RSS
 

Archives de la catégorie ‘01.B. Prose’

La distributrice de prospectus (prose)

25 Juil
Vers Chisinau, le 4 juillet 2015

Vers Chisinau, le 4 juillet 2015

La distributrice de prospectus

(Esquisse)

Elle allongeait sereine l’empire dominicale de l’avenue des Champs-Elysées, le partageant sans préjugés avec le soleil.  

Soudain, trônant pacifiste à ni même deux pas ce coin de Paris, il surgit en royal Kaïlcédrat déraciné enraciné.

Il la regardait, patientant qu’elle le voit à son tour.

Lire la suite »

 

Lui…

17 Juin

Lui…

C’est l’homme que je l’ai rencontré ce soir…

Il pouvait se nommer Stephan ou Sylvestre ou bien Alain…

Que non ! Ce soir il s’appelle Lui tout simplement. Ou mon Sage, mon Bouddha, mon Vairochana…

Je l’ai croisé à l’angle de la rue de Reuilly et du boulevard Mazas.

Je me suis assise à sa table.

Lire la suite »

 

Islazul înstelat

16 Juin

Islazul înstelat

 

"Trecutele gàsiri",  Betta, 2015

« Trecutele gàsiri », Betta, 2015

(…)

            – Nu se poate, Tudora! Tu nu mi-ai spus niciodatǎ „nu”! Nu pot să cred! Tu, care ai fi alergat de oriunde, pe jos ai fi venit, ca sǎ te întâlneşti cu mine!

            Da, bǎrbatul avea dreptate. Aşa stǎtuserǎ lucrurile, atunci, cu ani în urmǎ. 

            – Şi acum îmi spui „nu”. Nu, nu poate fi adevǎrat. Nu mai eşti tu! Te-ai schimbat dintr-o datǎ, peste noapte.

            – Nu, nicidecum!, îi rǎspunse Tudora, râzând. Doar atât am vrut.

            – Atât ai vrut?! Cum adicǎ? Şi azi-noapte, ce-a vrut sǎ fie? Ne-a fost atât de bine împreunǎ…

            Aici, tot el avea dreptate. Îşi dǎruiserǎ tandreţe, şoapte, şoapte ce fuseserǎ mult timp suspin. Se iubiserǎ ca doi adolescenţi. Iubire? Chemare de dupǎ ani de aşteptare! Delir! Descǎtuşare! Ca şi cum el nu mai cunoscuse nici o altǎ femeie. Ca şi cum, pentru ea, el era întâiul ei bǎrbat. Ca şi cum n-ar fi fost despǎrţiţi nici mǎcar o singurǎ zi. Nicidecum timp de două decenii.

            – Ce-ţi veni, aşa, deodatǎ? Sǎ nu vrei tu sǎ mai avem mǎcar o singurǎ noapte, Tudora?! Noaptea noastră?

            – Atât am vrut, Nicu!, îi rǎspunse, veselǎ, femeia. 

Lire la suite »

 

Vacanţa de iarnǎ

16 Juin

Vacanţa de iarnǎ

"Trecutele gàsiri", Betta, 2015

« Trecutele gàsiri », Betta, 2015

– Lasǎ-mǎ sǎ-ţi simt buzele!, i-a cerut. Nu va şti nimeni, va fi secretul nostru!

            Iar fata l-a privit cu uimire.

Buzele?! Gura ei are buze?! Afla pentru întâia oarǎ cǎ are buze! Ştia, bineînţeles, dar numindu-le, bǎiatul o invita într-o lume pe care copila n-o cunoştea. La şcoalǎ nu învǎţase cum se sǎrutǎ un bǎiat. Cu prietenele vorbea doar despre teme. Şi nici în casǎ nu se vorbea despre astfel de taine. Primise doar sfaturi, aşa, în general. „Sǎ nu te râdǎ lumea, fatǎ mare!”, îi spusese, mai pe şleau, bunica.

