Peritar tunizian
Eliberează-ţi sufletul!
Motto:
Pentru mine, a fost o tragedie incomensurabilă…
Investisem în el absolutul…
Gabriela Z., Convorbiri pe Facebook
«A fost» e la trecut, Prietenă! «Mâine» trebuie să ne fie icoană…
E greu, ştiu – o, cât de bine ştiu! – de uitat o dragoste mare.
Dar, un bărbat, odată plecat, e bun plecat. Nu mai trebuie nici gândit, nici pomenit, nicidecum în vise pus, sub perină.
Tu ai grădina, ai condeiul, ai copiii, minunaţii tăi copii, ai o soră de pus la rană, ai prietene.
Ai de ce şi pentru cine să priveşti înainte, nicidecum în urmă.
Nu, Prietena mea, viaţa ţi-a fost plină de lucruri şi întâmplări frumoase!
Şi îţi este încă. Ai un suflet bun şi o inimă mare!
Nu te lua după romane…
Romanul, poezia, proza, sunt ficţiuni. Arta transformă sâmburele de adevăr, nu-i aşa?
Aceasta este menirea autorului, dacă are curajul: să se prefacă în realitate, iar realitatea să o prefacă-n nemuritoare basme…
Nu te îndepărta de menirea ta! Scrie!
Sunt frumoase şi despărţirile. Sunt purificatoare. Aduc – aş spune – mai mult tumult interior decât orice altă păţanie umană…
Nu, nu trebuie să suferi. Nu trebuie să te doară. Schimbă-ţi doar gândirea despre ceea ce a fost între voi. A fost, trebuie să-ţi spui, o simplă experienţă de viaţă. Culoare de coşmar, de ce vrei să-i dai?
Uite cum stau lucrurile, Prietena mea: tu esti o răcuţă cuminte, de casă, fidelă sentimentelor tale, şi, implicit, inspiratorilor acestor sentimente. Apoi, tu nu ai fost convinsă că drumul pe care el şi l-a ales, a fost cel bun. Ai vrut să-l salvezi de ceea ce el nu-şi dorea să fie salvat: anonimatul, ratarea. Tu, ştiind că are talent, ai vrut să-l îndemni să nu se oprescă din scris.
De ce scriem?
Nu ca să ajungem celebri, ci pentru că avem sufletul prea plin de neînţelegerile lumii.
Ori, amorezul tău nu mai avea nelinişti, nu mai avea întrebări, nu mai avea ce spune nimănui, nici măcar ţie. Nu ştiu cât de sincer a fost cât a fost cu tine. Dar, când a plecat, a fost sincer… Iertat trebuie, nu certat.
Ai un leac, din mia de leacuri: uită-l, nu mai vorbi de el, nu te mai gândi la el, îndrăgosteşte-te de altcineva, de altceva. Îndrăgosteşte-te pur şi simplu de viaţă!
Orizont, el nu-ţi cere să-l pui vieţii tale, nici să-l gândeşti.
Icoană, atunci, lângă sfinţi, tu, de ce-l pui? Cu nemurirea, de ce îl cununi?
De ce îţi ţii sufletul prizonier tot într-un zbucium?
Hai, nu mai fi tristă azi! Nici mâine!
Eliberează-ţi sufletul, Prietenă!
Eliberează-ţi gândul!
Paris, 29 Cireşar 2018
