Îmi iubesc în clipa aceasta vatra română ca în fiece clipă, dar azi mai mult ca niciodată. Aflăm acolo, în inima patriei-vatră, inimi de romantici trăitori nu pentru dânşii, ci pentru numele nemuritor al simbolicelor condeie ale neamului. Printre mărețele condeie, Eminescu. Domnul Eminescu.

Patimile Domnului nostru Eminescu, cum răsună adânc în suflet graiul Doinei şi lui Ion Aldea-Teodorovici, sunt patimile ce le-a cunoscut mai târziu Mircea Vulcănescu şi mulți alții ca dânsul.

Poate niciodată malurile timpului românesc nu au izbutit să adune înlăuntrul lor, să strângă cu atâta putere la sânul lor Carpații şi Prutul, cum o face astăzi secolul al XIX-lea în cugetul curat al celor mai buni dintre noi.

Eminescu este blazonul Casei Condeielor Române autentice, lucide, demne, geniale, blamate, îndrăgite. Încercările lui, un simbol pentru încercările tuturor condeielor ce au putut să se facă auzite dincolo de gardul curat şi văruit de Paşti al ogradei româneşti.
Îmbrățişări cuvenite celor mai buni dintre români, ce ne amintesc mereu înălțimea la care au ajuns cei mai de seamă reprezentanți ai Casei Condeielor Române, dinainte şi după 15 iunie 1889!

Şi cu cât au ajuns mai sus, nu doar legenda le creşte postum, ci însuşi martiriul.

Paris, 22 aprilie 2019

Ilustrație: Lina Stern, IntuitiveArt