Et in Arcadia ego!

(inedit)

 

A fost nu departe de Scala…

Un zâmbet sfios, sprințar ulițar,

Mi-a stăvilit odihna pasului hoinar.

Mirată, am îndrăgit de-ndată sveltul azuriu pe fruntea înnobilată, raza bălăioară în geana luminată… Nevăzut fugar potrivnic, iată, funigel i se ferește-n tâmplă, coaptă mură…

Zefirul jucăuș

Murmură pierdut prin guler,

Dezvelind flămânde-i mele priviri

Gâtu-i.

… Sărut de noiembrie-n văzduh. Soarele oglinzi argintii scălda

prin păru-i ciufulit alint, cum jarul sobei depănând povești…

… Și, vai! Pornită către zarea altei cetăți, poposit-am în brațu-i sor cu vraja nopții, sorbind voioasă cupa de mătrăgună, căuș picurând din mângâierea-i dogoritor nămiez de crizantemă.

Era în anotimpul Capitalei

Ce-și dăruia trecătorilor grăbiți,

Sân arămiu,

Castanii.

© deTeiu

București, 24 Brumar 2009

Ilustrație © Francis Mbella # ADAGP