Mariléna Blog Littéraire

Archives de l'auteur: Marilena

Cina de Şabat

Posté le Par Publié dans 01. ATELIER, 01.G. Journal intime, 06. VUES DE L'ODÉON, 06.A. PARIS ET MOI .
Shabbat Shalom
El m-a chemat la cina de Şabat.
Lumânări aprinse, casa curată, patul strâns, pâinea acoperită cu ştergar curat, bucate îmbietoare gătite de el însuşi, argintărie de sărbătoare, lecturi, cântări, sacralitate.
*
Totul îmi părea cunoscut. Bucuria bărbatului casei de a tăia pâinea, gustul pâinii întinsă-n sare, tihna discuțiilor, evocarea neamului, străbunilor, îmi aminteau de cinele copilăriei mele, în casa părintească.
*
Şi am întrebat despre întâlnirea lui Mohamet cu Moise, în timpul călătoriei nocturne (a lui Mahomet) în cele 7 ceruri.
– Interesantă întrebarea dumneavoastră, Doamnă – a zis gazda mea, binevoitoare.
Apoi, discuția ne-a purtat în Orientul Apropiat antic şi Evul Mediu timpuriu…
Când am privit limbile ceasului de perete, se îngâna de ziuă.
*
În odaia mea, zorii şi candela aprinsă.
Paris, 4 Cuptor 2021

15 Iunie

Posté le Par Publié dans 01. ATELIER, 01.C. Soliloques. Pensées. Réflexions, 01.F. Glossaire, 01.G. Journal intime .
15 Iunie. Amintiri încărcate de clinchetul unui clopoțel ce vestea vacanța mare, vacanța de vară. Ne pregăteam serbarea de sfârşit de an şcolar. Serbarea era sărbătoarea satului. Nu veneau doar părinții, bunicii, neamurile, ci satul întreg. În mireasma crinilor, în prezența învățătorilor, profesorilor, directorului şcolii şi acestor spectatori iubitori, se împărțeau premiile.
*
Ce mult mi-a plăcut să merg la şcoală! Şcoala era regatul nostru, al copiilor. Acolo se petreceau minuni. Acolo trăiam emoții, ne fâstâceam când eram scoşi la tablă ori la lecție. Acolo, profesorii noştri umpleau tabla neagră cu taine…
Acolo eram pedepsiți dacă nu ştiam lecția ori dacă nu stăteam frumos în bancă. Acolo ne încântau cele neştiute, ne hrăneam visele de copii. Acolo învățam să visăm, să îndurăm răsplata ori pedeapsa visării. Iar, peste toate, se înălțau cele trei vacanțe: de iarnă, de primăvară, de vară. Fiecare dintre ele cu treburi pe măsură, în ogradă, la câmp, în grădină, şi jocuri, multe jocuri.
*
Şi peste toate, azi, un dor imens de toate.
Paris, 15 iunie 2021

Despre rost

Bătălia de la Tighina, 19-22 iunie 1992

Posté le Par Publié dans 01. ATELIER, 01.H. Articles. Reportages .

 

Lecția de Istorie: Bătălia de la Tighina, 19-22 iunie 1992

 

 

Bătălia de la Tighina a avut loc între 19 iunie și 22 iunie 1992, între forțe ale poliției și unităților noi-formate ale armatei Republicii Moldova, pe de-o parte și Armata a 14-a de gardă sovietică/rusă și voluntari ruși (cazaci) și ucraineni pe de altă parte.
Bătălia s-a încheiat odată cu intervenția trupelor armate ruse (mult superioare) de partea forțelor separatiste schimbând raportul forțelor de partea ultimei, după ce anterior forțele combinate moldovene ocupaseră orașul parțial până la Nistru.
Bombardamentele au distrus fabrici, rețele de comunicații, locuințe (avariate 1.300, din care peste 60 distruse în totalitate). Atacurile și invaziile secesioniste au determinat un exod în masă al populatiei civile din zona de conflict, potrivit unor estimări, 100.000 de persoane.
 