Lire la suite »

 

Colegul de bancǎ

15 Juin

Colegul de bancǎ

"Trecutele gàsiri",  Betta, 2015

« Trecutele gàsiri », Betta, 2015

 

  Orfan de mamǎ! Tudoriţa nu ştia ce înseamnǎ grozăvia acestui cuvânt. Dar mama ei o trăise, de la patru ani. Şi tatǎl ei trăise cu această sfâşietoare absenţă, din adolescenţă…

            În clasa a VI-a, le venise un coleg nou, fără mamă. Pǎrintele lui îl adusese la socri. Un timp, a stat cu ea, în prima bancǎ, pe rândul de la uşă. Din când în când, îl privea pe furiş, cu admiraţie. I se părea misterios, pentru că avea o altă poveste de viaţǎ. Mult mai interesantǎ decât citise în Singur pe lume, în vacanţa de vară. Multe lacrimi vărsase, pe furiş, să n-o vadă fratele ei, pentru soarta bǎiatului din roman. Acum, eroul lui Hector Mallot ieşise pe deplin din carte şi venise sǎ se aşeze lângǎ ea, în aceeaşi bancǎ.

            Serile, înainte de culcare, Tudoriţa se gândea la el, privind tavanul. În desenele cu contur neregulat, lăsate de varul cu care îl spoia mama ei, în fiece primăvară, găsea fel de fel de basme. Talisman pentru genele învinse de venirea drăgăstoasă a blândului moş Ene, cel legendar. Colegul ei de bancă, uzurpând alte muze, se întronase peste întreaga întindere a tavanului. Într-o seară era Făt-Frumos din lacrimă, iar ea, Ileană salvată din ghearele unui monstru. În altă seară, ea era Tom Sawyer, iar el Huckleberry Finn. Altă seară, el era băiatul crescut de bunici într-o colibă şi prefăcut de-o zână rea în răţuşca cea urâtă. Tudoriţa era aceea care îl scăpa, de data aceasta, fireşte, din ghearele blestemului…

Lire la suite »

 

Întâiul legǎmânt (2)

15 Juin

10

            … Şi timpul, dezlănţuit efrit străveziu din amăgitorul fumegai îngăduit de legea firii, a trecut cum toate cele trecătoare. Cum victoria fulgerului pe înaltul cerului acoperit de tristeţea plumburie a norilor. Cum măreţia concertului ploilor repezi de vară. Cum tihna văzduhului poleit de aripa de rândunică. Cum sărutul îndrăgostiţilor sclipind de zborul licuricilor, în caldul nopţilor de vară. Cum gheaţa iernii pe albia pârâului ce i-a înverzit coasta copilăriei, la casa bunicilor. Pe nesimţite, pe negândite, fără să prindă de veste, fără să-şi dea seama, i-a încărunţit părul.  

Peste câteva zile se împlinea o jumătate de veac de când bolta cerească îi era cel mai bun prieten, iar cărăruia orizontului, casă. O jumătate de secol de când zâmbea dimineţilor a speranţă, apusurilor a rugă, miezului de noapte a îndoială. Dorul, hain haiduc ce sta la pândă în sipetul cu nestematele singurătăţii, dorul de satul natal, de copilǎrie, de vremea rudelor dispărute, îi cufundă în sunet de lacrimi, trupul. Îi era peste puteri sǎ îndure şi proaspăta strămutare a pǎrinţilor la  marginea satului, acolo unde sălăşluia tărâmul cel prea tăcut al neamului.

