RSS
 

Articles associés au tag ‘Nicolae Cosmescu’

Revista « L.S. Carpatica » nr. 13/ 2015 (2)

17 Mar

Cu noua rubricǎ „Atelier”, mǎrturisesc, redacţia revistei m-a sedus iremediabil, cum ar fi spus bunul nostru Vlahuţǎ. Darnicǎ, ne aruncǎ o fǎrâmǎ din tainice cotloane de scribice chilii. „Lecţia de istorie” a poetului-profesor C. Vǎrǎşcanu este aruncatǎ dincolo, peste apele tulburatului Atlantic, taman pe ţǎrmul din patria americanilor, în braţele unui român: Ion Vlǎduţu. O mai veche cunoştinţǎ a noastrǎ, întâlnitǎ graţie talentului regretatei pianiste Nazica Gǎrduş de a-i face pe oamenii sǎ ia seamǎ unii la alţii. Ne bucurǎm sǎ aflǎm cǎ distinsul profesor o duce bine, luând în devǎlmǎşie cântǎritǎ cu fine talere, masonica misiune de rǎspândire a liricii piteştene în brazda limbii dlui Edgar Allan Poe…

Marilena vue par Francis Berthelot d'Azay, au Jardin des Saphirs

Marilena vue par Francis Berthelot d’Azay, au Jardin des Saphirs

 

            Mijloc de revistǎ. Pe întinderea cuprinsǎ între fila 18 şi surata ei imparǎ, tihna peniţei liniştitului Nicolae Cosmescu ne poartǎ cǎtre dramele raliului, dincolo de vraja purpuriei cortine ce ascunde invidiatele cupe ale starului Dan Suciu. Se vede bine cǎ adânci sunt, cu adevǎrat, apele liniştite ale naratorului… 

            Începând cu fila 19, ne putem lǎsa cǎlǎuziţi cu încredere, preţ de douǎ pagini, prin noianul de carte ce rǎsare lunǎ de lunǎ, an de an, în ograda scriitorilor, de exigenta pecete a exigentului cu sine şi cu alţii autor de analiticǎ selectivǎ rubricǎ de cronicǎ de lecturǎ ce ne recomandǎ: Gabriel Petric, George Vulturescu, Adrian Alui Gheorghe. Pe eraticul liric Nicolae (Nini) Eremia – autorul inspiratelor note de lecturǎ, se subînţelege – îl cunosc, cum vine vorba, din pruncie… E consǎteanul meu. Am dansat împreunǎ la baluri, pe vremea când eram şi noi mai mǎricei, „de horǎ”. Era unul dintre cei mai tandri dansatori de tango şi blues, dintre toţi flǎcǎii ce mǎ invitau la dans. Și mǎ invitau cu prudenţǎ, pentru cǎ mama le fusese mai la toţi, profesoarǎ… Nini avea tot timpul dansului ceva delicat şi patern în îmbrǎţişarea cu care îmi cuprindea spatele. Ceva ocrotitor, de frate mai mare. Ocrotitor îl simt şi-acum, dupǎ trecerea atâtor decenii… Și-n gând şi-n talentatul sǎu condei. Lire la suite »

 

Revista « L.S. Carpatica » nr. 13/ 2015 (1)

16 Mar

Lansat joi, 12 martie 2015, la Centrul Cultural Piteşti, în prezenta doamnei Carmen Salub, directoarea instituţiei, şi a numeroşilor scriitori, membri sau invitaţi ai redacţiei revistei, noul numǎr – 13! Purtǎtor de noroc, în viziunea mea – pǎstreazǎ cu sfinţenie carpatinǎ grafica numerelor de întruînceput… Cele elegante 36 de file, în format suplu, înalt, A4, trudite cu rǎbdare de talentat bijutier de un artist al aşezǎrii în paginǎ – al cǎrui nume nu ştiu sǎ-l rostesc; a omis sǎ semneze, din modestie – sunt dedicate, în mare parte, ca de altfel întregul concept editorial, inspirat de 8 Martie, Doamnelor, Domniţelor, Crǎiţelor…

Marilena vue par Francis Berthelot d'Azay, au Jardin des Saphirs, 2014

Marilena vue par Francis Berthelot d’Azay, au Jardin des Saphirs, 2014

Fondatǎ şi condusǎ de prozatorul Vasile Ghilencea, caseta editorialǎ cuprinde nume de scriitori piteşteni, întemeietori ai filialei locale a Ligii Scriitorilor din România, cu sediul central la Cluj, iar pe alocuri, nume noi: Nicolae Cosmescu, redactor-şef; Constantin Vǎrǎşcanu, secretar general de redacţie şi îndreptǎtor de erori; Ion Dincǎ, secretar; Voichiţa Pǎlǎcean-Vereş, editor invitat.            Lire la suite »