Patruzeci de dimineţi

in memoriam

Athanase Vantchev de Thracy

(1940 – 2020)

Argument

Ilustru Om de Litere, Athanase Vantchev de Thracy m-a copleşit cu prietenia-i legendară. Prezent în întâia mea antologie bilingvă de poezie, cu 55 de poeţi din cinci continente, „Voix sans frontières/ Voci fără hotare”, m-a rugat de două ori să-i traduc câte 40 de poeme în română. Ar fi trebuit să ne întâlnim la începutul lui octombrie, să-mi dăruiască noul său volum de poeme din care ar fi urmat, fireşte, să aleg încă o serie de 40 de poeme pentru o nouă tălmăcire. Nu a mai avut timp. S-a întors la Paris din Bulgaria lui natală pe 29 septembrie. A plecat dincolo de Styx pe 30 septembrie. Familia, prietenii, vecinii l-am însoţit pe ultimul drum pe 13 octombrie. A doua zi, m-am tot gândit, fireşte, la felul lui luminos, nobil, şăgalnic de a fi: dincolo de cele ce se văd, Athanase era o veşnică livadă cu rod de mister.

*

M-am întrebat mereu de ce tocmai 40 de poeme. Nu i-am pus niciodată această întrebare. Nu-mi place să descos oamenii. Prefer să înţeleg singură ce-i cu dânşii, ce li se-ntâmplă.

Dimineaţa următoare (15 octombrie), pregătindu-mă să plec către ale zilei treburi, mi-am dat seama că numărul 40 are un tâlc, o semnficaţie pentru noi, creştinii ortodocşi. Şi-ar fi dorit oare să public un poem pe zi, timp de 40 de zile după înmormântarea lui? Poate. Dar, indiferent ce şi-ar fi dorit, nevând cum îndeplini altfel ritualul celor 40 de dimineţi, ca în satul meu unde o femeie devotată adormitului întru vecie, împarte „dimineți” (bucate) vecinilor, voi publica timp de 40 de zile câte un poem din cele tălmăcite în română, în chip de dimineţi.

Le împart fiecărui cititor creştin ori necreştin, poet ori nepoet, ce se va opri pe aceste versuri.

Marilena

 

———————————————-

A cincea dimineaţă.

16. ACEASTĂ NOBILĂ PRIVIRE

I.

Nobila ta privire, o, mândra mea patriciană,
Această privire de-al tău suflet mă leagă!

Mireasma amăgitoare
De portocali mexicani
În grădiniţa casei mele
Și pielea ta de glicină!

Chipul tău, chip desăvârşit de cer
Şiroind din lumină,
Alături de clipele subtile ale vieții!

Gândesc, suflete, duhovnicescul drum,
De la neliniști până la deplina fericire,
De la întuneric până la iviri de zori!

Gândesc la fatalitatea stoicilor,
La soarta deşartă a epicurienilor
Şi trebuinţa spinozistă!

O, iubire, tu, ce nu laşi neasemuirii

Rău să facă unității!

Ah, liberă şedere întru frumos!
Făpturile noastre nupțial legate întru Domnul,
Dumnezeu, neştirbita chezăşie netăgăduită,
Dumnezeul simplu, nevăzut,
Neatins și inefabil!

II.

Adiere trandafirie îmi mângâie chipul,
Şi dezmierdare de nevăzute aripi
Redă alb înflăcăratul ceas al zilei

Sprijinit pe umărul meu!

 

Alint sunt, și freamăt,
Înălţare și dezlegare!
Eu, cartograful
Încolţirii pașnice de cuvinte!

O, zvâcnet vegetal al lumii!
Diseară citi-voi, la lumina lămpii,
Constantin Antioh!

Paris, 2 februarie 2019

Din volumul „Et tout revient à son centre/ Şi totul se întoarce la sine”, Paris 2019

©Athanase Vantchev de Thracy

Nota traducătoarei:

Numărul (16) reprezintă pagina la care se află poemul în volumul original, în franceză.

Legenda fotografiei: Flori în toamnă ©Marilena Lică-Mașala.