RSS
 

Iulie

01 Juil

„Cum îţi este dimineaţa?”, m-a întrebat un prieten de departe, căruia tocmai voiam să-i urez « La mulţi ani »! E ziua lui de naştere.

„Luminoasă”, i-am răspuns, „cum luminos îmi este sufletul când am veşti din ţara ta”. O ţară africană în care am prieteni însufleţiţi de artă, de teatru, de scrieri, de fapte culturale. Mi-ar fi drag să lucrez cu ei şi să trăiesc acolo…

„Cum întâmpini acest mult îndrăgit iulie?”, mă ia la rost gândul.

Miercuri, 1 Iulie 2015

Miercuri, 1 Iulie 2015

Cu zâmbet bucuros şi trist.

Lună în care se împletesc neştiute sărbători şi dureri personale cu altele naţionale, internaţionale.  Lună în care mi-au venit pe lume cei doi fii, iar mama mi-a stat alături. Ce jale pieirea celui dintâi! Ce fericire împlinirea celui de-al doilea…   

De bucurie mi se luminează zâmbetul, în timp ce ochii privesc locul unde cerul îmbrăţişează parfumul unui ram cu flori de tei, de gândul că am prieteni minunaţi, ce trudesc pentru cunoaştere interculturală şi armonie socială.

De tristeţe îmi cade zâmbetul, gândind la atâţia oameni nefericiţi, peste care dă năpasta! Năpasta cu chip întunecat de boli ce detronează sănătatea trupească ori mintală. Năpasta pârjolind liniştea unui ţărm, kalaşnicov ivit din Marea…   

Năpasta ce tulbură viaţa, vacanţa, creaţia…

Dar să zâmbim noului sosit, 1 iulie, a cărui adiere ne întâmpină cu tandre sărutări solare din pârgul roadelor verii celei de-a şaptea lună a anului!

 

 

Piteşti, miercuri 1 iulie 2015

P1080916

 

Tags : , , ,

Réagissez