Cârciumioara de la colțul străzii

Este atât de simplu să trăim în linişte şi mulțumire cu oamenii de lângă noi, indiferent de unde vin, indiferent de cele ce le-au pătimit în viață, indiferent de credința lor religioasă!

În cârciumioara de la colțul străzii, ne întâlnim de un „cincinal” câțiva oameni, bărbați şi femei, veniți fiecare de undeva, de foarte departe. În serile de sfârşit de săptămână suntem de cele mai multe ori aceeaşi, ca un buchet înflorat de toamnă. Originile noastre? Algeria, Franța, Maroc, Spania, România, Polonia.

Religiile noastre? Fiecare cu credința lui – fie ea iudee, musulmană, creştină, politeistă -, ori necredința lui exprimată în liber arbitru, ateism, laicitate.

Trăim în acest spațiu ca-n sânul lui Avram ori în Babylon, făcând din cârciumioara noastră o oază de normalitate umană, un sanctuar al bunei educații şi înțelegeri, un Rai internațional cum se trăieşte în multe locuri pe Terra.

Pentru simplu motiv că, pelegrini cu toții, avem cu toții toate mințile „acasă” şi ne simțim „acasă” printre străini.

În cinci ani, o singură dată mi s-a întâmplat să mi se pună o întrebare deplasată. O femeie mai tânără, cam de vârsta copiilor mei, aflând că sunt româncă, impresionată de ţigăncuşele ce stau şi cerşesc pe străzile Parisului, cu copiii pe lângă ele, a vrut să ştie dacă m-aş mărita cu un țigan.

Întrebarea, traversată, pentru gustul şi neastâmpărul spiritului meu, de prea mult tradiţionalism, dar şi de un sâmbure de segregare, de răzleţire a femeii şi bărbatului pe criterii etnice, m-a revoltat de îndată. Orizontul meu feminin nu se reduce la existenţa unui bărbat în intimitatea mea. Pot avea diferite proiecte cu un bărbat – artistice, de afaceri, profesionale, prietenie, explorare – măritişul fiind ultima dintre intențiile mele, indiferent dacă bărbatul respectiv este preşedintele SUA ori regele țiganilor.

Şi totuşi, întrebarea tinerei m-a pus pe gânduri. Greşit pusă, desigur – şi, mai ales, greşit adresată, căci mai tânăra mea interlocutoare şi-a ales greşit românca a-i da răspunsul pe care-l aştepta – întrebarea în sine reflecta de fapt o anume mentalitate social-culturală ce ţine încă femeia pe loc.

Gândirea aceasta sexistă lezează independenţa emancipatoarea a femeii. Degeaba s-au străduit feministele să elibereze femeia de bărbat ca de un păcat, natura femeii caută mai mult ori mai puţin conştient braţul ocrotitor al bărbatului.

Da, măritişul poate fi un fel de statut ocrotitor în societate, dar nu neapărat în intimitatea casei. Cât priveşte măritişul unei femei de o anumită condiţie spiritual-intelectuală, aici lucrurile se complică, şi nu din cauza etnicităţii bărbatului.

Altfel, şi de-ar fi să lăsăm deoparte aspiraţiile femeii şi bărbatului, aceste două creaţii absolut fascinante, tributare condiţiei lor ancestrale, se caută fără a reuşi totuşi să se întâlnească decât foarte rar pe viaţă. Pentru mulţi, întâlnirea nu se produce nici măcar în clipa aceea formidabilă a primei lor îmbrăţişări, a primei trăiri erotice a împreunării lor.

 

#deTeiu

Paris, 10 Răpciune 2020

Ilustrație:

Autoarea, Flori de toamnă, Porte Maillot, Paris