RSS
 

Articles associés au tag ‘Histoire littéraire roumaine’

Marin Codreanu, Unde au disparut minotaurii? (Mais où sont donc partis les Minotaures ?)

15 Mar
Marin Codreanu, Unde au disparut minotaurii, Bucuresti, 2004

Marin Codreanu, Unde au disparut minotaurii, Bucuresti, 2004

Cetǎţenie Literarǎ

legendarei prietenii

 

dintre

 

Marin Codreanu

 

şi

 

<<Minotauri>>

 

Înspǎimântaţi de tenebrele vieţii

au trecut marele fluviu.

Prin apa tulbure cu peşti şi capcane,

îşi trǎgeau cu dinţii rǎdǎcinile.

Cu ei au luat strictul necesar: vieţile,

umilinţele

şi certificatele de anonimi.

Marin Codreanu

 

N-aş fi crezut vreodatǎ cǎ o carte oferitǎ în chip misterios de o mânǎ întinsǎ sponte sua de un chip şi mai misterios, îmi va aduce atât de multǎ rǎvǎşitoare bucurie!

Eram zilele trecute, trecǎtor cǎlǎtor prin propria-mi ţarǎ, la o lansare de revistǎ piteşteanǎ, gǎzduitǎ de Carmen Salub, vrednica şi neostoita directoare a Odeonului Cultural din medievala urbe a adolescenţei şi tinereţii mele. În însǎşi clipa începerii anunţatului literar-muzical spectacol, vǎd o mânǎ de pe un rând opus, ce se strǎduia cu disperare sǎ-mi atragǎ atenţia cu o carte. Neîncrezǎtoare, neînţelegând de unde vine şi cu ce rost, am şovǎit înainte de a mǎ îndrepta spre nesperatul dar, rugând-o pe buna prietenǎ Ilzi sǎ-mi spunǎ dacǎ spre mine stǎ întinsǎ cartea din misterioasa mânǎ… <<N-ai scǎpare!>>, îmi zice blânda Ilzi… Mâna mi se adresa doar mie!

Neintuind livresca aventurǎ, m-am ridicat prudent din pluşul pufosului scaun, am pǎşit nehotǎrâtǎ spre întâlnirea cu hotǎrârea mâinii ce-mi întindea miraculoasa carte şi m-am întors, tulburatǎ de întâmplare, de unde plecasem. Ferindu-mǎ de privirile spectatorilor din jur, m-am cufundat în  vremelnicia primitorului hamac, pentru a pipǎi trofeul cu scoarţe cernite…

… Pe întâia scoarţǎ stǎtea pecete, cu roşii litere de şchioapǎ, un retoric titlu cu parfum de legendǎ: Unde au dispǎrut minotaurii? de Marin Codreanu. Și sigla nu mai puţin faimoasei edituri Muzeul Literaturii române. Purtând în spate povara emoţiilor ultimelor trei minute, privirea mi se grǎbi, fremǎtând de neastâmpǎrul cercetǎrii, sǎ treacǎ în poiana minunatǎ – binefǎcǎtor popas – a celei de-a patra îndoliate scoarţe. Aici, cǎzu rǎpitǎ de înalta rezonanţǎ rubinie a şapte nume-rǎdǎcini ce-i tronau priveliştea. Șapte dintre Prometeii – sursum corda! – Panteonului Literaturii noastre contemporane ce ne-au rǎsfǎţat tinereţea şi maturitatea…

Mirificii Șapte din Teba sǎteau, de 11 ani ascunşi privirii mele, înlǎnţuiţi în ordinea urmǎtoare:

 

Petre Ţuţea ♦ Nicolae Ciobanu

Gheorghe Pituţ ♦ Dan Laurenţiu

Virgil Mazilescu ♦ Mircea Ciobanu

Marius Robescu…

            Și un citat, a cǎrui prezenţǎ îmi luminǎ privirea cǎlǎtoare asupra nobilului rost al venerabilului volum: „Ce poate fi mai luminos, mai înǎlţǎtor, mai uman pentru un scriitor decât sǎ venereze, sǎ evoce şi chiar sǎ iubeascǎ cu sufletul scriitori dispǎruţi ireversibil în negura timpului?” (Marin Codreanu).

