Hommage à ma mère
Elle est partie il y a 13 ans, le matin, vers 6h, discrètement, comme de son vivant.
Je la tenais dans mes bras. Ses yeux me regardaient si tendrement…
Depuis, elle me manque énormément…
Paris, le 23 octobre 2016
Une belle histoire d’amour vécue par mes parents a eu pour suite leur fiançailles le 16 janvier, à la mairie de notre village…
Ils auraient fêté ce lundi 62 ans depuis…
Leur amour m’a été un inoubliable modèle, guide et école de codes d’union parfaite.
Quelle chance de grandir à l’ombre du grand amour vécu par ses propres parents !
Hic et nunc j’exprime ma tandre et umble pensée à leur mémoire…
Je vous remercie, infiniment, à vous tous mes très chers Amis, LAMis, Compatriotes, Covillageois, Confrères, Frères et ma si lointaine Famille, pour vos si nombreux et touchants messages, couleurs, fleurs, splendeurs, vœux, cadeaux, cartes postaux, poèmes, toiles, envoyés par la poste, mél, facebook, téléphone, qui m’ont énormément ému et enrichi, témoignant de la beauté de vos âmes, votre amitié, votre sympathie, votre fidélité…
Je vous aime, tout simplement !
Merci d’exister si proche de moi, la si exilée du monde réel au sein de mon domaine plus humain, plus aimant, plus fraternel, plus harmonieux, au moins plus pacifiste…
« Trecutele gàsiri », Betta, 2015
(…)
– Nu se poate, Tudora! Tu nu mi-ai spus niciodatǎ „nu”! Nu pot să cred! Tu, care ai fi alergat de oriunde, pe jos ai fi venit, ca sǎ te întâlneşti cu mine!
Da, bǎrbatul avea dreptate. Aşa stǎtuserǎ lucrurile, atunci, cu ani în urmǎ.
– Şi acum îmi spui „nu”. Nu, nu poate fi adevǎrat. Nu mai eşti tu! Te-ai schimbat dintr-o datǎ, peste noapte.
– Nu, nicidecum!, îi rǎspunse Tudora, râzând. Doar atât am vrut.
– Atât ai vrut?! Cum adicǎ? Şi azi-noapte, ce-a vrut sǎ fie? Ne-a fost atât de bine împreunǎ…
Aici, tot el avea dreptate. Îşi dǎruiserǎ tandreţe, şoapte, şoapte ce fuseserǎ mult timp suspin. Se iubiserǎ ca doi adolescenţi. Iubire? Chemare de dupǎ ani de aşteptare! Delir! Descǎtuşare! Ca şi cum el nu mai cunoscuse nici o altǎ femeie. Ca şi cum, pentru ea, el era întâiul ei bǎrbat. Ca şi cum n-ar fi fost despǎrţiţi nici mǎcar o singurǎ zi. Nicidecum timp de două decenii.
– Ce-ţi veni, aşa, deodatǎ? Sǎ nu vrei tu sǎ mai avem mǎcar o singurǎ noapte, Tudora?! Noaptea noastră?
– Atât am vrut, Nicu!, îi rǎspunse, veselǎ, femeia.
« Trecutele gàsiri », Betta, 2015
– Lasǎ-mǎ sǎ-ţi simt buzele!, i-a cerut. Nu va şti nimeni, va fi secretul nostru!
Iar fata l-a privit cu uimire.
Buzele?! Gura ei are buze?! Afla pentru întâia oarǎ cǎ are buze! Ştia, bineînţeles, dar numindu-le, bǎiatul o invita într-o lume pe care copila n-o cunoştea. La şcoalǎ nu învǎţase cum se sǎrutǎ un bǎiat. Cu prietenele vorbea doar despre teme. Şi nici în casǎ nu se vorbea despre astfel de taine. Primise doar sfaturi, aşa, în general. „Sǎ nu te râdǎ lumea, fatǎ mare!”, îi spusese, mai pe şleau, bunica.
« Trecutele gàsiri », Betta, 2015
Orfan de mamǎ! Tudoriţa nu ştia ce înseamnǎ grozăvia acestui cuvânt. Dar mama ei o trăise, de la patru ani. Şi tatǎl ei trăise cu această sfâşietoare absenţă, din adolescenţă…
În clasa a VI-a, le venise un coleg nou, fără mamă. Pǎrintele lui îl adusese la socri. Un timp, a stat cu ea, în prima bancǎ, pe rândul de la uşă. Din când în când, îl privea pe furiş, cu admiraţie. I se părea misterios, pentru că avea o altă poveste de viaţǎ. Mult mai interesantǎ decât citise în Singur pe lume, în vacanţa de vară. Multe lacrimi vărsase, pe furiş, să n-o vadă fratele ei, pentru soarta bǎiatului din roman. Acum, eroul lui Hector Mallot ieşise pe deplin din carte şi venise sǎ se aşeze lângǎ ea, în aceeaşi bancǎ.
