Din poezia prietenilor
ÎNTR-O CLIPĂ, ÎNTR-UN LOC
într-o clipă
nicăieri a devenit undeva
într-un loc
niciodată s-a transformat în cândva
într-o clipă undeva
într-un loc cândva
înainte sau poate după nicăieri
poate după sau înainte de niciodată
Imagine: Rémy Mongo-Etsion
„Mihai Eminescu – un Dumnezeu rănit”, îngrijitor de carte, prefață şi postfață: Laurian Stănchescu, Bucureşti, Editura Scrisoarea a treia, 2018. Ediția a II-a, revizuită şi adăugită, 352 pagini
Un volum documentar, structurat pe doi piloni far, esențiali:
Editorul ne anunță dintru început conformitatea acestei corespondențe cu originalul volumului „Henriette şi Mihail Eminescu. Scrisori către Cornelia Emilian şi fiica sa”, Iaşi, Editura Librăriei Frații Şaraga, 1893.
În fine, peste 30 de studii şi articole despre Eminescu şi tulburătorii săi ultimi ani din viață.
Şi nu în ultimul rând, merită pe din plin citite pre şi postfața semnate de devotatul îngrijor de carte Laurian Stănchescu, loial unei mai vechi promisiuni, dar şi adolescenței noastre. Condeiul său se aşterne altfel decât ne-a obişnuit ariditatea textelor documentar-ştiințifice: uimitor de literar şi clar.
O misiune împlinită, am putea spune.
Salvarea post-mortem a domnului Eminescu, păstrarea lui în inima ființei neamului şi acelui veac romantic schimbător al Europei, este mai mult decât o datorie de onoare.
Cui îi era
teamă de Eminescu, inegalabilul poet romantic?
De ce?
Volumul de față
ne bucură cu ipoteze confirmate, zădărnicind defăimarea
post-mortem a poetului, dar mai ales a ziaristului Mihai Eminescu.
Asasinat comandat politic?
Cereți cartea şi veți afla.
Paris, 21 spre 22 aprilie 2019
Notă
Pentru
informații privind cumpărarea cărții, scrieți, vă rog, fie un
comentariu ori folosiţi
formularul de contact.
Răspund o dată pe zi, la ore variabile.
Al nostru Eminescu – Catedrala viselor nețărmurite
Din cumpăna Universului
încerc să făptuiesc
un iconostas în Catedrala viselor nețărmurite,
în care a înnoptat o vreme
al nostru Eminescu.
Pictez clocotul ispitei,
în culori de roșu misterios și negru tăinuit,
care vibrează, mă strigă,
precum însemnările poetului Eminescu,
în caietele născute din nesațul cunoașterii…
Totul mă cheamă prin tăcere!…
În marea tăcere,
înmulțesc câmpurile coloanelor,
să încapă toți sfinții culturii și științelor,
pe la care a trecut
al nostru Eminescu…
Cerul se apropie de pământ!
Limitele omenirii mă înconjoară…
Aștern cu rigoare culorile căldurii,
amestecându-le cu incantații greu meșteșugite
și aștept…
Pentru o clipă,
Catedrala viselor nețărmurite
se umple de bolovani de aur!
Apoi, iar apar umbrele tăcerii…
Câte regândiri cer Orizonturile visate
de – al nostru Eminescu?!
Cu îndoială și grăbită, pictez în forță.
Ecoul călăuzitor e cuprins în necuprins.
Fără voie
răstorn liantul culorilor
peste umbrele bolovanilor de aur!
Într-o vreme lumile izvoarelor se revarsă,
inundând cu frumusețe Catedrala viselor nețărmurite…
Din apa acestor izvoare
a băut lumină
al nostru Eminescu.
Printre gânduri nepotolite,
Căutătorii vizionari inundă cu idei drumul artelor.
Seva lor spontană și proaspătă,
dezvelește multele cărări
ale lumilor din Multivers.
Printre aceste cărări se preumbla
al nostru Eminescu.
Catedrala viselor nețărmurite
cu iconostasul amăgitor
înmărmurește în sfumato…
Deodată,
din necunoscut apar –
îngeri și demoni care o înconjoară
(ei fac parte din cetele lui Da Vinci, Eminescu și Dante).
Ei vin din alte Lumii (Lumile Multi-Interacţionale),
și se joacă de-a ascunselea,
în spațiu și timp
cu teoria Big Bang-ului și cu viitorul.
Ei teleportează prin clone,
Influențe și Paradoxuri
în lumile neștiute.