Iar golul lǎsat de prima filǎ smulsǎ (sǎ fi cuprins o dedicaţie?), dezgoli privirii mele iscoditoare pagina de gardǎ. Strǎbǎtutǎ de jos în sus, dupǎ ritualul unui mai vechi obicei, aflǎ acolo încrustrate, mai întâi, anul publicǎrii – suo tempore MMIV – apoi, la rândul rezervat „Cuvântului înainte”, un nume ştiut de puţinǎ vreme, graţie unei duioase ode lipitǎ postelectoral peste afişul preelectoral al unei idile cu deznodǎmânt shakespearian (poetul cǎzând în muta dizgraţie postelectoralǎ a metaforicei preaiubite camarade de Ars Politikus, convertitǎ, în delicatul poem, în liricǎ muzǎ…). Oda ce mi-a fericit câteva zile din viaţǎ, încercând sǎ-i dau « une allure à la française », aparţine, ca şi prevestitorul insolit înaintat cuvânt, criticului literar Radu Voinescu.

Urcând aridul spaţiu alb de la jumǎtatea filei ce mǎ despǎrţea de seducǎtorul subtitlu „Evocǎri şi amintiri”, multîncercata mea de-acum privire, regǎsi aceleaşi şapte mitice nume, dispuse, fireşte, în aceeaşi inspiratǎ împǎmântenitǎ orânduire:

 

Petre Ţuţea ♦ Nicolae Ciobanu

Gheorghe Pituţ ♦ Dan Laurenţiu

Virgil Mazilescu ♦ Mircea Ciobanu

Marius Robescu…

            Fǎgǎduit citat troneazǎ acum, motto deschizǎtor de carte, a cincea filǎ: „Nu jur pe nici un maestru şi adesea mǎ aflu în opoziţie când cu unul, când cu altul, în fine, nu cunosc alt maestru decât propria-mi mea judecatǎ şi, dacǎ nu mǎ înşel, numai ei trebuie sǎ-i reproşez erorile mele…” (Pierre Fontanier). Și emoţionante douǎ file de lǎmuritoare Lǎmuri (p. 13) mǎ poartǎ cǎtre lacra înlǎcrimatǎ a venerabilului fǎurar al acestui preţios volum bǎtut în nestematele dintre cele mai lǎuntric şlefuite, stârnind dorinţa de lecturǎ imeditǎ: „Cele şapte evocǎri din partea întâi (1) din Unde au dispǎrut minotaurii (2) sunt simple reproduceri (…) din noianul de amintiri dintr-o viaţǎ, pe care nu le mai suportǎ (autorul – n.n.); indolentul nu s-a învrednicit, de-a lungul a trei decenii, sǎ le însǎileze într-un caiet de însemnǎri”…

Scǎldate de timpul pornit din sǎgeata arcului-mit, se succed, fidele neprihǎnite mirene, numitele şapte evocǎri: Petre Ţuţea, Ultimul Socrate; N-a fost sǎ fie, dedicat lui Nicolae Ciobanu; Gheorghe Pituţ printre stelele fixe; Dan Laurenţiu iubit şi contestat; Virgil Mazilescu, Un Bacovia dupǎ Bacovia; Mircea Ciobanu, Un luptǎtor pânǎ „la capǎtul puterilor”; Marius Robescu, Un spirit însetat de real. Iar în cele O mie şi una de amintiri, aşezate cu mult talent în vadul sutei de pagini, am regǎsit evocate, în logica firescǎ a interacţiunii interumane, şi alte celebre nume, precum şi alese copii din neegalabila fototecǎ a maeştrilor Vasile Blendea, M.L.R. şi I. Cucu: G.R. Arbore, V. Bucuroiu, V. Bugariu, Mircea Ciobanu, N. Ciobanu, Șerban Cioculescu, Constantin Ciopraga, Daniela Crǎsnaru, Daniel Cristea, V. Cristea, Leonid Dimov, Mircea Dinescu, Grigore Hagiu, M.R. Iacoban, I. Ianoşi, Nicolae Ioana, George Ivaşcu, Cezar Ivǎnescu, Mircea Ivǎnescu, Nicolae Labiş, Dan Laurenţiu, Ion Lǎncrǎjan, N.P. Mihail, A.D. Munteanu, Gh. Pituţ, Marin Preda, F. Pucǎ, L. Raicu, Marius Robescu, Nichita Stǎnescu, Marin Sorescu, Eugen Simion, Virgil Mazilescu, Cornel Ștefanache, Platon Pardǎu, Gh. Tomozei, Daniel Turcea, Petre Ţuţea, Mihai Unghianu, Haralamb Zincǎ…

Din prea-scurta convorbire cu Florea Butan, ce strǎjuie hotar sfârşitului de carte, aflǎm câte ceva despre inima, destinul şi sufletul autorului însuşi.

