Un vechi prieten mă îndeamnă să cuget adânc asupra tâlcului abscons al slovelor lui Pavel către Efeseni, 28-33, în legătură cu datoria bărbatului de a-şi iubi femeia. Laude aducem preaînţeleptului Pavel pentru prea luminatele-i cuvinte. Cultura şi instrucţia îi sunt incontestabile.

Ultimele cuvinte ale versetului 33: „(…) fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat”, îmi pune gândul însă pe mărăcini. Ce-o fi vrut să spună oare Pavel în aceste şapte slove ale tălmăcirii în limba română, „Iar femeia să se teamă de bărbat”?

Nu întârziem hic et nunc asupra veridicităţii acestor spuse ori paternităţii lor. Se ştie că Biblia este, fără a ofensa părerea credincioşilor mai mult sau mai puţin habotnici, opera comună a mai multor mâini de-a lungul a cel puţin două veacuri. Sunt teze şi ipoteze conform cărora Faptele Apostolilor ar fi fost transcrise de ucenicul său, Luca.

Putem întârzia totu§i asupra unei scurte analize a fiecărui cuvânt în parte. Din punct de vedere semantic, ştim că „femeia”, precum şi „bărbatul” veacului în care a trăit şi s-a convertit Saul din Tars („Saule, Saule, de ce mă prigonești?”), ca urmarea a întâlnirii epifanice a lui Iisus – prefăcându-se de-ndată din torţionar în apostol al lui Christos – aveau acelaşi înţeles ca şi în prezent. Prepoziţia „de” este clară la rândul ei, rolul fiind în acest context, de a introduce un complement indirect [De cine? De bărbat]. Nici conjuncţia copulativă „iar” nu este confuză, introducând proproziţia secundară pe care ne străduim să o tălmăcim. Ne mai rămâne verbul „a se teme”, aici, cu valoare de predicat.

Ce vrea să-nsemne, care va să zică, acest verb, în contextul psiho-sociologic şi biblic al propoziţiei co-ziditorului Bisericii Romane?

„Să se teamă de bărbat” poate fi interpretat ca o invitaţie la „a fi supusă bărbatului”, el având poruncă să o iubească necondiţionat, ca fiind trup din trupul lui şi carne din carnea lui. O supunere pasivă, asemuitoare încrederii neţărmurite. Mă tem lui, mă supun lui, îl primesc, am încredere deplină în el întrucât el este bun şi înţelept, adică, ştie el ce face, cum am spune pe româneşte.

Dar, „să se teamă de bărbat”” poate să însemne şi spaimă, o teamă continuă, justificată ori nu, întrucât el este mai puternic fizic, musculos, iar mânia lui abătută asupra mea mă poate preface într-o raclă coborâtă în liniştea unui mut mormânt.

Înclin să cred că în barbaria timpurilor ce nu s-a domolit încă, această ultimă interpretare a fost mai la îndemâna bărbatului creştin ce îşi putea îndeplini cu sfinţenie obligaţia ritualică de a merge la biserică diminica dimineaţa, a se închina la icoane, a se ruga, şi pleca liniştit acasă, împăcat cu Domnul fiind, pentru a-şi năpăstui nevasta.

Scenele descrise de Liviu Rebreanu în romanul „Ion” stau mărturie, iar noi, fiecare, avem în jurul nostru cel puţin o prietenă care a primit o bătaie soră cu moartea de la omul ei, creştin prin născare.

În calitatea mea de observator al vieţii sociale, pot însă să-mi permit să nuanţez: bătăuşul, alias bărbatul care foloseşte forţa fizică împotriva femeii, suferă nu doar de moştenirea maladivă a unui model de violenţă conjugală tolerat de comunitate, ci este el însuşi victima unui psihic destul de tulburat. Terapia poate recupera parţial pornirea şi deprinderea de a bate, dar nu poate fi leacul desăvârşit.

Tot ceea ce nu este normal dar repetiv în comportamentul unei persoane, ridică semne de întrebare.

Astfel, violenţa masculină împotriva femeii este o temă psiho-socio-universală, şi nu doar una consimţită religios, marcată în Cărţile Sfinte.

Iar pe această temă am tot scris…

Fie ca Lumina ce purcede, în această imuabilă zi a Solstiţiului de Iarnă, să-şi recucerească ceasurile luate în captivitate de Întuneric, pentru a ne călăuzi paşii, gândurile şi faptele!

Marilena Lică-Maşala

Paris, 22 decembrie 2019

Legenda ilustraţiei: La tendresse, sculptură în bronz de N’Dangani MAVAMBU.