Steluţa Istrătescu, Între două călătorii

« Între doua calatorii » de Steluta Istratescu, Bucuresti, eLiteratura, 2015

Volumul de proză scurtă a Steluţei Istrătescu Între două călătorii (eLiteratura, 2015), ediţie îngrijită de scriitoarea Marilena Lica-Maşala,  cuprinde 6 povestiri datate, scrise între 1979-2014. Titlul poate face aluzie la periplul autoarei, care precizează timpul şi locul unde le-a scris, ca şi cum ar fi fost inspirate de călătoriile sale. Tematic, autoarea invită lectorul să pătrundă în două lumi: comunistă şi postcomunistă.

Prozatoarea evocă secvenţe de viaţă, focalizându-şi atenţia pe personaje, un anumit tip de personaje, predestinate singurătăţii şi neîmplinirii, în ciuda structurii lor psihice luminoase ce le dă o anumită nobleţe. Sunt personaje feminine neînsemnate şi sărmane, abia observabile, unele apariţii stranii, anacronice, în peisajul cotidian al urbei lor, ca personajul feminin din Când înfloresc castanii. Au în comun suferinţa şi o frumuseţe sufletească aparte, firea optimistă care le salvează de depresii, o atitudine de acceptare a condiţiei lor.

Perspectiva din care sunt privite e realistă, un realism impregnat însă de duioşie şi culpabilitate pentru destinul amar al unor femei ce ar merita reversul. Deşi inferioare social, demne de milă, persiflate de semenii lor, sunt superioare prin caracter, printr-o demnitate care emoţionează. Sunt private de iubire, dar rezistă dispreţului celorlalţi prin puterea visului. Cea mai reuşită, ca portret şi forţă epică, este Când înfloresc castanii.

Decalajul între momentele în care au fost scrise (o perioadă de 35 de ani, după cum indică datale) explică atât subiectele alese cât şi diferenţa de limbaj. După brânză readuce în atenţie un aspect tipic lumii comuniste din veacul trecut: umilinţa trăită de intelectuali, obligaţi să supravieţuiască în condiţii precare. Limbajul exprimă şi el caducitarea şi depersonalizarea individului din acea perioadă.

Subiectele nu au nimic palpitant, însă personajele sunt emoţionante ca tipuri umane. Proza Steluţei Istrătesu comunică ataşamentul şi duioşia faţă de ele, o anumită complicitate a naratorului cu personajul şi simpatie reciprocă. Personajele par proiectate cu intenţia de a reda lumii contemporane calităţi şi atitudini umane uitate.

Povestirile valorifică în parte experienţa didactică şi livrescă a autoarei, au pe alocuri o prea pronunţată tentă romantică, o duioşie şi o candoare în discordanţă cu realitatea contemporană prea crudă, urmează un singur tipar în construirea personajelor defavorizate de soartă: femei singuratice, umile, nefericite, atinse de suferinţă, a căror existenţă se întemeiază pe puterea visului. Nevoia de vis ţese povestea în care personaj şi narator se lasă prinşi, personajele convieţuiesc cu visele lor, le sunt fidele. Tendinţa spre portret, unul reuşit, e un element definitoriu al prozei Steluţei Istrătescu, care ştie însă a mânui dialogul şi descriptivul în cadrul naraţiunii. 

Alba Iulia, 29 martie 2015

Bibliografie:

Steluţa Istrătescu, Între două călătorii, ediţie îngrijită de Marilena Lică-Maşala, prefaţă de Marin Ifrim, posfaţă de Elena Radu, Bucureşti, eLiteratura, 2015