Marin Codreanu s-a nǎscut pe 16 septembrie 1937, la Cucuieţii de Teleorman. Fire limpede de Prinţ luminat descǎlecat din libertatea secularǎ a ţǎranilor teleormǎneni (şi de pe unde or mai venit dumnealor), pǎrǎseşte ograda Pǎrinteascǎ, pe poarta deschisǎ cǎtre Lume, pentru a-şi salva destinul de sugrumǎrile represive ale tartorilor-opresivi dejişti.

Luându-şi „amitirile”, „umilinţele” şi unicul act de identitate, „certificatul de naştere”, a plecat sǎ se facǎ tractorist. A reuşit sǎ obţinǎ mult-râvnitul titlu al epocii, îndurând sǎlbatice satrapice biciuiri pe spinarea goalǎ!

Și dacǎ un flǎcǎu intrat astfel în viaţǎ, în pofida atâtor aspre vicisitudini, a reuşit sǎ prefacǎ, mai târziu, în creuzetul timpului, crişul întregului sǎu prundiş de viaţǎ în aur-tezaur literar Poem-Amintiri, putem avea încredere cǎ prietenia sa pentru cei mai iubiţi dintre marii împǎmântuiţi scriitori români dispǎruţi misterios de neclar, va scoate la luminǎ, încet, încet, taina veninului ce le-a curmat vieţile. Faptǎ opritǎ de una dintre cele 10 porunci ale Legii strǎbune.

Îi amintim şi noi pe eroii sumbrului deceniu devastator ce ne-a lǎsat îndoliatǎ literatura, cu veşnicǎ recunoştinţǎ pentru vrednicele tomuri lǎsate, printre rândurile cǎrora   ne-au strecurat dorinţa de a vedea şi nu ceda, mai ales, jocului necinstit al Hidrei, fie ea cu multele ei capete: Ion Lotreanu, Pompiliu Marcea, Virgil Mazilescu, Alexandru Oprea, Marin Preda, Marin Robescu (cf. Marin Codreanu, în: Convorbire cu Florea Butan, p. 163).

Requiescat in pace!

 

***

            Ofeream, nu demult, într-un volum pǎstorit de mine – et quorum pars magna fui – Cetǎţenie Istoricǎ prieteniei ce s-a legat între Suveranul nostru, Regele Mihai, şi Ivor Porter, biograful sǎu.

Negǎsind altceva mai potrivit, reiau aici, deşi îmi displace sǎ mǎ repet, aceeaşi livrescǎ sintagmǎ-manifest:

 

În numele Adevǎrului,

cer

Cetǎţii Româneşti

sǎ înnobileze Marea Prietenie ce l-a legat pe

distinsul scriitor Marin Codreanu

de bunii sǎi Minotauri

(întâmplǎtor şi eroii umilelor noastre suflete de cititori)

cu înaltul titlu:

Macte Nova Virtute

Cetǎţenie Literarǎ

Maior e Longinquo Reverentia

            Încununatǎ cununǎ de lauri şi frunze de mǎslin Scribului şi frunţii sale truditoare ce mi-a îmbelşugat şederea în ţarǎ cu aceastǎ rarǎ mǎrturie de Istorie literarǎ!

Și mâinii misterioase ce mi-a dǎruit nesperata carte…

 

Marilena Licǎ-Maşala

Piteşti, 15 martie 2015        

 

 

Note:

(1) <<Cǎci urmeazǎ şi partea a doua>> (Marin Codreanu).

(1) În original, dinozaurii.

 

 

Bibliografie:

Marin Codreanu, Unde au dispǎrut minotaurii?, Bucureşti, Ed. Muzeul Literaturii române, 2004