RSS
 

Articles associés au tag ‘Amer Toussi’

Osman Bozkurt: Poezia este graiul mişcării, nu al încremenirii (4)

26 Juil
Osman Bozkurt, Emil Lungeanu şi Marian Ilie

Poetul Osman Bozkurt, criticul literar Emil Lungeanu şi poetul Marian Ilie, mai 2018

(urmare din pagina 3)

Poezia este iubire. Dragoste. Visare. Evoluţie.

Marilena Lică-Maşala: Mulţi dintre foştii studenţi şi tineri poeţi, intelectuali, prozatori, cineaşti, dramaturgi prigoniţi în ţările lor pentru tendinţele militante pentru respectarea şi garantarea drepturilor fundamentale ale Omului, inclusiv al minorităţilor, s-au refugiat în Occident, mai ales după ce au fost siliţi să ia calea pribegiei. Unii dintre dânşii au fost exilaţi după mulţi ani de temniţă cu episoade de schingiuire de neconceput în a doua jumătate a secolului trecut, ori în ultimele decenii. Printre refugiaţii politici pe care i-am cunoscut în Franţa – faimos pământ de primire a foştilor deţinuţi politici, fie ei de stânga ori de dreapta – se află în primul rând poeţi. Astfel, i-am cunoscut personal pe Jean Méttelus, Gérald Bloncourt, Abdellatif Laâbi, Pedro Vianna, Kazem Shahryari, Amer Toussi, Marie Léontine Tsibinda, Léopold Congo-Mbemba, Amirul Arham, pentru a invoca doar câteva nume. Poemele lor sunt traduse şi publicate în diferite reviste literare din România, precum şi în antologii bilingve. Există o corelaţie între poezie şi răzvrătire?

Osman Bozkurt: Poezia este iubire. Dragoste. Visare. Evoluţie. Poezia este natura omului. Omul este stăpân pe natura sa. Nu poate trăi fără iubire, este stăpân pe iubirea lui. Visul omului se poate schimba, dar el nu poate trăi fără vise. În consecinţă, poezia este glasul mişcării, nu al încremenirii. Aşa stând lucrurile, fără îndoială că între poezie şi mişcare există o legătură. A considera poezia o simplă revoltă politică înseamnă a o nedreptăţi. Poezia este mult mai mult decât atât.

Lire la suite »