Din Satul
15 IUNIE… Era sărbătoare! Începea vacanţa mare, vacanţa de vară. Era poarta către visare, joc, îmbelşugarea spiritului şi imaginaţiei noastre de copii cuminţi.
Împreună cu fratele meu, aşteptam cu nerăbdare să fugim – între treburile casei, curţii, grădinii, câmpului – la heleşteu, să înotăm. Ori ne făuream arcuri şi ne luam la întrecere între noi. Eu aveam o colecţie de sticluţe cu tot felul de forme vrăjite. Le umpleam cu apă colorată de minele creioanelor colorate şi-mi imaginam că am o parfumerie, pe care o ţineam sub nuc, deschisă tuturor gâzelor şi fluturilor… Ori, urcam în podul casei, unde găseam, printre păienjeni, cărţi miraculoase… Dintr-o astfel de carte, am învăţat cu fratele meu alfabetul chirilic şi morse. Citeam Jules Verne şi ne închipuiam mateloţi în căutarea tinereţii fără de moarte şi-a vieţii fără de bătrâneţe.
Cât era timpul cireşelor în toi, stăteam cocoţaţi în cei trei cireşi din curtea casei părinteşti. Împărţeam fiecare cireş în două împărăţii egale, iar noi, micii stăpâni înscăunaţi prin propria noastră voie, eram fericiţii împăraţi.
Cireşe © autoarea
Pentru lectură, fiecare se retrăgea în ungherul său, în propria-i visare. Mi se întâmpla ades să mă îndrăgostesc de personajele mele preferate din cărţi. De aceea, de cum mijeşte vara, ca o chemare a anilor dintâi, ca un ritual al veşnicei întoarceri la ceea ce a fost frumos şi bun, mă îndrăgostesc… Un simplu şi bun obicei copilăresc. Citeam « La Medeleni », mă îndrăgosteam de Dan, adolescentul ce ieşea în mod ciudat din copilărie, pentru a intra în pielea unui bărbat. Pentru a-l salva, voiam să plec la Iaşi… Citeam « Cireşarii », mă îndrăgosteam de Tic şi voiam să plec în Carpaţi să-l caut, să-l feresc de vipere… Citeam « Winnetou », mă îndrăgosteam de Winnetou şi mă voiam în America, pentru a salva Indienii de la exterminare… Iar de citeam « Coliba unchiului Tom », priveam cerul înstelat în serile târzii de trebăluit prin curte şi-mi doream ca aceeaşi stea să fie privită de un băiet african. Voiam să-l întâlnesc, să eliberăm lumea de teroarea omului alb şi-a tuturor oamenilor răi.
Serile, înainte de a adormi, priveam tavanul ce păstra urmele varului de la curăţenia de Paşti. Din loc în loc, tainice semne luau chipul personajelor din basme şi cărţi, umplând tavanul casei de Feţi-Frumoşi, zmei, Dan-i, Winnetou, Tic-uţi şi alţi slobozitori de vise frumoase şi plăpânde din ghearele babelor-cloanţe, simbol al tuturor relelor revărsate din cutia Pandorei pe Terra muritorilor…
Copilăria a plecat, dar eroii ei, legănători ai visărilor copilăreşti, mă aşteaptă încă pe tavanul meu cu poveşti şi dorinţa de a schimba lumea, munţîi a-i clinti din loc…
*
Ah, măcar unul dintre eroii mei de-ar coborî din tavan… De-ar apărea iarăşi odată cu-nserarea, lumea s-ar urni din lucrurilor ei nefireşti, lăsând esenţa firescului să plutească, adiind văzduhul pruncilor şi oamenilor mari, deopotrivă…
#deTeiu
Paris, 15 Cireşar 2020
Ilustraţii: Cireşe © autoarea