RSS
 

Marin IFRIM * « În sângele ploii » (poeme)

21 Avr

Aferim, frate Marin, aferim!

Cu Marin Ifrim la "Arges TV", Pitesti, 19 februarie 2015

Cu Marin Ifrim la « Arges TV », Pitesti, 19 februarie 2015

 

Ai mai aruncat lumii o mănuşă-carte…

Rostuim şi noi pe blogul nostru, cu voia dumitale, picături din mâţişorii cu care ne-ai înrourat dimineaţa…

„Gând rostuit”, „Optică”, „La forjor”, „Drumul cuvintelor”, „Cărturarul”, „Aferim!”, şi alte poeme…

 

 

Gând rostuit

 

Gândind reacţii la ceea ce gândeşti, fugi cu

gândul de gând, în gând

Cel mai ascuns eu, e cel la vedere

Cu toate costurile sale uriaşe, gândul nu-l mai

poate arăta

Pe Isus, niciodată ,rostuit pe cruce; gândul crud

Ca un biet animal orb şi înfuriat că nu poate să

existe fără cuvinte

Cum cuvintele nu pot exista fără să fie gândite:

Amin!

Nimic nu e mai trist ca începutul neputinţei din

ochi, văzând şi înţelegând

Dinainte cum se termină lucrurile care încă nu

sunt. Tăcere neasumată,

Boală curată, gânduri învelite în cenuşă pentru a

încălzi amurguri literare fireşti

Într-un dispreţ cosmic faţă de viaţa celuilalt.

Marin IFRIM * În sângele ploii

 

Omul cu un singur locuitor

 

Omul cu un singur locuitor

Învelit în aer

Jumătate-n lumină

Cealaltă jumătate în întuneric

Omul cu o singură faţă jupuită de adevăruri

Scafandru în propriul său sânge

Din cap până-n creştet

Retras în extremităţile casei

În legitimă apărare

Deschizând nasturii retinei şi

Privind cum printre aceste două puncte:

Se strecoară toată viaţa sa orbitoare

Neantul burduşit cu el însuşi!

Marin IFRIM * În sângele ploii

 

Optică

 

Cum pot vorbi când ochii tăi

Nu înțeleg tăcerea?

Sunt aici ca să vezi

Ce înseamnă

În ruptul capului. Vorba aceasta

Crescând din pustiul prea plin

Al singurătății aglomerate.

Sunt aici ca să vezi

Ce departe ești de propriile tale

Priviri

Marin IFRIM * În sângele ploii

 

La forjor

 

Tu măsori lucruri inexistente,

Îmi spune faurul, recenzentul

Din vârful ciocanului său cronologic

Dintre vârfurile degetelor

Îmblânzitoare, obișnuite cu forjări

De infarct mineral. Eu? Despre mine e vorba…

Eu care am lipsă de fier în sânge, măsor veșnicia?

Am auzit-o și pe-asta

Trăind.

Marin IFRIM * În sângele ploii

 

Scrii acum

 

Scrii acum. E ceva ce nu poate fi scris. Scrii,

De exemplu,

Undeva în ceea ce o să zici

Lipsește un punct.

Un motiv

Ca să fii scos din scris

Pentru că virgula are o formă

și o dimensiune arheologică

în viitor

nu

și aici.

Marin IFRIM * În sângele ploii

 

 

Șantier în dezafectare

 

La capătul resemnării nu te așteaptă

nici o băncuță de lemn și nu-ți miroase călcâiul

vulnerabil

niciun câine de rasă; la capătul resemnării dormi în

piatra

spartă de sculptori urologi, înfășurat în nisipul unei

statui

căzute în implozia unei cariere de calciu și nimic

nu se compară cu locul din care, de bună voie,

amintirile

ajung înaintea ta, fiind deja purtate de alți

pretendenți

la mâna unei eternități de second hand – ca și cum

dincolo

de cuvinte cresc niște guri, ca niște basculante noi

încărcate cu guri la rândul lor pline cu

basculante vechi:

o coloană de guri pleacă, o coloană de mașini vine

toate cu același șofer adormit sub cerul negru

al gurii

cu capul pe volanul unui dric de Formula 1 barat.

Marin IFRIM * În sângele ploii

 

Drumul cuvintelor

 

colecție de scrisori nedesfăcute

către Nicoleta şi Valeriu:

întâmplări ferecate,

somn liniștit, filozofie

viața este cel mai lung drum

care poate străbate un om

în sens unic:

îl cară, îl lasă undeva

și o ia de la capăt –

viața, drumul cuvintelor

Marin IFRIM * În sângele ploii

 

Cărturarul

 

Lui Petru Ursache

 

Nici acum nu ştiu pe unde intra în bibliotecă.

Apărea aşa, dintr-o dată, ca un sfânt anonim,

El însuşi fiind o bibliotecă.

Vorbeam cu duhul său,

Îi simţeam tâmplele dogoritoare, paşnice pulsaţii

De gânduri subţiri, ca sângele de îngeri.

Citeam în el ca-n Biblie şi eram tare fericit

Că-l pot vedea chiar şi când nu exista

Decât în cărţile sale.

Pe stradă, părea o copertă de carte stelară

Bătută de vânt

De neclintit, numai plumb transparent, cu

mersul acela de fermitate blândă

De cărturar timpuriu,

Odată cu începutul.

Marin IFRIM * În sângele ploii

 

 

Aferim!

 

O vietate alunecoasă îşi pune solfegii în vârfurile

degetelor. Cântă valurile mai abitir decât

închipuitele cercuri ascunse.

Cerul din apă fumegă, scrumieră pentru meteoriţi,

peste sfârcurile apei clătinate într-un lighean de

pământ.

Acesta este oceanul, jungla de acum cinci secole,

prin care Columb tăia cu maceta ceaţa noii lumi,

pentru caravelele sale bezmetice.

Dincolo, un chip de zăpadă ignoră apa, pământul,

focul şi aerul:

Dumnezeul apei minerale, marea e neagră

doar noaptea, e plină cu valuri de vin

Din podgoriile proxime

Şi ne spală pe noi de toate păcatele turceşti,

făptuite cu iataganul

Sau cu organele ienicereşti.

Şi nu ne duce pre noi peste Bosfor şi Dardanele,

Acum şi pururea şi-n vecii vecilor: Aferim!

Marin IFRIM * În sângele ploii

 

Paris, 21 aprilie 2016

 

 

Tags : , , , , , , , , ,

Réagissez