Din arta cazacilor de pe Don

… Şi de te văd, mă bucur

Posté le Par Publié dans 01. ATELIER, 01.B. Prose, 01.G. Journal intime .
… Şi de te văd, mă bucur, dar nu-ți arăt zâmbetul lăuntric ce-mi înseninează gândul. De nu te văd, mă-ngrijorez, dar nu te chem; nu vreau să te opresc din drumul tău. Iar de te ştiu râzând cu altă fată, ah!, nori de furtună-nviforată se-adună de-îndată în sufletu-mi zbuciumat între « da » şi « nu », neştiind să-aleagă între da şi nu, alungându-l cu inima strânsă pe « da », oprindu-l întristat pe « nu ».
…
M-au trezit zorii solstițiului. Întâlnirea noastră stat-a dintru început sub semnul despărțirii, iar gândul se înserează. Azi, da, ar fi trebuit să aniversăm, dar voi merge cât mai departe de tine, să nu te văd, să nu te aud. Privirea izvorâtă din ochii tăi mi-ar îmblânzi hotărârea. Vocea ta şi felul tău blând de a mă chema, m-ar înlănțui cu brațul tău. Vecinătatea lui mi-ar nărui singurătatea verii. Şi ştiu, da, ştiu, amăgirea poartă numele tău, nu statornicia.
*
Şi totuşi, ce mult mi-ar plăcea să-mi apari în cale, cum mai an.
Paris, 21 Cireşar 2021

Café Oz, Paris

Întâia lecție a bunicii despre dragoste

Posté le Par Publié dans 01. ATELIER, 01.G. Journal intime .

Întâia lecție a bunicii despre dragoste, despre bărbat

Întâia (şi ultima) lecție de Educație Sexuală Şcolară

Să fi fost către sfârşitul clasei a VII-a, pe la începutul lunii iunie 1969. Printre notele care se întreceau să umple rubricile catalogului, tezele trimestrului al treilea şi neastâmpărul unei ademenitoare adieri cu gust de vacanță, dirigintele nostru, dl. (tovarăşul, pe atunci) Vasile Fălcescu, ne-a spus cu voce gravă, că la ora rezervată dialogului cu noi, elevii, vom avea doi invitați aparte.
*
Numele celor doi musafiri, medicul satului cu asistenta de la dispensar, nu-mi spuneau nimic. Numele medicului nu mi-l mai amintesc, avea parcă o rezonanță bulgărească. Nici pe asistentă nu o ştiam, fireşte, deşi era din satul nostru. Eram încă prea mică pentru a cunoaşte după nume tot satul. Îmi petreceam timpul învățând mult, şi, în afară de şcoală şi vizitele la neamurile apropiate, relațiile mele sociale de copilă de 13 ani se numărau pe degete. Pe vremea aceea, nu-mi amintesc să fi avut prietene şi prieteni. Aveam, în schimb, colege şi colegi cu care-mi pregăteam din când în când temele şcolare: Mioara Miu, Mariana Purcel, Nina Burcea, Marian Stoian. Uneori, mergeam la Mariana, fata milițianului satului, să iau lecții de acordeon. De jucat, mă jucam cu fratele meu şi copiii de vârsta noastră ai vecinilor, cu Ninel Ioana Fulga şi frații Gigi şi Nuți Ilie Nuti Dogaru, fie vară fie iarnă, tot felul de jocuri ale copilăriei. Iernile, la săniuş, ni se alătura Gigi Malea, iar la ghețuş, pe heleşteul din fundul grădinii, frații Stanciu şi Uță. În timpul campionatelor de fotbal, vara, veneau la noi, la televizor, frații Tăbîrcea. Ne jucam cu mingea, noi, copiii, eram deja mulți, curtea mică, ferestrele casei aproape… Ah, ce ne certa tata! Printre treburile în curte, grădină, joc şi pedepse, îmi rămânea destul timp şi pentru visare… Mă îndrăgostisem de câteva ori de diferiți eroi ai poveştilor cu zâne şi feți-frumoşi… Iar din desenele lăsate de bidineaua cu care văruia mama – ah!, iubita mea mamă! – tavanul odăii, născoceam poveşti la rândul meu, seara, înainte de a mă lăsa cuprinsă de « Moş Ene pe la gene ».
*
Tema anunțată de dirigintele nostru era specială, ceea ce, mie personal, în loc să-mi stârnească interesul, mi-a declaşat un soi de jenă, de penibil. Bunica mea paternă s-ar fi amuzat şi mi-ar fi spus râzând: « Ai început să miroşi a băieți, fetiță… », dar dirigintele nostru era foarte grav. Dl. Fălcescu a reflectat timp de vreo zece minute, înainte de a ne împărtăşi subiectul. În afară de faptul că noi, « clasa », trebuia să ne împărțim în două grupe, fetele de-o parte şi băieții de alta, şi că nu aveam voie să rămânem împreună la oră, nu am înțeles mare lucru. Aspectul acesta al împărțirii pe « sexe » m-a revoltat. Noi eram o « clasă », iar şefa clasei eram eu însămi. Nimeni nu îndrăznise până atunci să ne separe. Nici măcar nu aveam conştiința faptului că eram două « sexe ». Eram colegi, fete şi băieți, deopotrivă. Da, nouă, fetelor, ne crescuseră sânişorii, iar băieților le apăruse un pufuşor de mustață. Colegii ne frecau cu zăpadă pe obraji, cât era zăpadă în curtea şcolii. Dar, ne bătusem dintotdeauna cu bulgări de zăpadă, nu ni se întâmpla nimic deosebit. Uneori, colegul meu de bancă, îmi prindea discret mâna şi mi-o strângea uşor, când ne aşezam în bancă, după ce intra profesorul. Dar, cât eram de fericită că împărțeam o taină minunată cu un băiat ce-mi era drag! Abia aşteptam să se facă dimineață, să fug la şcoală, să fiu prima în bancă, să-l aştept. Aşa cum mama mea îl aştepta pe tatăl meu să vină de la lucrul său… Altă dată, în vacanța de iarnă a aceluiaşi an, un băiat venise să-i ceară voie mamei mele să ieşim cu patinele pe lac. Între turele de patinaj, mi-a furat un sărut. Ce ruşine mi-a fost! Mă gândeam îngrijorată că toți colegii mei de clasă, şi mai ales colegul meu de bancă, vor vedea pe buzele mele taina acelui sărut de vacanță… Acel sărut a semnat un fel de înstrăinare pe viață, deşi tot restul vacanței ieşisem serile pe furiş din casă, pentru a-i scrie numele pe zăpada ninsă în grădiniță…
*
Mi se întâmplau toate aceste trăiri minunate, mie, tocilara clasei, iar dirigintele nostru ne anunța o temă plictisitoare, compusă din cuvinte lipsite de farmec, de emoție, de sfială!
*
Ora de educație sexuală: ce fiasco! În afară de privirile complice pe care şi le aruncau cei doi vorbitori, priviri îndrăgostite, fără doar şi poate, nu am înțeles nimic, dar absolut nimic, nimic, nimic.
Noroc cu bunica mea paternă, singura femeie cu picioarele pe pământ, din familie.
– Maică, te ia şi el în brațe, te dezmiardă, te pupă? – mă întreba bunica Tudora, când îi povesteam că sunt îndrăgostită.
– Nu bunico, e serios.
– E serios?! Lasă-l, maică. Ia altul mai îndrăzneț, să te facă să te simți bine cu el.
Paris, 24 Cireşar 2021