Serile, înainte de culcare, Tudoriţa se gândea la el, privind tavanul. În desenele cu contur neregulat, lăsate de varul cu care îl spoia mama ei, în fiece primăvară, găsea fel de fel de basme. Talisman pentru genele învinse de venirea drăgăstoasă a blândului moş Ene, cel legendar. Colegul ei de bancă, uzurpând alte muze, se întronase peste întreaga întindere a tavanului. Într-o seară era Făt-Frumos din lacrimă, iar ea, Ileană salvată din ghearele unui monstru. În altă seară, ea era Tom Sawyer, iar el Huckleberry Finn. Altă seară, el era băiatul crescut de bunici într-o colibă şi prefăcut de-o zână rea în răţuşca cea urâtă. Tudoriţa era aceea care îl scăpa, de data aceasta, fireşte, din ghearele blestemului…
10
… Şi timpul, dezlănţuit efrit străveziu din amăgitorul fumegai îngăduit de legea firii, a trecut cum toate cele trecătoare. Cum victoria fulgerului pe înaltul cerului acoperit de tristeţea plumburie a norilor. Cum măreţia concertului ploilor repezi de vară. Cum tihna văzduhului poleit de aripa de rândunică. Cum sărutul îndrăgostiţilor sclipind de zborul licuricilor, în caldul nopţilor de vară. Cum gheaţa iernii pe albia pârâului ce i-a înverzit coasta copilăriei, la casa bunicilor. Pe nesimţite, pe negândite, fără să prindă de veste, fără să-şi dea seama, i-a încărunţit părul.
Peste câteva zile se împlinea o jumătate de veac de când bolta cerească îi era cel mai bun prieten, iar cărăruia orizontului, casă. O jumătate de secol de când zâmbea dimineţilor a speranţă, apusurilor a rugă, miezului de noapte a îndoială. Dorul, hain haiduc ce sta la pândă în sipetul cu nestematele singurătăţii, dorul de satul natal, de copilǎrie, de vremea rudelor dispărute, îi cufundă în sunet de lacrimi, trupul. Îi era peste puteri sǎ îndure şi proaspăta strămutare a pǎrinţilor la marginea satului, acolo unde sălăşluia tărâmul cel prea tăcut al neamului.
Trecutele gàsiri. File de jurnal, Betta, 2015
Vara se perindau în convoi, coviltire cu ţigani. Agăţat de parii căruţelor, întregul calabalâc de nomad, oale, tuciuri, ţoale puse la uscat, traversa, sub bunătatea cerului liber de orice convenţie socială, de la un cap la altul, satul, spulberând în cele patru zări, ziua-n amiaza mare, prin neastâmpărul arşiţei dogorând din soare, colbul şoselei principale, hărmălaia câinilor şi înfricoşarea sutelor de sǎteni. Privirile agere ale căruţaşilor străini le săgetau curţile…
De aceşti ţigani fără de căpătâi, fără de nici un rost în viaţă, se temea bunica. Nu de cei din Valea Ţiganilor, prezenţe discrete, politicoase, aşezate oarecum la casele lor. Când treceau prin dreptul curţii, spuneau tare, din drum, ca bunicii ei sǎ-i audǎ: „Sǎru’ mâna, naşǎ!”, „Sǎru’ mâna, naşule!”. „Să trăieşti, finule!”, răspundea Mitrică Maşala, din curte ori din pridvor, ştiind că în curând oricare dintre ei va veni sǎ le cearǎ sǎ îi cunune ori sǎ le boteze plozii. Şi ea botezase un puradel şi-l ţinuse în braţe, cât era de micǎ.
