Mâhnită sunt, Prieten bun

Mâhnită sunt, Prieten bun

Mâhnită sunt astăzi, Prietene, cum nu am fost demult!

Totul din jurul meu mă întristează. Rânduiala lumii în care trăim, tulburată de grele furtuni, mă întristează. Însăși rânduiala vieții mele, tulbure nesfârșită furtună, mă întristează.

Mă întrebi de ce muncesc în fiece zi… Mă întrebi de voi munci și astăzi.

Munca este acel ceva sfânt moștenit de la părinții mei și de la părinții părinților mei. Munca este acel ceva sfânt ce dă sens vieții mele. Munca, precum și dragostea, este rostul de « a fi » al femeii, este talismanul ei de bunăstare, de chezășie, este partea ei de adevăr.

Și cu toate acestea, astăzi sunt atât de mâhnită! Tristețea acestei lumi mă îndurerează. Mâhnirea acestei țări la fel de tristă ca și mâhnirea patriei mele mă întristează. Primăvara aceasta ce mă înlănțuie departe de pământul meu mă îndurerează.

Astăzi vremea e frumoasă, soarele a ieșit din ghearele norilor, ar trebui să fiu fericită, dar nu sunt.

Mi-e dor de gustul urzicilor din grădina mea, Prieten bun! Acolo, în curtea casei părintești, primăvara avea gustul urzicilor cu usturoi și mămăligă. Mi-e dor de țara mea, îndepărtat Prieten. Mi-e dor de grădina mea părăsită în urmă cu o jumătate de veac. Mi-e dor de pământul meu pe care nu l-am mai arat de multă vreme…

Mâhnită sunt astăzi, Prieten bun, cum m-am mai fost demult!

Nu, astăzi nu mă duc la muncă. Mă voi retrage în templul meu, Oracolul din Delphi să-mi spună: unde am greșit?

#deTeiu

Paris, 2 Aprilie 2022