RSS
 

Ion Lică-Vulpeşti, un dascăl printre dascăli…

31 Jan
Marilena

Paris, le 23 octobre 2016

 Ion Lică-Vulpeşti,

un dascăl printre dascăli, un publicist printre publicişti…

Ochii dascălului-scriitor Ion Lică-Vulpeşti s-au închis peste o lume…

O lume dispare odată cu eleganta sa peniţă ce s-a oprit brusc din scris, în ciuda poftei de-a mai mărturisi încă.  

Purtăm acelaşi nume de familie, dar nu suntem rude, nici măcar îndepărtate. Şi nici din acelaşi sat nu suntem. Profesorul era din Vulpeşti, iar eu, ca întregul meu neam, teiancă. Şi totuşi, situaţiile oarecum hazlii inspirate de această coincidenţă de nume, n-au lipsit de-a lungul deceniilor argeşene profesorale ori publicistice.

Întâmplarea a făcut ca profesorul Ion Lică să se întâlnească de două ori cu membri ai familiei mele, cu numele meu de familie.

Întâia oară, cu ani înainte de 1989, profesorul Ion Lică a venit la Teiu, în inspecţie de grad la orele mamei mele, Dumitra Lică. Mama era profesoară de Matematică la Şcoala Generală (Şcoala Gimnazială Vladimir Streinu, acum).

Pe vremea aceea (între 1948 şi 1989), românii erau obligaţi să se adreseze cu „tovarăşa/ tovarăşul”, mai ales într-un context oficial.

Inspectorul şi mama nu se cunoşteau. Inspectorul s-a prezentat, cum era firesc, dar numai cu numele său de familie, rostind scurt, milităreşte: „Lică”. Un obicei al şefilor de la „judeţ”, membri ai partidului unic, cu roluri şi funcţii complexe.

Mama mea, care avea un extraordinar simţ al umorului, pe care îl cultiva cu o subtilitate ce putea trece drept ironie, i-a răspuns în acelaşi mod, prezentându-se scurt, doar cu numele de familie: „Lică”.

După un moment de derută, tovarăşul inspector a înţeles că mama nu-l ironiza…

A doua oară s-a întâmplat după 1989, când vremurile şi politeţea socială au revenit oarecum în matca lor normală, iar eu însămi începusem să deprind tainele meşteşugului publicisticii. Ion Lică-Vulpeşti are, iară, un „noroc” oarecum asemănător de a se întâlni altfel cu numele nostru comun de familie….

Prin iunie 2004, mă aflam la sediul Partidului Democrat, în frumoasa clădire a fostului Rectorat. Fiind un obişnuit al casei, mă vede, se îndreaptă spre mine şi-mi spune:

– Dvs sunteţi doamna Lică?

– Da, dle Profesor, domnişoara Lică.

Am subliniat domnişoara, pentru simplul motiv că existase doamna Lică, mama mea, dispărută cu puţin timp în urmă, iar eu ştiam taina inspecţiei de grad.

– Păi mă-ntreabă lumea, Doamnă, dacă sunteţi nevasta mea… Şi le spun: „Nu, domnule! Nevasta mea stă acasă, cuminte!”…

Frumos compliment, nu?!

E adevărat, şi pe mine mă întreba lumea dacă sunt nevasta lui Lică-Vulpeşti… Am negat de fiecare dată, spunând că nici nu-l cunosc.

Îl aveam, iată, în fine, pentru întâia oară în carne şi oase, în faţa ochilor…

——–

Nici mama mea nu mai este, iar acum aflu de la bunul meu prieten Avvă (Aurel Sibiceanu), că nici profesorul Lică. Ce veste tristă!

Amândoi, mama mea şi Ion Lică au făcut parte din generaţia dascălilor demni de numele şi statutul de dascăl. Chipul şi numele unui profesor dăinuiesc peste ani în amintirea foştilor elevi. Dar nici Cetatea nu-i uită…

Să le fie ţărâna uşoară!

 

Paris, 31 ianuarie 2017

A plecat dintre noi scriitorul Ion Lică Vulpeşti

 

Tags : , , , , ,

Réagissez