RSS
 

Despre « prietenul meu »

21 Jan
Marilena et Aladin

Eclairée de la Lampe merveilleuse d’Aladin…

Mă întreb ce anume am căutat ori aşteptat de la un prieten. Cum s-a putut întâmpla că dintre ei toţi, unii îmi mai sunt încă tihnă în înlănţuirea vremii, iar alţii, dacă nu s-au alungat singuri din templul nostru, i-am uitat eu însămi, mai devreme ori mai târziu, mai blând ori aspru.

Prietenul meu nu poate fi decât o făptură asexuată, nu are gen masculin ori feminin, iar dacă este la masculin, nu poate încâlci lucrul prieteniei cu cel al dorinţei, nu poate nutri ori, e mai bine, pentru amândoi, să-şi uite proiecţiile erotice asupra mea.

Alungarea (să fim oameni…) dorinţei mi se pare piatră de temei în prietenia dintre femeie şi bărbat. Starea de prietenie nu se confundă cu iubirea, iar prietenul meu, bărbat fiind, nu se poate substitui iubitului ori amantului şi nici aventurii de-o seară.

Se cuvine oare să fac dintr-un prieten un amant de-o noapte? Uneori nu-i nici simplu nici uşor să păstrăm hotarul Maginot, dar e mai înţelept. Mai drept. Mai cuviincios. Mai cuminte.

Prieten mi-a fost acela ce mi-a înălţat fiinţa. Acela a cărui vorbă bună mi-a presărat odihnă pe zbuciumul gândului. Acela a cărui vorbă înţeleaptă mi-a luminat înnoptarea începutului de zi. Acela al cărui cuvânt plin de duh mi-a dat aripi ca să pot trece hăul pe timp de cumpănă. Acela care, bărbat fiind, a înţeles că ţin mai mult la prietenia noastră decât la un dialog erotic ori încâlcite întâlniri cu chip de compromis, acela care a ştiut să mă primească-n casa lui măcar un ceas, oferindu-mi alt statut decât acela de amantă de-o clipită, alt divan decât procustiana rogojină.

Neprieten mi-a devenit acela ce-a asurzit brusc auzindu-mi gândul. Ce s-a înstrăinat deodată, văzându-mi chipul. Acela a cărui vorbă mi-a devenit povară de purtat până-n seară. Acela care mi-a vrut zâmbetul grimasă şi înălţarea cădere. Acela care, bărbat fiind, m-a invitat în templul lui crezând că nu-s decât o biată vestală al zeului Iubirii, Nemuririi.

Da, Iubirea ne poartă către seducătoarea poartă a tărâmului în care orice pământean aflat în braţele făpturii dorite, se simte nemuritor cât o clipire de geană. Drogul, băutura, pălesc în faţa puterii iubirii de a ne face să atingem această neprihănită stare, de nedescris, de neînvins, de înfrăţire cu stelele.

Prietenia ne aruncă însă ancora salvatoare în odihna gliei cea de toate zilele.

Oricare dintre noi trebuie să cunoască măcar o dată-n viaţă şi gustul stelei şi gustul gliei, dar şi al însingurării…

 

Paris, 21 ianuarie 2017

P.S. E miezul zilei… Poştaşul mi-a bătut în geam, cărăuş de semn bun, de veste aducătoare de stele şi glie… De undeva de-acolo, de sus, Cineva mi-a trimis semn de agapé-iană ori maternă iubire… Ce bine mă simt azi, în liniştea odăii însingurării mele…


 

Tags : , ,

Réagissez