Cu noua rubricǎ „Atelier”, mǎrturisesc, redacţia revistei m-a sedus iremediabil, cum ar fi spus bunul nostru Vlahuţǎ. Darnicǎ, ne aruncǎ o fǎrâmǎ din tainice cotloane de scribice chilii. „Lecţia de istorie” a poetului-profesor C. Vǎrǎşcanu este aruncatǎ dincolo, peste apele tulburatului Atlantic, taman pe ţǎrmul din patria americanilor, în braţele unui român: Ion Vlǎduţu. O mai veche cunoştinţǎ a noastrǎ, întâlnitǎ graţie talentului regretatei pianiste Nazica Gǎrduş de a-i face pe oamenii sǎ ia seamǎ unii la alţii. Ne bucurǎm sǎ aflǎm cǎ distinsul profesor o duce bine, luând în devǎlmǎşie cântǎritǎ cu fine talere, masonica misiune de rǎspândire a liricii piteştene în brazda limbii dlui Edgar Allan Poe…
Marilena vue par Francis Berthelot d’Azay, au Jardin des Saphirs
Mijloc de revistǎ. Pe întinderea cuprinsǎ între fila 18 şi surata ei imparǎ, tihna peniţei liniştitului Nicolae Cosmescu ne poartǎ cǎtre dramele raliului, dincolo de vraja purpuriei cortine ce ascunde invidiatele cupe ale starului Dan Suciu. Se vede bine cǎ adânci sunt, cu adevǎrat, apele liniştite ale naratorului…
Începând cu fila 19, ne putem lǎsa cǎlǎuziţi cu încredere, preţ de douǎ pagini, prin noianul de carte ce rǎsare lunǎ de lunǎ, an de an, în ograda scriitorilor, de exigenta pecete a exigentului cu sine şi cu alţii autor de analiticǎ selectivǎ rubricǎ de cronicǎ de lecturǎ ce ne recomandǎ: Gabriel Petric, George Vulturescu, Adrian Alui Gheorghe. Pe eraticul liric Nicolae (Nini) Eremia – autorul inspiratelor note de lecturǎ, se subînţelege – îl cunosc, cum vine vorba, din pruncie… E consǎteanul meu. Am dansat împreunǎ la baluri, pe vremea când eram şi noi mai mǎricei, „de horǎ”. Era unul dintre cei mai tandri dansatori de tango şi blues, dintre toţi flǎcǎii ce mǎ invitau la dans. Și mǎ invitau cu prudenţǎ, pentru cǎ mama le fusese mai la toţi, profesoarǎ… Nini avea tot timpul dansului ceva delicat şi patern în îmbrǎţişarea cu care îmi cuprindea spatele. Ceva ocrotitor, de frate mai mare. Ocrotitor îl simt şi-acum, dupǎ trecerea atâtor decenii… Și-n gând şi-n talentatul sǎu condei.
De parcǎ s-ar fi vorbit cu precedenta, fila 21 îmi scoate-n cale o altǎ fǎpturǎ ştiutǎ din adolescenţǎ… Daniela Voiculescu! Cu rafinata ei invitaţie la prozaicul-liric tuatara ospǎţ nipon, mǎ smulge din nostalgia amintirilor Din Teiudava (titlul unui ciclu dintre poemele mele bilingve, în românǎ şi francezǎ, în curs de tipǎrire în limba românǎ) satului meu, pentru a mǎ arunca pradǎ prǎdatǎ dorului uitat de kogǎlnicean marţipan şi de celest albastru de levǎnţicǎ… Daniela, tu ai devenit o romanticǎ… Nu cǎ ai fi fost altfel, pe vremea primǎverilor petrecute, desculţe, în parcul frumoşilor noştri ani de liceu. „Zinca Golescu”, 1970-1974…
Revista literar-artistica a Ligii Scriitorilor din România si de expresie româna de pretutindeni, nr. 13, Pitesti, martie 2015
Ei, nu se poate! Vorbesc de nostalgii, de adolescenţǎ, şi iatǎ, liricul profesor Constantin Vǎrǎşcanu mi se alǎturǎ, curtenitor, la evocare… Tot ca un frate mai mare. Balanţǎ, 1951. Impresionantul urcuş literar al profesorului Nicolae Doru Berbec îşi scuturǎ din solarele coarne de cerb singuratic douǎ inedite mini rǎvǎşitoare proze. În acest numǎr, retro mini… e în vogǎ…
O tânǎrǎ leoaicǎ studentǎ îşi poartǎ prin început de primǎvarǎ toamna amintirilor de dragoste. Felicitǎri dragǎ Liliana Jugǎnaru. Vǎ îndemn la rezistenţǎ: e doar începutul…
A 25-a filǎ! Ar fi trebuit, fireşte, sǎ-mi dau seama dintruînceput cǎ nu voi avea scǎpare nici aici de amicala prezenţǎ a savuroasei peniţe a zǎvǎlaşei prietene Gabriela Zǎvǎlaş… Pe cuminţi încolonate rânduri, un „Carpatic” omagiu laudaţio, cum se vrea şi modestul meu mai puţin inspirat decât al umorului domniei-sale cuvânt, trudei împǎtritului unit împǎrţit efort între scribi, redacţie, editor şi finanţator…
Cel puţin acesta din urmǎ, domnia-sa finanţatorul, va şti sǎ punǎ mai multicel de-o parte, pentru data viitoare… Promiţǎtoarea revistǎ va creşte. Și dacǎ-şi va ţine promisiunea, vor creşte direct proporţional şi nevoile pecuniare. Nu luǎm hic et nunc aici în calcul regula minimaria de aur a unei ţǎri ce trebuie sǎ reziste prin scrieri şi artǎ: lucrurile trainice nu se fac cu benevolat voluntariat…
Aceastǎ revistǎ e mai mult decât un simplu organ de presǎ (o vorbǎ veche! Azi sunt nostalgicǎ, iertare, Cititorule, nu lua în seamǎ… Dar, unde-or fi blestematele vremuri ceauşiste în care se petreceau şi lucruri bune în ţara noastrǎ? De pildǎ, scriitorii aveau salariu şi drepturi de autor; vezi Marin Codreanu, Unde au dispǎrut minotaurii, Muzeul Literaturii române, 2004), al pupilei unei asociaţii naţionale de scriitori. Este un blazon al oraşului nostru, al Cetǎţii literare piteştene, şi de ce nu?, argeşeano-muscelene.
Ceva mai jos, spre finalul revistei semneazǎ profesorul Daniel Dejanu, încetǎţenit în cetatea Curţii-de-Argeş în urmǎ cu alte multe decenii, iar Iuliu Fodor îmi descreţeşte revolta cu o mlǎdiţǎ de magnolie, un scurt eseu ilustrat alb-negru, „De primǎvarǎ”.
Fila 26. O dovadǎ de trainicǎ reuşitǎ a relaţiei dascǎl – ucenic: Constantin Vǎrǎşcanu, fostul dascǎl, şi Ania Cazan, fostul ucenic, într-un altfel de dialog… Ca sǎ înţelegeţi metafora, trebuie sǎ cumpǎraţi revista.
Ce plǎcut dar de Mǎrţişor îmi aduc suratele file 27 şi 28: pe însuşi exilatul Ion Vlǎduţu, cu limbǎ maternǎ cu tot! Din prezentarea tenacelui Constantin Vǎrǎşcanu, aflǎm rǎspuns la întrebarea pusǎ ceva mai sus. Iatǎ-l ce face: scrie, lanseazǎ volume dedicate „Limbii române” pe ţǎrmul american al Atlanticului…
(va urma)
Piteşti, 17 martie 2015