„Cărţile prietenilor”, „Tablouri creştine” şi „Alte scrieri”

din Galeria Girel Barbu

Pe masa de lucru, mi-a stat tovărăşie, de-a lungul Sfintelor Sărbători de Iarnă, colindul unui sacru manuscris. Când l-am primit prin curierul electronic, nu puteam bănui câtă lumină îmi va aduce-n gând poetul, prozatorul şi prietenul Girel Barbu, cu darul domniei-sale! Dar dăruit într-un moment evocator al sfârşitului de an ce se pregăteşte de primenire, de-un nou început. Dar dincolo de care se simte împătimirea ce l-au apropiat de scrierile, încercările, împlinirile literare ale altor confraţi.

Am citit de două ori acest manuscris, în forma în care mi-a fost trimis. L-am aşezat apoi într-o formă oarecum clasică, pentru a-l tipări, decupa, ordona şi reciti în linişte pe hârtie, creându-mi acea inegalabilă şi mântuitoare stare a lecturii cu miros de cerneală proaspătă.

După aceste treceri succesive prin truda lucrării autorului, cât pentru a pătrunde mai mult bucuria ce l-a ţinut captiv în timpul lecturii cărţilor adunate în propria-i colecţie, pentru a le expune apoi într-o galerie deschisă publicului, pot azi, în sfânta zi de Bobotează, să aştern aceste rânduri însoţitoare ale mersului tradiţional al oricărui manuscris către tipar.

Autorul trăieşte în tumultul şi libertarea lucrărilor pământului satului natal buzoian, Pinu.

Mi l-am închipuit totuşi pustnic, într-o chilie monahală, înconjurat de aceste zidiri pe care le-a numit, cu simplitate, „cărţile prietenilor” şi „(ne)prietenilor”.

Portrete literare, duhovniceşti şi omeneşti, cronici de carte, amintiri, articole inclusiv despre viaţa tipografică şi istoricul unor lucrări tipografice creştine de mare valoare ori de artă bisericească, solilocvii, evocări din trupul literar al Buzăului ori ale întâlnirilor cu autorii pe care i-a recenzat, ne seduc precum o vrajă în care vrem să întârziem cât mai mult.

Nume ce-au dinamizat fenomenul literar buzoian de-a lungul ultimelor trei veacuri, îmbogăţindu-l, diversificându-l, nuanţându-l, personalizându-l, se perindă prin filele acestui manuscris, adăugând impresionantei valori literare a acestuia din urmă şi o dublă dimensiune documentar-istoriografică. În numai trei ani, din 2016 până în 2019, Girel Barbu s-a nevoit cu măiestria unui călugăr medieval şi răbdarea unui condicar contemporan, adunând şi clasând peste 70 de autori, titluri de carte, reviste literare, texte bisericeşti, între coperţile unui singur volum, dându-i aură de document, de tezaur.

„Tezaurul” confratelui Girel Barbu – al doilea, în opinia mea, după cel de la Pietroasa, căruia îi dedică de altfel un articol, după cum vom vedea mai jos -, frescă a fenomenului literar şi creştin local, dimensiunile morale în jurul cărora s-a construit drumul său existenţial, este structurat pe trei stâlpi de stejar, poruncile sale sacre, fiecare constituind suficient material pentru un volum în sine: „Cărţile prietenilor”, „Tablouri creştine” şi „Alte scrieri”.

Întâia parte, „Cărţile prietenilor”, numără mai bine de 50 de cronici literare despre volume din diferitele genuri literare, cronici de întâmpinare ale unor debuturi, dar şi cronici despre volume cu tematică istorică ori pentru copii. Am remarcat portretul literar (Ana Iordache), precum şi subcapitolul „Cărţile (ne)prietenilor”, pe care autorul îl plasează la „Alte scrieri”.

Nu insistăm hic et nunc asupra stilului literar cursiv, melodios şi, deseori, afectuos al acestor cronici ce mărturisesc, precum întregul volum, iubirea sa de carte şi de oamenii pe care îi întâlneşte, îi descoperă fizic, caracterial, psihologic, ascunşi dincolo de paginile cărţilor lor, refugiaţi în propriile lor cuvinte, dincolo de însăşi ideea literară.

