Torţă aprinsă turla stinsă

Întâiul gând ce-mi stăruie încă în suflet după aprinderea turlei catedralei Notre-Dame: un stat are dreptul să se afirme laic. Este dreptul său de stat. Poporul său are dreptul să rămână credincios. Este dreptul său de popor.

Şi, iată, s-a văzut bine, poporul francez credincios este până în adâncul fiinţei sale istorice.

Nu voi şti niciodată să numesc starea pe care am zărit-o pe chipul catolicilor francezi în seara pârjolului ce-a nimicit milenara turlă a catedralei neamului lor şi-a omenirii. Chipuri ce cântau în genunchi.

Recunoscând această îngenunchere din biserica satului meu şi din familia copilăriei mele, am îngenuncheat firesc alături de dânşii, rugăciune.

—

Turla s-a stins, torţă vie.

În noaptea senină, străjuită de-o lună nouă, francezi şi nefrancezi, am înălţat împreună, catolici şi necatolici, ceasuri întregi, imn Fecioarei Maria, vestea cea grăită cândva de îngerul Gabriel Prea Sfintei Fecioare şi îndumnezeirii din noi.

Glasuri calde, blânde, luminoase s-au ridicat în văzduhul îndurerat.

În faţa turlei stinse, suflete în rugă, torţă vie.

Maria Marilena

Paris, 17 aprilie 2019