Atitudini

Scriitorii de azi: între discriminare şi drepturi sindicale sau de protecţie socială

Impresar literar benevol pentru o scriitoare din ţară, trecută de 70 de ani, ce a debutat cu carte literară la peste 50 de ani, în 1996, am observat, volens nolens, în ultimii doi ani, că s-a creat un anume fenomen de respingere ce afectează,  îndoliind în mod nedrept speranţe şi iluzii, viaţa cotidiană a scriitorilor ţării neafiliaţi la USR. Fenomenul devine acut pentru scriitorii trecuţi de o anumită vârsta biologică.

Deunăzi, încercând să înţeleg de ce există oarece animozităţi între două mari grupuri scriitoriceşti, USR şi LSR, am avut revelaţia unei scăpări în sistemul de protecţie socială a scriitorilor din ţara noastră.   

Numeroase sunt nevoile scriitorilor, mai ales ale celor care trăiesc numai din scris sau prioritar din scris, ale căror venituri (salariale ori pensia) le sunt insuficiente pentru a trăi decent, precum şi pentru a-şi desăvârşi opera… Cu atât mai mult cu cât editurile nu-şi mai asumă onorariile cuvenite drepturilor de autor, ceea ce este o tragedie a timpului nostru, fără precedent în istoria literară a României ultimelor trei veacuri. Editorii ar trebui să se implice direct şi necondiţionat în aceste demersuri, pentru a obţine subvenţionarea drepturilor de autor ce se cuvin scriitorilor (din municipiu, judeţ, ţară, poate chiar, de ce nu?, diasporă).

Neafiliată în ţară la niciun organism scriitoricesc, lucrând în sistem liberal, m-am gândit la un set de măsuri pentru protecţia socială a scriitorului, traducătorului, istoricului literar, criticului literar, publicistului, corectorului.

Evident, va exista un parteneriat cu administraţia locală/ Prefectura/ Consiliul Judeţean/ Ministerul Culturii şi diferitele asociaţii literare pentru găsirea unor soluţii şi resurse asigurării protecţiei sociale a scriitorilor ce s-au străduit să-şi pună gânduri, talent şi trăiri între scoarţele unor cărţi, editate în mare parte, pe cont de autor.

(va urma)