RSS
 

Osman Bozkurt: Poezia este graiul mişcării, nu al încremenirii (3)

26 Juil
Osman Bozkurt, Emil Lungeanu şi Marian Ilie

Poetul Osman Bozkurt, criticul literar Emil Lungeanu şi poetul Marian Ilie, mai 2018

(urmare din pagina 2)

Literatura, inclusiv poezia, reprezintă strădania de umanizare sub toate aspectele

Marilena Lică-Maşala: Cum s-a acomodat mâna copilului ce-a ţinut coarnele plugului la arat, cu metafizica brazdei lirice a bărbatului de mai târziu?

Osman Bozkurt: Nu înţeleg prea bine la ce anume vă referiţi, dar, omul este creatura însufleţită care se adaptează cel mai repede la condiţii [de mediu]. Mai mult, o face din proprie voinţă. Sper ca răspunsul meu la întrebarea anterioară, legată de sensibilitatea lirică, să lămurească modul în care m-am acomodat.

MLM: Care sunt experienţele de viaţă care v-au modelat personalitatea?

OB: Omul este suma trecutului. Individul este rezultatul tuturor acumulărilor câştigate prin educaţie şi experienţa de viaţă, începând din familie şi continuând cu mediul în care trăieşte. De aceea, fie că ne referim la om în general, fie la mine în mod particular, nu cred că doar o experienţă în sine poate modela personalitatea cuiva. Acesta este rezultatul logic al cursului obișnuit al vieții și, ca orice individ, este adevărat şi pentru mine: ceea ce m-a modelat este însumarea a ceea ce mi s-a întâmplat în trecut, în plan personal. Iar consecinţele unor experienţe traumatice ce se opun şirului de evenimente obişnuite sunt excepţii. Situaţiile ce scot în evidenţă o experienţă cu impact şocant sunt cele clinice. Fiindcă vorbim – nu-i aşa? – de deteriorarea personalităţii din cauza unei traume şi nu pentru că aceasta este intrinsecă personalităţii respective.

MLM: Sunteţi nu doar un cunoscut poet al zbuciumatului stat turc contemporan, ci şi un rafinat intelectual. Filozoful Emil Cioran spunea că viaţa unei idei este stilul, iar stilul este viaţa unui text. Se poate vorbi de un stil bozkurtian al scrierilor dvs eseistice, lirice?

OB: Mai întâi vă mulţumesc pentru amabila apreciere, dar nu vreau să mă hazardez în iluzoriu. Ar fi arogant. Literatura, inclusiv poezia, reprezintă strădania de umanizare sub toate aspectele. Ţinta este un om mai vrednic. Chiar dacă un poet sau prozator a creat o şcoală, aprecierea acestui fapt ţine de cititor, de critic şi de istorie. Originalitatea este o trăsătură sine qua non în actul creaţiei literar-artistice. Nu ne putem aştepta ca orice creator al unei opere literare sau artistice să dea naştere unei şcoli. Este însă de aşteptat ca orice poet sau artist să se ferească de imitaţie, să caute să fie el însuşi. Poezia scrisă de mine vizează tot ceea ce există sau intuim că ar exista în om şi în lume. Cred că afirmaţia lui Emil Cioran „forma este arhitectura minţii” reflectă concepţia sa şi în privinţa stilului. În această accepţiune, momentele de inspiraţie, vizând sentimentele şi intuiţiile noastre, iau formă cu ajutorul arhitecturii mentale. Forma la care se ajunge pe această cale include şi stilul sau maniera fiecaruia dintre noi. În măsura în care reuşim „să vorbim despre noi la persoana a treia”, cum ar spune Cioran, s-ar putea vorbi probabil de un stil al nostru pe care criticii să-l evidenţieze, iar cititorii să-l remarce.

MLM: Sunteţi unul dintre răzvrătiţii dragi sufletului meu, lănci de acţiune şi suferinţă – reprimate dramatic, drastic, până la martiriu (Victor Jara, Chile, 1973, ca să citez doar un nume) – ale generaţiei noastre, pentru bunăstarea socială a Omului în general, oriunde s-ar fi aflat el, în Europa de Est, Asia, Africa Neagră, Caraibe, Maghreb ori în America Latină, dar mai ales în Orient.

Cum vedeaţi lumea la 20 de ani? Cum o vedeţi acum, la 60 de ani? S-a schimbat oare ceva, fundamental, în acest răstimp, în Orient? Dar în Lume?

OB: Întrebarea dumneavoastră are legătură mai mult cu politica decât cu literatura. Dacă în trecut m-am implicat în mişcările politice, în prezent mă aflu în afara scenei politicii active.

Fără îndoială că politica influenţează literatura, după cum şi literatura influenţează politica. În acest sens aş avea câte ceva de spus. Cred că inegalităţile, începând cu cele din societatea de tip sclavagist, dintre rase, dintre clase şi dintre naţiuni, continuă în zilele noastre. Cred acest lucru şi acum, aşa cum credeam la vârsta de 20 de ani. Asta nu înseamnă că nu s-a schimbat nimic. Într-adevăr, foarte multe s-au schimbat şi în Lume şi în Orientul Mijlociu. Însă nu s-a petrecut o schimbare în esenţa sistemului.

Schimbarea, în măsura în care a dus la globalizarea capitalului, prin efectele sale negative, a accentuat suferinţele omenirii. Orientul Mijlociu reprezintă un exemplu concret în acest sens. Dar, să insistăm doar asupra aspectelor negative înseamnă să fim pesimişti. Lipsa de speranţă nu e bună şi niciodată nu am încetat să sper. Eu cred că orice schimbare poartă în sine în mod necesar şi laturi pozitive. Situaţiile prielnice privind comunicarea şi evoluţiile aşa-numitei media sociale constituie unul dintre exemplele edificatoare.

În anii tinereţii mele credeam cu şi mai multă tărie în influenţa hotărâtoare, în anumite condiţii, a politicii.

În momentul de faţă, dacă la nivelul individului şi societăţii nu au loc schimbări în plan cultural şi intelectual, cred că nu putem vorbi de o schimbare sănătoasă, de libertate. În prezent, cele trei domenii cunoscute ale culturii – ştiinţa, filozofia şi arta – se străduie să producă, chiar dacă în condiţii grele, surse de iluminare. Creaţiile artistice ies în evidenţă mai repede şi influenţează de-o manieră mai pronunţată. În consecinţă literatura şi oamenii de litere au menirea de a se transforma şi de a transforma în sens pozitiv.

(va urma)

 

 

Tags : , , ,

Réagissez