De mon atelier littéraire
Des signes annonçaient ta venue.
*
Les astres espiègles dansaient,
Au loin, le mars fendait l’azur errant,
Dans le marc de café, un voyage…
*
Si, il y a eu de bonnes nouvelles.
Méfiante, je ne les croyais pas.
*
Sauras-tu rester avec moi éternellement,
Pareil au soleil de mon premier dimanche ?
Saura-t-il le creux de ton épaule tellement tendre,
Accueillir les rêves de mon enfance lointaine?
Illustration: Octav Dragan, Retrouvailles
Paris, le 3 Avril 2022
Ilustrație: Francis Mbella, Aşteptare
Paris, a 3-a zi de Prier
Mâhnită sunt astăzi, Prietene, cum nu am fost demult!
Totul din jurul meu mă întristează. Rânduiala lumii în care trăim, tulburată de grele furtuni, mă întristează. Însăși rânduiala vieții mele, tulbure nesfârșită furtună, mă întristează.
Mă întrebi de ce muncesc în fiece zi… Mă întrebi de voi munci și astăzi.
Munca este acel ceva sfânt moștenit de la părinții mei și de la părinții părinților mei. Munca este acel ceva sfânt ce dă sens vieții mele. Munca, precum și dragostea, este rostul de « a fi » al femeii, este talismanul ei de bunăstare, de chezășie, este partea ei de adevăr.
Și cu toate acestea, astăzi sunt atât de mâhnită! Tristețea acestei lumi mă îndurerează. Mâhnirea acestei țări la fel de tristă ca și mâhnirea patriei mele mă întristează. Primăvara aceasta ce mă înlănțuie departe de pământul meu mă îndurerează.
Astăzi vremea e frumoasă, soarele a ieșit din ghearele norilor, ar trebui să fiu fericită, dar nu sunt.
Mi-e dor de gustul urzicilor din grădina mea, Prieten bun! Acolo, în curtea casei părintești, primăvara avea gustul urzicilor cu usturoi și mămăligă. Mi-e dor de țara mea, îndepărtat Prieten. Mi-e dor de grădina mea părăsită în urmă cu o jumătate de veac. Mi-e dor de pământul meu pe care nu l-am mai arat de multă vreme…
Mâhnită sunt astăzi, Prieten bun, cum m-am mai fost demult!
Nu, astăzi nu mă duc la muncă. Mă voi retrage în templul meu, Oracolul din Delphi să-mi spună: unde am greșit?
#deTeiu
Paris, 2 Aprilie 2022
Aujourd’hui je suis triste, mon Ami aimé.
Il y a quelque chose dans ce monde qui ne va pas. Il y a quelque chose qui ne va pas dans ma vie. Tout ce qui m’entoure me rend triste. L’ordre du monde dans lequel nous vivons, troublé par de violents orages, m’attriste. L’ordre même de ma vie, orage turbulent sans fin, m’attriste.
Tu me demandes pourquoi je suis si acharnée au travail… Tu me demandes si je vais travailler même aujourd’hui.
Le travail est ce que j’ai hérité de mes parents et des parents de mes parents. Le travail est la chose qui donne un sens à ma vie. Le travail, comme l’amour, est la raison d’être pour une femme, c’est sa terre ferme, son talisman de bien-être, de ses besoins de certitude, c’est sa part de vérité.
Et pourtant aujourd’hui je suis tellement triste ! La tristesse de ce monde m’attriste. La tristesse de ce pays qui est aussi triste que la tristesse de ma patrie, m’attriste.
Ce printemps qui m’enchaîne loin de ma terre m’attriste.
Aujourd’hui il fait beau, le soleil s’est levé des griffes des nuages, je devrais être contente, mais je ne le suis pas.
Le goût des orties dans mon jardin me manque, mon cher Ami. Là, dans la cour de la maison de ses parents, le printemps avait le goût des orties à l’ail et à la polenta. Mon pays me manque, mon si éloigné Ami. Mon jardin abandonné il y a un demi-siècle me manque bien aussi. Ma terre que je n’ai pas labourée depuis longtemps me manque tellement…
–
Non, je ne vais pas travailler aujourd’hui, mon Ami.
Aujourd’hui, je vais me retirer dans mon temple pour que l’oracle de Delphes me dise : où me suis-je trompée ?
#deTeiu
Paris, le 2 Avril 2022
Sad I am, my dear Friend, today.
There is something wrong with this world. There is something wrong in my life. Everything around me makes me sad. The order of the world in which we live, disturbed by violent storms, saddens me. The very order of my life, an endless turbulent storm, saddens me.
You ask me why I’m so hard at work… You ask me if I’m going to work even today.
Work is what I inherited from my parents and my parents’ parents. Work is the thing that gives meaning to my life. Work, like love, is a woman’s reason for being, it’s her solid ground, her talisman of well-being, of her need for certainty, it’s her share of truth.
And yet today I am so sad! The sadness of this world saddens me. The sadness of this country, which is as sad as the sadness of my homeland, saddens me.
This spring that chains me far from my land saddens me.
Today the weather is nice, the sun has risen from the claws of the clouds, I should be happy, but I’m not.
I miss the taste of nettles in my garden, my Friend. There, in the courtyard of my parents’ house, spring tasted like nettles with garlic and polenta. I miss my country, my friend. I miss my garden, abandoned half a century ago. I miss my land that I haven’t plowed for a long time…
No, I’m not going to work today, my Friend. Today, I will retire to my temple so that the oracle of Delphi will tell me: where did I go wrong?
#deTeiu
Paris, April 2, 2022
Lecția de Istorie: Bătălia de la Tighina, 19-22 iunie 1992