RSS
 

Articles associés au tag ‘Eugen Cojocaru’

Gabriela Zăvălaş – „Conviețuiri”, antologie de poezie contemporană, Bucureşti, Betta, 2016

10 Mar

Gabriela Zăvălaş, Note de lectură:

Conviețuiri

antologie de poezie contemporană

prefață de Aureliu Goci, Bucureşti, Editura Betta, 2016

(I)

„Conviețuiri”, antologie de poezie contemporană, Bucureşti, Betta, 2016

„Conviețuiri”, antologie de poezie contemporană, Bucureşti, Betta, 2016

Anul 2o16 debutează la tot mai vizibila editură Betta și cu antologia titlului, cu o prefață de reputatul critic Aureliu Goci. Poeți tineri și vârstnici juni în spirit sunt aderenți, afini mișcării intelectuale, cu delicata, feminina, prolifica Eliza Roha & vivacele, eficientul domn Nicolae Roșu, la pupitrul avatarului.

Într-adevăr denivelările axiologice-sintagma Goci-stă, fac parte din creație, dar nu trebuie dramatizat. Perfecțiunea-i noțiune relativă și există un curent poetic frisonant pentru cei ce evadează din universul traumatizant, în cel mirabil al logosului. Se fuge nerușinos din realitate și terapeutic și estetic. Să ne insinuăm subtil în subconștientul autorilor și vom decripta gândemul de bine, să „comitem” poezie în vremi în care duhul războiului bântuie, însângerează Terra albastru voronețian și tinde spre distrucție.

Lire la suite »

 

Gabriela Zăvălaş, Între mierea şi pelinul experimentului literar, sub neîmplinita iubire de oameni

02 Avr

Motto:

Nimeni nu-mi va putea înţelege versurile dacă

stăruie să vadă în ele doar o performanţă literară. 

Walt Whitman

 

Noul volum al Gabrielei Zăvălaş mi-a adus în casă, pe la sfârşitul înfriguratului Făurar, o „Angoasă dulce-amară”… Rarisimă plantă pentru Ierbarul colecţiei noastre de carte: experimentul literar contemporan. Ce minune! Să pot pipăi nectarul inedit al scoarţelor unei îngrijite ediţii, statornicit în chilia mea de pustnic logodit cu scrisul…

Gabriela Zăvălaş, 2015

Gabriela Zăvălaş, 2015

Întâia scoarţă, ilustrată de Cristian Negoi după o idee a autoarei, îmi lasă degetele să alunece peste cele 15 litere în relief ce compun numele de scriitor al unei mai vechi prietene.

Dar nici a patra nu-i mai prejos: sub fotografia unui val de mare ce părăseşte plaja şi stânca ce se oferă jilţ tronând neobositele gânduri ale Gabrielei, se înlănţuiesc privirii fragmente din rostirile a trei scriitori despre cărţile ei, tipărite tot cu litere în relief. Trei opinii, pe care le citez: „Poetă şi eseită. Lirism discursiv. Eseistică minuţioasă, aulică” (Arthur Silvestri); „poezie naivă, aidoma picturilor naive a cărei miză în creştere se varsă în proză, eseu cum nu se poate mai miraculos” (Radu Aldulescu); „similitudini de viziune asupra umorului cu teatrul lui Artur Adamov” (Eugen Cojocaru).

Iar înlăuntrul spaţiului dintre scoarţe, misterul ce închide 56 de eseuri, alese de sinele autoarei dintre filele virtuale ale blogului său, cu rost şi valoare de jurnal intim. Ochii îmi vâslesc, plini de neastâmpărat curios nesaţ, printre titluri, purtat de-o briză ce-ar putea rescrie cu ele legenda horă încinsă de niciodată văzutele iele.

Lire la suite »