RSS
 

Şi am fost la « Calderon »… (1)

29 Nov

Când m-a anunţat întâia oară editorul meu, dl. Nicolae Roşu, prin octombrie, că întâiul meu volum de proze va fi lansat la „Calderon”, mi s-a părut că joi 26 noiembrie, este undeva departe, în Univers…

Azi am sărbătorit cu prietenele (care nu au putut veni în Capitală), o săptămână de la prezentarea cărţii mele la Gaudeamus şi trei zile de la lansarea la „Calderon”… Hic et nunc mi se pare că Universul e aici, desculţ, lângă mine, cu tălpile goale lipite de roua Cişmigiului căzută încet, discret, peste Bucureştii bucuriei de a fi fost cu prietenii timp de aproape şapte zile… Lansarea a rămas undeva departe, scumpă amintire…  

Am ajuns, ferită de ploaia bogată, graţie lui François Linaka, şoferul meu preferat, prietenul meu congolez, la Calderon, cu oarece întârziere… Am plecat mai târziu decât prevăzusem din Piteşti, iar vremea îndemna la multă cumpătare în trafic.

M-am strecurat printre scaunele ocupate în totalitate de spectatorii obişnuiţi ai centrului cultural al sectorului 2, precum şi ai invitaţilor celor doi confraţi de condei şi de lansare, Magda Bădoi şi Nelu Barbu, pentru a mă aşeza pe recamierul rezervat autorilor.

Au lipsit mulţi dintre invitaţii mei, dar nu toţi. Printre absenţi, un prieten drag, pe care l-am cunoscut în iulie, la Chişinău. Abia azi am aflat de ce. Maşina grăbită a unui tânăr şi mai grăbit, s-a izbit ireparabil de maşina lui, cu 10 minute înainte de a ajunge la lansare…   

M-am bucurat să-i aflu, aşteptându-mă cuminţi în sală, pe Lăcrămioara Stoenescu, Emilia Dănescu, Camelia Tudor Pantazi, Răzvan Nicula, Michel Larrue…

Am fost prezentată publicului de doamna Elena Scurtu, directoarea Centrului Cultural Calderon, iar Nicolae Roşu, i-a poftit rând pe rând pe mai vechii mei tovaraşi de cafele neturceşti de la „Boema 33”, Mihai Antonescu şi Emil Lungeanu, dublat de statutul de prefaţator al volumului, să spună despre carte.

Sedus de tema principală a povestioarelor mele, iubirea, dl Geo Călugăru s-a alăturat cuvântătorilor…

Seara s-a încheiat fireşte, acolo unde se cuvenea, acolo mi-am întâlnit pentru întâia editorul: la Boema 33…

Protector ca un devotat frate, Michel Larrue, invitatul meu special la acest moment special din viaţa mea – sărbătorirea împlinirii celor 60 de ani în ţara mea, alături de o parte dintre cei mai apropiaţi confraţi întru tainele condeiului – ne-a însoţit precum un vechi şi fidel prieten de agape…

Parfumul de tipar proaspăt al „Trecurelor găsiri” s-a risipit de la sine, subtil, afânându-se pierdut în faldul întinerit al noilor găsiri…  

Piteşti, 29 noiembrie 2015

 

 

 

Tags : , , , , , , , , , , , , ,

Réagissez