Numai al nostru Eminescu
știa jocul din „nașterea puterilor vii”,
care, prin ”izvorul de forțe” și „arcul încordat”,
întreține-n mișcare „Ceasornicul Universului”
și povestea inflației în vid, cu finitul către infinit…
Ilustraţie: Victoria Fătu Nalațiu, Casă țărănească ortodoxă așteptând Paștele…
© Victoria Fătu Nalațiu
Săpânţa în 40 de gânduri
sau
Moartea nu trece de lumea cealaltă de Laurian Stănchescu
M-am rătăcit zilele din urmă printre cele 100 de file ale acestui volum bilingv, română-engleză, din care cad gând cu gând 40 de psalmi-mucenici despre lumea cealaltă, treceri, moarte.
De ce 40 de gânduri?
Săpânța ce ni se arată în gândurile poetului, evocă poate cele 40 de zile cât timp călătoreşte sufletul însetat în jurul casei:
„vai mie
vai mie
mi se termină moartea imediat”
(p. 20)
Gândurile poetului nu se nasc în fumul unor taverne bucureştene, nici în salonul de bal al Capşei, nici măcar în odaia sa de lucru. Ci în cimitirul „nu prea vesel” (pp. 20, 52) din Săpânța. Fiecare poem poartă de altfel, câte-un delicat ormament floral în albastru, alb şi roşu, specifice crucilor de lemn viu colorate şi cu epitaf din Cimitirul vesel, culori maramureşene.
Poet cioranian, Laurian Stanchescu are o frază lirică laconică, şlefuită concis, simbolică, metaforică. Nimic lugubru în curgerea lirică a jocului de sens şi cu sens a condeiului stănchescian despre moarte. Ci domoală depănare retoric-interogativă. De altfel, veşnicia morții este relativizată de poet:
după atâta viață trăită
moartea
nu mi se mai pare
atât de lungă
(p. 20)
iar moartea
mea aurie
a dispărut
(p. 78)
eu ştiu
moartea mea
se va stinge şi ea
odată
cu flacăra lumânării
(p. 82)
Doi prieteni apar în acest periplu al întrebărilor despre sensul naşterii pe pământ şi mişcarea oaselor de sub pământ, cum doi îngeri: Nichita şi Adam Puslojic.
Poet simbolist? Romantic?
Scrierea lui Laurian Stănchescu este un papirus desenat de simboluri – marea biblică, învierea, Adam („să vii adame”, un joc de simboluri, Adam, întâiul om, dar şi Adam, prietenul), scriere veche, soare – ce închide în sine taina unei exprimări blânde, senine, romantice.
Dedicația ce deschide acest volum, „Părinților mei, Ana şi Constantin, a căror moarte a devenit viața mea personală”, lămureşte parțial simbolurile presărate cu delicatețe, har şi iubire, în trupul celor 40 de gânduri în care se poate privi Săpânța.
Marilena Lică-Maşala
Paris, 6 avril 2019
Bibliografie:
Laurian Stănchescu, Moartea nu trece de lumea cealaltă, cu un Cuvânt de înțelepciune de PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi o Prefață de academicianul Eugen Simon; volum bilingv, traducere în engleză de Mihai Vieru, Timişoara, Editura Brumar, 2010
Biserica Ortodoxă din Togo
Autor al numeroase studii şi articole religioase, Jacques Agbodjan este profesor, ipodiacon al Bisericii ortodoxe din Togo şi un prieten al credincioşilor comunităţii Bisericilor Ortodoxe Române din Paris. Îi mulţumesc Mădălinei pentru această extraordinară întâlnire spirituală!
Autor de volume şi interviuri, Tudor Petcu este corespondent pentru mai multe bloguri închinate Ortodoxiei, în România şi străinătate.
*****
Tudor Petcu: Care sunt cele mai importante aspecte ce ar trebui ştiute din istoria Bisericii Ortodoxe din Togo?
Jacques Agbodjan: Togo este o țărişoară din Africa de Apus, cu o populație de 7.552.318 de locuitori, după estimările din 2015. Socotim că numărul creştinilor se ridică în prezent la 25% din totalul populației. Celelalte 75% sunt alcătuite din musulmani și animiști. Mărturie a faptului că rădăcinile creştinării nu sunt prea adânci în sufletul poporului din Togo.
Înainte de a vorbi despre istoria Bisericii Ortodoxe din Togo, să facem o scurtă incursiune în istoria tradiției de credință ortodoxă în țările Africii Negre din prezent, aflate la sud de Sahara.
