Ses vers coulent
Au-delà de toute houle
Au fond marin.
Adieu, rebelle plume!
Paix à ton âme!
Paris, le 14 Mars 2019
Marin Ifrim
(Né le 1er décembre 1955 – Mort le 14 février 2019)
Poète, journaliste culturel, pamphlétaire, auteur de monographies de sa ville d’adoption, Buzau, Roumanie.
Lacrimi prin vadul Buzăului, ostoind fruntea tăcută a Poetului.
Nemângâiată stă inima cernită-n depărtare de neputinţa de-a merge cu o lumânare la priveghiul unui iubit Poet!
(Ieri, aflând că Marin…)
Astăzi ne despărţim de poetul Marin Ifrim.
Vestea a picat din seninul Facebook-ului ce s-a învolburat deodată.
Nu mai ştiam mai nimic despre dânsul. Nici că-i iarăşi suferind.
Astăzi ne-a despărţit de poetul Marin Ifrim.
Cum ar fi spus el însuşi, „nimic nu e mai trist ca începutul neputinţei din ochi, văzând şi înţelegând dinainte cum se termină lucrurile care încă nu sunt”.
Aferim, frate Ifrim, aferim! Ai mai aruncat lumii o mănuşă-carte, iar în această zi de marte, o despărţire lungă-n pustia de moarte…
Rostuim picături din mâţişorii cu care ne-ai înrourat dimineaţa. Din acest 14 martie ne-ai îndoliat simţirea, gândirea, grăirea, amintirea…
Ne-ai lăsat în dar: „Gând rostuit”, „Optică”, „La forjor”, „Drumul cuvintelor”, „Cărturarul”, „Aferim!”, şi multe alte poeme…
Pe drumuri de cuvinte cu unic sens, veşnic să-ţi fie numele pomenit!
Marilena
Paris, 14 martie 2019
La Lacul Minimilor, Padurea Vincennes, Île-de-France
Pasionat până în străfundurile oaselor de istoria zilei faptului omenesc, ziaristul buzoian Nistor Tănăsescu a urzit şi înlesnit, se mărturisea azi în universala oglindă vrăjită numită facebook, un <<dialog cultural colosal, aplicat, chirurgical-lingvistic aş putea zice, între prof. Ctin Giurginca din Banat, şi poetul Ion Gheorghe>>, în prezenţa poeţilor Stelian Grigore şi Marin Ifrim, la Sărăţeanca.
<<Prof. Ctin Giurginca a bătut sute de kilometri special până la Buzău ca să se întâlnească şi să se dumirească direct de la autor asupra unor detalii relativ la capodopera de cercetător a lui Ion Gheorghe, cum proclamă dumnealui, respectiv „Kogaioanele, munţii marilor pontifi”>> (N. Tănăsescu).
Mult prea departe de distinşii oaspeţi ai distinsului poet-cercetător Ion Gheorghe şi ai doamnei Mia, soţia gazdei, pentru a mă fi alăturat mesei rotunde din sâmbăta lui 9 iulie curent, mi-am amintit că am scris în urmă cu mai bine de cinci ani, un mic poem inspirat din propria-mi trecere prin istoria ţării mele.
Teoria şi dovezile cercetătorului poet Ion Gheorghe pot fi consultate pe situl revistei editate de neostenitul nostru cărturar vizionar: Hyperboreea – revista editata de Ion Gheorghe
Iar poemul meu poate fi citit alăturat:
Daruri de Moşii de vară, Paris, 18 iunie 2016
Port de ieri, oameni buni, pe umeri, roua lacrimilor unui suflet. Un suflet aflat la ananghie. Un suflet venit din patria mamă, spunea, să-şi caute sănătatea.
Îşi spune Vasile Ţiganu’ (1).
Pentru mine nu poate fi « Vasile » Ţiganu’, ci urmaş al muzei lui Vasile Alecsandri. Un băiat <<bun>> (îmi spune din ţară poetul Marin Ifrim), aflat la necaz prin capitala pariziană.
Cum să nu ieşi sâmbata, în cale, unui suflet pentru care prietenul Marin se exaltează? Cum să-l laşi singur, în ploaie, prin parcuri?
Când am început dimineaţa, în afară de rugăciune, nu ştiam nici eu la poarta cui să bat, ca să-i pot da o mână de ajutor…
A cincea întrebare…
Au « Marché de la Poésie », Paris, iunie 2016
– Şi încă ceva, o întrebare la care nu eşti obligată să răspunzi. De ce eşti frumoasă, deşteaptă şi devreme la Paris? Te întreb serios, pentru că, eu, dacă ai fost pe aici, prin cătunele noastre culturale, în fiecare dimineaţă ţi-aş fi pus flori la geam. Cred că meriţi oricum, oriunde ai fi…
– „Cătun cultural”, ce frumoasă metaforă! Aş fi primit florile, Marin, cu dragă inimă, mai ales că pe aici, urmaşii galilor şi francilor se sfiesc să le ofere… Altă gândire, altă cultură, alt fel de a vedea femeia, totul este altfel decât în Carpato-Balcanii noştri… Noi, românii, am moştenit de toate de la dacii noştri, de la romanii noştri, de la otomanii şi tătarii noştri, ori de la saşi, secui, şvabi, dar şi de la noi-înşine. Suntem sfătoşi, ca prototip uman, suntem harnici, avari de muncă, vulcanici, pătimaşi, dar ne dăm viaţa pentru o idee şi cămaşa de pe noi, altuia, mai goluţ ca noi… E drept, dacă ne necăjeşte acest altul, peste măsură, se poate întâmpla să devenim olteni… Îl certăm, îl facem de ocară, nu-l urâm însă, nu ţinem duşmănie, şi îi întindem iarăşi o mână, dacă ajunge la ananghie. E bine că suntem încă deschişi, săritori, darnici, primitori.