A cincea întrebare…
Au « Marché de la Poésie », Paris, iunie 2016
– Şi încă ceva, o întrebare la care nu eşti obligată să răspunzi. De ce eşti frumoasă, deşteaptă şi devreme la Paris? Te întreb serios, pentru că, eu, dacă ai fost pe aici, prin cătunele noastre culturale, în fiecare dimineaţă ţi-aş fi pus flori la geam. Cred că meriţi oricum, oriunde ai fi…
– „Cătun cultural”, ce frumoasă metaforă! Aş fi primit florile, Marin, cu dragă inimă, mai ales că pe aici, urmaşii galilor şi francilor se sfiesc să le ofere… Altă gândire, altă cultură, alt fel de a vedea femeia, totul este altfel decât în Carpato-Balcanii noştri… Noi, românii, am moştenit de toate de la dacii noştri, de la romanii noştri, de la otomanii şi tătarii noştri, ori de la saşi, secui, şvabi, dar şi de la noi-înşine. Suntem sfătoşi, ca prototip uman, suntem harnici, avari de muncă, vulcanici, pătimaşi, dar ne dăm viaţa pentru o idee şi cămaşa de pe noi, altuia, mai goluţ ca noi… E drept, dacă ne necăjeşte acest altul, peste măsură, se poate întâmpla să devenim olteni… Îl certăm, îl facem de ocară, nu-l urâm însă, nu ţinem duşmănie, şi îi întindem iarăşi o mână, dacă ajunge la ananghie. E bine că suntem încă deschişi, săritori, darnici, primitori.
A patra întrebare…
Cu Marin Ifrim la « Arges TV », Pitesti, 19 februarie 2015
– Ce alte proiecte are pe agenda sa imediată scriitoarea Marilena Lică-Maşala?
– Dacă îţi spun că nici nu văd pe unde merg, atât de îngândurată îmi este mintea de inconvenientul de a fi rebelă şi fără astâmpăr, mă crezi? Vreau să spun că agenda imediată a Scribului este financiară şi numai financiară. Mă străduiesc să organizez poetei Lulli de Teiu, această pribeagă ce mi-a luat în stăpânire sufletul, viaţa administrativă…
Marilena Lica-Masala
est sur Facebook.
Lulli de Teiu Poète a partagé un lien.
CONTRE LA FERMETURE DE L'Art Studio Théâtre
contrelafermaturedelast.blogspot.pe
L'Art Studio Théâtre , c'est un lieu associatif de partage artistique , qui existe depuis trente ans , dans lequel des artistes se...
Ô, mère
En souvenirs de ma douce maman, lors du Saint Demetrius, cet acrostich
Me souviens, mère, l’ambroisie caressante de votre main,
Ilot de vertu revêtu de votre zèle nommé « mes teïens ».
Mânes de mes ancêtres ! Célébrez son oblation céleste,
Icône auguste dans le sanctuaire éternel des printemps.
Étréchy, le 1er septembre 2014
Aujourd'hui, lors de mon anniversaire, je vous transmets tous mes remerciements pour vos voeux et votre présence !
Je vous aime !
Que signifie ton nom en japonais?
fr.nametests.com
Que signifie ton nom au pays du soleil levant ? Découvre-le dès maintenant ! Clique ici !
De la maternelle de mon village, Teiu-sur-Mozacu, animée avec beaucoup de talent et passion par l'éducatrice Petruța Toculeț!
De la poésie de la Croatie de l'enfance de notre amie Ivanka Paul, poète, conteuse, promotrice culturelle.
"De la Croatie du Maréchal Tito" avec Ivanka Paul
La poète et conteuse franco-croate Ivanka Paul, invitée par l'associations des EAAEE (Equipes d'Accueil et d'Amitié pour les Etudiants Etrangers), a rencontré ce 16 octobre des étudiants étrangers à Paris.
Une rencontre animée avec beaucoup de souvenirs par notre poète, qui a réussi nous transporter à l'époque - parfois sombre et répressive, selon le modèle stalinien, malgré les distances prises depuis 1948 de Moscou - de Broz Tito, ce croato-sloven devenu officiellement président de la République Fédérative Socialiste de Yougoslavie en 1953.
Rappelons-nous que la Yougoslavie, royaume démantelé par l'occupation de l'Axe, sous Pierre II de Yougoslavie (1934 - 1945) en avril 1941 (Guerre d'avril), fut déclarée république suite à l'abolition de la monarchie, en absence du Roi, à la fin du novembre 1945.
Pierre II, en exil avec le gouvernement yougoslave à Londres depuis l'invasion nazie, refuse d'abdiquer et part pour s'installer aux Etats-Unis.
Artisan de la résistance antinazie et la libération du pays en 1945, Tito a eu aussi le mérite de mener une politique d'ouverture vers l'Ouest, de non-aligné, lors de la guerre froide.
Lulli de Teiu Poète a partagé une Les Arts Mètis de France.
LAM de France (Les Arts Mètis de France) : association pour la promotion des œuvres de ses Membres sur le territoire français et à l'international.