Ne-a făcut plăcere să observăm că Girel Barbu aduce în text fenomenul „generaţia Facebook” şi mutarea scriitorilor (poeţi, prozatori, pamfletari, eseişti) din agora în acest spaţiu virtual de unde pot comunica mai bine, direct, nemijlocit cu eventualii cititori, dar şi între dânşii. Mutaţie a comportamentului literar ce nu-i putea scăpa, fireşte, fiind însuşi domnia-sa un vajnic animator al paginii sale literare, de opinii şi polemici.

„Tablouri creştine” este lacra cu zestre a trudei sale ce începe să dea contur de studiu monografic volumului în sine. Spiritul complex al domnului Girel Barbu nu se poate nici mărgini nici mulţumi să-şi potolească setea de tot în mod unidimensional. În acest al doilea capitol al cărţii sale, autorul adaugă dimensiunii literare substanţiale din întâiul, pe aceea transcedentală fără de care omul se pierde pe sine: credinţa, cu forma ei cultă, cartea religioasă. Capitolul este înălţat din cronici de carte religioasă („Duhul cărţilor”), tradiţii creştine, dar şi populare (Drăgaica), solilocvii tematice („Blestemul psaltic”, „Biblia şi poezia”), portrete de slujitori ai Bisericii şi mănăstirilor, analize critice şi obiective ale delicatelor aspecte ce au atins imaginea de pioşenie a slujbaşilor Domnului ori aşteptările credincioşilor. Nu lipsesc nici evocările istorice ale prigonirii creştinilor şi sătenilor în anii de luare în captivitate ale libertăţilor individuale şi colective ale românilor, după modelul sovietic, dar nici rolul întâielor tipărituri religioase în spaţiul carpato-dunărean („Palia de la Orăştie”, 1582), ori a celor recente („O carte…grea”, „Biblie citită la microscop”) tipărite, spre fala localnicilor, la Buzău.

Tot în acest capitol, domnul Girel Barbu imortalizează încă două teme: „Aşteptările unui creştin de la Revista Credinţei Ortodoxe” şi arta religioasă (broderia, pictura). Reţinem, de asemenea, entuziasmul fratern cu care salută o lucrare de „teologie feminină” a Liviei Norina Zezeanu.

„Alte scrieri” este capitolul cel mai bogat tematic. În subcapitolul „In memoriam” se perindă nume dragi buzoienilor (Marin Ifrim, Alexandru Oproescu, Puiu Cristea, Ion Nica), dar şi întregii tagme de scriitori contemporani, precum şi „Personalităţi buzoiene” ale veacurilor XVIII, XIX, XX, ale căror nume au depăşit de mult hotarele falei locale (Petrache Poenaru, Preotul Constantin Georgian, Pictorul Pompiliu Dumitriu). Personaje ale articolelor lui Girel Barbu sunt şi oamenii simpli care au impresionat memoria colectivă prin curajul faptelor, la vremea lor (Moş Tarcoci, Liviu Babeş).

Un spaţiu aparte îl ocupă, fireşte, articolele despre presa literară scrisă („Epigrama de la Strehaia”, „O revistă cât un Meridian”, „Buzăul literar”, « La Ţinţeşti se face literatură ca la Bucureşti”, „Origini Carpatice”, „Cartelul metaforelor”, „Rugul aprins”) ori aceea virtuală (blogul). Nu lipsesc nici evocările cenaclurilor literare, aceste saloane moderne de lansare a diferitelor condeie, dar nici amintirile („Amintiri despre cenaclul Al. Sahia din Buzău”).

Din acest desăvârşit capitol face parte şi articolul „Tezaurul de la Pietroasa în gura presei” ce are ca subiect publicarea senzaţionalei ştiri despre senzaţionala descoperire a faimosului tezaur, în numărul din 13 august 1837 al cotidianului „România”, condus de Aaron Florian şi G. Hill.

„Tezaurul de la Pietroasa în gura presei” este articolul care încheie şi întregeşte paleta multidimensională a tematicilor din Galeria scriitorului Girel Barbu, de la cronica literară la analiza istorico-social-culturală a evoluţiei literaturii, atitudinii, ansamblului societăţii locale buzoiene, influenţând şi interferând cu aceea naţională, dar şi internaţională.

Lucrarea domniei-sale, în sens literar şi duhovnicesc, îl defineşte şi afirmă, în mod fericit, ca desăvârşit publicist.

Marilena Lică-Maşala

Paris, 6 ianuarie 2020

Ilustraţie: „Le doute” par N’Dangani Mavambu