A patra întrebare…
Cu Marin Ifrim la « Arges TV », Pitesti, 19 februarie 2015
– Ce alte proiecte are pe agenda sa imediată scriitoarea Marilena Lică-Maşala?
– Dacă îţi spun că nici nu văd pe unde merg, atât de îngândurată îmi este mintea de inconvenientul de a fi rebelă şi fără astâmpăr, mă crezi? Vreau să spun că agenda imediată a Scribului este financiară şi numai financiară. Mă străduiesc să organizez poetei Lulli de Teiu, această pribeagă ce mi-a luat în stăpânire sufletul, viaţa administrativă…
A treia întrebare…
Invitatie la vals literar, de Marin Ifrim
– Mai mult, în urmă cu vreo doi ani, în prezenţa mea, ai fost oaspete al Teatrului „George Ciprian”. Ştiu că atunci ai discutat, atunci, împreună cu doamna Gina Chivulescu, managerul teatrului nostru, despre un posibil proiect teatral, ceva care să cuprindă, în principiu, şi teatrul francofon. Mai e valabilă acea discuţie?
– Este vorba de o piesă de teatru poetico-muzical („Amours de femme”, un parteneriat liric camerunezo-românesc), gândit împreună cu regizorul Guillaume Ekoumé, fondatorul unui teatru la Douala(2), care se potriveşte Festivalului de Teatru din Buzău. Un proiect pe linia dialogurilor, punţilor lirice pe care le-am „aruncat” între ţara mea şi alte spaţii culturale, folosind ca limbă de dialog franceza, după cum am mai spus şi se ştie.
A doua întrebare…
Cu Marin Ifrim la « Arges TV », Pitesti, 19 februarie 2015
– Apoi, la scurt timp, împreună cu domnul profesor Stelian Grigore, dar şi cu tine, am înfiinţat „Caietele de la Ţinteşti”. Aş zice că eşti „legată” cumva de Buzău. O fi vreo genă culturală, sau ceva care ţine de destinul eminamente cultural?
– „Caietele de la Ţinteşti”, a doua zidire… Înainte a fost întâlnirea de-o clipă (distanţa, bat-o vina!) cu modestia şi condeiul Profesorului Stelian Grigore… Iar mai apoi, întâlnirea virtuală cu cerneala sculptată a ziaristului Nistor Tănăsescu, care, între două brazde în câmp, este o prezenţă foarte vizibilă pe Facebook, „brăzdând” în memoria Internetului nume şi fapte din istoria literară buzoiană.
Am aflat Buzăul întâia oară, altfel decât din cărţile de geografie şi istorie ale anilor şcolari (mi-a plăcut mult să merg la şcoală…), graţie mamei mele, care mi-a oferit o vacanţă la Vulcanii noroioşi, prin 1986… Mai târziu, după un deceniu (1996/ 1997) m-a rugat să o înlocuiesc la o masă rotundă organizată de o asociaţie din Bucureşti cu şi pentru primăriţe, la Poiana Pinului.
Poet, publicist, memorialist, întemeietor de reviste literare, Marin Ifrim este genul de prieten care nu rezistă tentaţiei de-a iscodi oamenii epocii sale… Iată mai jos, al doilea nostru dialog, purtat prin corespondenţă.
Mi-a pus cinci întrebări concise şi la obiect? I-am răspuns pe îndelete, cu o schiţă de roman… Romanul vieţii mele, poate (surâs)…
Întâia întrebare…
La Standul « Bassin du Congo », Le Marché de la Poésie, Paris, 9 iunie 2016
– Dragă Marilena, pentru cititorii buzoieni nu eşti o enigmă literară. Ai pus umărul la fondarea revistei Casei de Cultură a Sindicatelor, eşti în colegiul redacţional, eşti prezentă la Buzău, cu diferite ocazii care ţin de activitatea ta culturală foarte diversă. Să începem, te rog, acest dialog în „sistola” în care au început bătăile de inimă pentru târgul nostru. Eşti mulţumită de calitatea publicaţiei noastre, „Cartelul metaforelor”?
– Se cuvine cred, să spun mai întâi „Bun găsit” atât buzoienilor cât şi ţie, Marin! Şi să-ţi mulţumesc, nu doar pentru prietenia ce ne leagă, cât mai ales pentru truda literară din care s-a născut această prietenie.