25 commentaires

Familiale. Kikey Lv

Posté le Par Publié dans 01. ATELIER, 01.G. Journal intime .
Astăzi este o zi specială, o duminică aparte, o sărbătoare familială: este ziua de naştere a soției fiului meu.
*
Mlădioasă ca o trestie, nora mea a intrat în viața noastră în urmă cu un deceniu. Ne-a adus cu sine pe sine şi toată tradiția discreției legendare ce tronează partea asiatică a insulelor Oceanului Indian: un zâmbet delicat, frumos, nobil şi trei copile, trei împliniri, trei făpturi ce-şi creionează destinul.
*
Viața ei? Un roman, desigur. Romanul unei tinere ce pleacă, după ce a studiat artele şi o universitate, în lume, cât mai departe de casă, de părinți, de frați, surori, pentru a înțelege lumea. Mă regăsesc atât de mult în povestea ei, în dorința ei de a-şi încerca puterile pe alt meleag, îndepărtat!
*
Mă bucur mult că alesul inimii ei a fost fiul meu! O întâlnire potrivită, o întâlnire ce repetă reuşita părinților mei în căsnicie. Mă gândesc la nopțile lor de îngrijorare pentru copilele lor, amintirile copilăriei mele se întrepătrund cu cele ale copilăriei fiului meu, cu cele ale copilelor lor şi sutele de kilometri care ne despart se estompează…
*
Nu este doar o mamă desăvârşită, ci şi un talent artistic care se simte în detalii gospodăreşti: designul interior al casei, decorarea mâncărurilor, prăjiturilor, culorile hăinuțelor copilelor.
*
La mulți ani, Kikey Lv! La mulți ani, Copila mea dragă! Să fii binecuvântată!
Mama
P.S. Mi-e dor de voi! Ne vom vedea, cred, prin septembrie.
Paris, 27 Cireşar 2021
Ilustrație: Trandafiri « culeşi » de mine din grădini pariziene.

Ah, de-aş învăța…