Când, în ce context şi de câte ori a pierdut România Basarabia?
Cât de legată este istoria României ultimelor trei secole (XIX, XX, XXI) de istoria Franţei?
Invitatul zilei la « Odéon de Lulli », dr. Mihai Stoiculescu, ne explică în:
SCURTĂ ISTORIE SENTIMENTALĂ
a două ţări aşezate la extremităţile opuse
ale continentului european:
Franţa şi România
Orice copil din Principatele Unite Române (1859 – 1862), mai apoi România (din 1862), secolelor XIX şi XX, dacă ar fi privit o hartă a Europei, ar fi constatat că România şi Franţa aveau aceeaşi culoare mov deschis, iar drapelele naţionale erau asemănătoare, cel francez având la mijloc alb, iar cel românesc, galben. Când începea să vorbească, era normal ca a doua limbă să fie franceza! Aşa că, după Belgia, România era ţara în care franceza era cea mai vorbită limbă, iar Franţa cea mai iubită ţară. „Fiecare are două patrii, Franţa şi pe a sa” – se spunea. Nicăieri mai adevărat ca la noi!
Copilul din România, când începea să înveţe istoria, constata o legătură între cele două ţări care şi astăzi miră!
- 1812: campania lui Napoleon sfârşeşte dezastruos în Rusia; România pierdea pentru prima oară o jumătate din Moldova, Basarabia de azi, numită Republica Moldova.
- 1853: Franţa, împreună cu aliaţii, înving Rusia în războiul Crimeii; o parte din Basarabia revine României.
- 1871: prusacii intră în Paris; Napoleon al lll-lea este înlăturat, ceea ce va aduce României pierderea Basarabiei 6 ani mai târziu (1877, Carol I).
- 1918: Franţa şi aliaţii înving Puterile Centrale; se formează statul unitar roman.
- 1940: Franţa cade în războiul cu Germania; Romania pierde 1/3 din suprafaţa ei…
- 1945: Franţa este în tabăra învingătorilor. România îşi reface parţial teritoriul, sub ocupaţie sovietică, comunistă, fără Basarabia…
De acum începe „Actiunea 2012” de aducere a Basarabiei acasă…
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Bucureşi, 8 iulie 2015