt privirea
ce-mi sărută obrajii,
Și bunătatea inimii ce-mi mângâie
chipul…
Și, minune, deodată,
Bucățile de măr, de
pară,
Chiar și dudele, negrele dude,
Chip de anafură luară
Şi gust obișnuit de fructe.
Taine stau ferecate-n Vinerea Mare!…
Luli
Paris, 22 Prier 2011
(Din volum în pregătire)
Ilustrație: Victoria Fătu Nalaţi, Casă țărănească românească gătită de Paşti
Al nostru Eminescu – Catedrala viselor nețărmurite
Din cumpăna Universului
încerc să făptuiesc
un iconostas în Catedrala viselor nețărmurite,
în care a înnoptat o vreme
al nostru Eminescu.
Pictez clocotul ispitei,
în culori de roșu misterios și negru tăinuit,
care vibrează, mă strigă,
precum însemnările poetului Eminescu,
în caietele născute din nesațul cunoașterii…
Totul mă cheamă prin tăcere!…
În marea tăcere,
înmulțesc câmpurile coloanelor,
să încapă toți sfinții culturii și științelor,
pe la care a trecut
al nostru Eminescu…
Cerul se apropie de pământ!
Limitele omenirii mă înconjoară…
Aștern cu rigoare culorile căldurii,
amestecându-le cu incantații greu meșteșugite
și aștept…
Pentru o clipă,
Catedrala viselor nețărmurite
se umple de bolovani de aur!
Apoi, iar apar umbrele tăcerii…
Câte regândiri cer Orizonturile visate
de – al nostru Eminescu?!
Cu îndoială și grăbită, pictez în forță.
Ecoul călăuzitor e cuprins în necuprins.
Fără voie
răstorn liantul culorilor
peste umbrele bolovanilor de aur!
Într-o vreme lumile izvoarelor se revarsă,
inundând cu frumusețe Catedrala viselor nețărmurite…
Din apa acestor izvoare
a băut lumină
al nostru Eminescu.
Printre gânduri nepotolite,
Căutătorii vizionari inundă cu idei drumul artelor.
Seva lor spontană și proaspătă,
dezvelește multele cărări
ale lumilor din Multivers.
Printre aceste cărări se preumbla
al nostru Eminescu.
Catedrala viselor nețărmurite
cu iconostasul amăgitor
înmărmurește în sfumato…
Deodată,
din necunoscut apar –
îngeri și demoni care o înconjoară
(ei fac parte din cetele lui Da Vinci, Eminescu și Dante).
Ei vin din alte Lumii (Lumile Multi-Interacţionale),
și se joacă de-a ascunselea,
în spațiu și timp
cu teoria Big Bang-ului și cu viitorul.
Ei teleportează prin clone,
Influențe și Paradoxuri
în lumile neștiute.
Numai al nostru Eminescu
știa jocul din „nașterea puterilor vii”,
care, prin ”izvorul de forțe” și „arcul încordat”,
întreține-n mișcare „Ceasornicul Universului”
și povestea inflației în vid, cu finitul către infinit…
Ilustraţie: Victoria Fătu Nalațiu, Casă țărănească ortodoxă așteptând Paștele…
© Victoria Fătu Nalațiu
Notre cher Eminescu –
La cathédrale des vastes rêves
Du peson de l’univers
j’essaie créer
une iconostase dans la cathédrale des vastes rêves,
où notre cher Eminescu
passa ses nuits un temps.
În condiţii grafice elegante şi cu un cuprins pe măsură, a apărut la Iaşi numărul 1 (75) de primăvară al revistei POEZIA. Tema acestui primăvăratec număr este : „Poezie şi lacrimi”.
O parte dintre cititorii şi prietenii mei, ştiu că ţin aprinsă torţa traducerilor în româneşte a poeţilor de limba franceză, cu o ardoare aproape „trimestrială”…
Celor care-mi răsfoiesc blogul, le prezint acum fragmente din poezia a doi autori francophoni:
– Lydie Mbossa (Franţa, Congo-Brazzaville), membră fondatoare, printre altele, a tinerei asociaţii culturale pariziene LAM de FRANCE (Les Arts Mètis de France), un joc de cuvinte, în traducere liberă însemnând: Sufletul Franţei – Arte Inteligente din Franţa, pagina 135;
– Boubé Hama (Niger), Delegatul asociaţiei pariziene REE (Rencontres Européennes EuroPoésie), pentru filiala Niger, la pagina 138.
M-am bucurat să găsesc la pagina 122, poeme ale bunei prietene Victoria Fătu-Nalaţiu, membră a filialei Bistriţa a REE – EuroPoésie. Salutăm această prezenţă onorabilă, precum şi recunoaşterea indirectă, pe această cale, a meritelor internaţionale ale talentatei pictoriţe.
Au Jardin des Plantes, Paris le 19 février 2016
Tout en regardant de près ce souvenir singulier pris lors d’une petite ballade au Jardin des Plantes, je me trouve devant un visage flou. Un visage pérennisé un après-midi de mi-février assez frais, vers le soir, quand les cieux s’enfument et le jour hâte le pas de noircir.
Ce visage qui me semble vaporeux comme le sfumato de Vinci, a du parler sans doute à l’auteur de la photo bien qu’il ne soit pas un pratiquant, mais plutôt un regardeur des arts visuels…
Comment exprimer la réussite d’un spectacle lors de l’unique jour dédié officiellemet à l’Amour ? Spectacle qui a réuni des poètes, des auteurs, des artistes, au Soleil de la Butte à Montmartre, autour de la musique inconfondable de Claudio Zaretti ?
Face à l’Amour, à la musique et à la Poésie, le verbe est petit, est pauvre, est fragile, indescriptible… Par contre, l’image est plus pénétrante…
Du récital, alors, de Claudio Zaretti et d’Eduardo Pisani, son invité d’honneur, ainsi que des poètes de la scène ouverte, ci-dessous, quelques images en souvenir…
Claudio Zaretti – guitare et chant
Eduardo Pisani, poésie et chant, l’invité d’honneur de Claudio Zaretti