Lire la suite »

 

Întâiul legǎmânt (proză)

15 Juin

Întâiul legǎmânt

"Trecutele gàsiri. File de jurnal", Betta, 2015

Trecutele gàsiri. File de jurnal, Betta, 2015

Vara se perindau în convoi, coviltire cu ţigani. Agăţat de parii căruţelor, întregul calabalâc de nomad, oale, tuciuri, ţoale puse la uscat, traversa, sub bunătatea cerului liber de orice convenţie socială, de la un cap la altul, satul, spulberând în cele patru zări, ziua-n amiaza mare, prin neastâmpărul arşiţei dogorând din soare, colbul şoselei principale, hărmălaia câinilor şi înfricoşarea sutelor de sǎteni. Privirile agere ale căruţaşilor străini le săgetau curţile…  

De aceşti ţigani fără de căpătâi, fără de nici un rost în viaţă, se temea bunica. Nu de cei din Valea Ţiganilor, prezenţe discrete, politicoase, aşezate oarecum la casele lor. Când treceau prin dreptul curţii, spuneau tare, din drum, ca bunicii ei sǎ-i audǎ: „Sǎru’ mâna, naşǎ!”, „Sǎru’ mâna, naşule!”. „Să trăieşti, finule!”, răspundea Mitrică Maşala, din curte ori din pridvor, ştiind că în curând oricare dintre ei va veni sǎ le cearǎ sǎ îi cunune ori sǎ le boteze plozii. Şi ea botezase un puradel şi-l ţinuse în braţe, cât era de micǎ.

Lire la suite »

 

Des légendes de mon quartier…

16 Mar

L’île de mon Robinson et l’histoire d’Actéon

au pavé de mon Petit-Cerf…

Passage du Petit-Cerf, vue principale

Passage du Petit-Cerf, Paris 17e, vu par Jean Paul Abulker

J’habite depuis nombre oublié d’années, un paradis de légende aux dimensions d’une petite île… Une île de XVIIe siècle, semblable à celle-là éternelle de Robinson Crusoé… Sauf que mon île n’est pas arrosée par le nourrissant Orénoque ni ombragée par une végétation luxuriante, ni chauffée au soleil brésilien…

Mon île a fait enraciner par contre, dans son bitume, des gens qui me ressemblent et que je les estime énorme, et des symboles. Hommes et symboles unis par la même histoire de vie : la venue d’ailleurs…  

Lire la suite »

 

Derrière les murs de ma chambrette parisienne…

04 Mar

Derrière les murs de ma chambrette parisienne…

Au Train bleu, Paris le 19 février 2016

Au Train bleu, Paris le 19 février 2016

 

 

 

 

À l’abri généreux de ma loge parisienne qui m’est devenue un fidèle regardoir de tous les jours de la façade grise d’une petite cour orbe carrée qui ne porte nulle part que vers le ciel, je reçois en visite le songe d’une douce matinée… Ce n’est que le reflet jaune paille d’un rayon fragile de soleil printanier qui pénètre derrière mes murs pour me murmurer tout bas son petit bonjour…  

Au-delà de la porte de ma chambrette, je guette les signes de vie de cette alvéole monastique sobre et fraîche comme la hutte d’esquimau…

Lire la suite »

 

Cauchemar au clair de la lune…

27 Fév

– Madame, madame…

Moi, Enghien-les-Bains, septembre 2014

Acheminant pour la première fois vers la Radio Enghien, ayant pour guide le poète Joël Conte, Enghien-les-Bains, septembre 2014

Stupéfiée, incapable de comprendre où se trouve et qu’est-ce que lui arrive, la femme se réveilla en écoutant les frappes venant de sa porte. Sa mémoire retrouve posément ses repères… Oui, elle était dans le lit d’un petit d’hôtel du 17e arrondissement parisien. Qui frappait à sa porte ? Elle n’attendait personne et puis les visites n’y sont permisses ni dans la journée, pour des raisons de sécurité. Un ami ? Mais, nul ne connaissait son adresse.

Regardant la montre de son portable, elle se demandait sur l’identité de l’homme qui venait de lui faire une si belle surprise… Frapper à sa porte… Un geste si romantique… Quel bonheur de savoir que dans sa solitude, il y a quelqu’un qui pense vraiment à elle… Ce n’est pas la meilleure heure de faire des surprises, mais un être attendait, semble-t-il, devant sa porte.

Lire la suite »