Et in Arcadia ego!
(inedit)
A fost nu departe de Scala…
Un zâmbet sfios, sprințar ulițar,
Mi-a stăvilit odihna pasului hoinar.
Mirată, am îndrăgit de-ndată sveltul azuriu pe fruntea înnobilată, raza bălăioară în geana luminată… Nevăzut fugar potrivnic, iată, funigel i se ferește-n tâmplă, coaptă mură…
Zefirul jucăuș
Murmură pierdut prin guler,
Dezvelind flămânde-i mele priviri
Gâtu-i.
… Sărut de noiembrie-n văzduh. Soarele oglinzi argintii scălda
prin păru-i ciufulit alint, cum jarul sobei depănând povești…
… Și, vai! Pornită către zarea altei cetăți, poposit-am în brațu-i sor cu vraja nopții, sorbind voioasă cupa de mătrăgună, căuș picurând din mângâierea-i dogoritor nămiez de crizantemă.
Era în anotimpul Capitalei
Ce-și dăruia trecătorilor grăbiți,
Sân arămiu,
Castanii.
© deTeiu
București, 24 Brumar 2009
Ilustrație © Francis Mbella # ADAGP