Église Orthodoxe du Togo
Hypodiacre de l’Église orthodoxe du Togo et auteur de nombre d’études et articles, dont certains publiés sur le site Internet Apostolia édité par la Métropole Orthodoxe Roumaine d’Europe Occidentale et Méridionale, Monsieur Jacques Agbodjan a eu l’amabilité de répondre à quelques questions qui lui ont été adressées en 2016 par Monsieur Tudor Petcu, auteur lui aussi de plusieurs interviews avec des représentants des ordres religieux.
Remerciant ma jeune compatriote Màdàlina d’avoir pensé me présenter à Monsieur Jacques Agbodjan – ce que m’a permis de découvrir sa vaste culture humaine, tout comme son attachement à la Roumanie – je vous invite chers Lecteurs de vous livrer à la découverte de l’historique de cette si jeune église orthodoxe togolaise !
Publié il y a deux ans sur le site ORTHODOXOLOGIE, le contenu de cette interview est toujours d’actualité.
Bonne lecture !
————————-
Tudor Petcu : Quels sont les plus importants aspects que nous devrions connaître sur l’histoire de l’Église orthodoxe au Togo ?
Jacques Agbodjan : Le Togo est un petit pays de l’Afrique occidentale, d’une population totale estimée en 2015 à 7.552.318 habitants. On compte, de nos jours, parmi cette population 25 % de chrétiens. Les 75 % restant sont constitués de musulmans et d’animistes. Autant dire que l’évangélisation n’a pas plongé profondément ses racines dans l’âme du peuple du Togo.
Nanterre, août, 2018
La Roumaine : de la première république populaire à la troisième république semi-présidentielle
Ah, la Roumanie… Royaume à partir de sa jeune antiquité dace jusqu’au jour fatal où elle est devenue république… Une république illégitime.
On dit bien « illégitime » car ni le peuple ni son jeune roi, Michel 1er de Roumanie, ne l’ont souhaitée. Ce fut la volonté de Monsieur Staline tout comme de ses hommes qui faisaient la loi en Roumanie depuis le 23 août 1944. Et ce fut aussi l’une des graves conséquences subies par ce pays déclaré « vaincu » et abandonné aux mains jalouses de Moscou.
Le 6 mars 1945, le Roi Michel se voit contraint à nommer dr. Petru Groza à la tête d’un gouvernement de coalition ayant le soutien de la délégation soviétique dirigée par Andrei Vishinsky, commissaire du Peuple adjoint pour les Affaires étrangères de l’Union Soviétique. Dr. Petru Groza fera tout de sa part pour permettre la hégémonie des communistes en Roumanie et assurer la transition du pays vers un régime communiste.
Première république : la République Populaire Roumaine (fin 1947 – 1965)
Ce jour fatal de passage abasourdissant à son étape républicaine fut le 30 décembre 1947, lorsque Michel 1er, le dernier roi de Roumanie, courba sa couronne sous la pression des généraux de Monsieur Staline et consentit à l’abdication.
Roi et Peuple pleuraient terrifiés. Le pire et le malheur étaient en route.
Suite à cette abdication, le pays…
Flori pariziene, iulie 2018
***
În livada omenirii,
O Teiancă augustală,
Plimbă universul firii,
Într-o lume ireală.
« A doua şansă » © Diana Adriana, Sulina 2012
Costică Licănescu, bunicul meu patern, a fost fiul cel mare al lui Ilie Lică, ţăran liber, născut la rândul său din moşi strămoşi în satul Teiu din lunca Mozacului.
Bunicul meu a ţinut un jurnal din 1920 până în 1948, sub titlul AMINTIRI.
S-au păstrat prea puţine pagini întregi şi lizibile, dar, cu note lămuritoare asupra unor evenimente importante din familie, sat, lume, uneori culturale, alteori legate de fenomene naturale, anotimpuri – iarna grea a lui 1932, de lucrările pământului, preţul animalelor, al grâului, al ovăzului, împrumuturi între săteni, dovezi despre corespondenţa purtată între neamurile ori îndrăgostiţii ce se aflau departe, şi altele.
Am aflat aici ceea ce ştiam din povestirile tatălui meu: Războiul pentru Întregirea Neamului i-a schimbat destinul…
Un destin dintre cele mai încercate, în care se întâlnesc rând pe rând sărăcia, războiul, suferinţa, şansa, curajul, bucuria, necazurile, munca, hărnicia, iubirea, căsătoria, văduvia.
Asemic Pastel © Lina Stern, 2018
Pe o apǎ’ntinsǎ pe oceanul Atlantic
Pleacǎ prima cursǎ vaporul Titanic.
Dar a lui plecare nimeni nu gîndea
Cǎci locul de’mbarcare nu l’o mai vedea.
Şi el fuge, fuge, c’o iuţealǎ mare
Fǎrǎ sǎ’și ia adio la plecare.
