RSS
 

Aurel Sibiceanu sau BOEMA: spinul din vulnerabilul cǎlcâi literar conteporan…

18 Mar
Cogenerii, pe scena Centrului Cultural Pitesti: Marilena Lica-Masala, Lucretia Picui, Marin Ifrim si Aurel Sibiceanu

Cogenerii, pe scena Centrului Cultural Pitesti: Marilena Lica-Masala, Lucretia Picui, Marin Ifrim si Aurel Sibiceanu

Marilena Lică-Maşala

Interviu

cu

AUREL SIBICEANU

 

– Ce-a însemnat pentru dumneavoastră, domnule Sibiceanu, părăsirea satului natal?

– Doamne, ce întrebare-deschizătoare de dialog îmi puneţi! Mă cutremur şi acum, când îmi reamintesc momentul! A fost ca şi cum mi-aş fi pierdut identitatea. În lumea satului mă simţeam EU, mă simţeam liber, deşi satul meu avea, încă, reguli puţine, necesare şi eficace, care nu-l limitau decât pe cel certat cu normele morale. În sat mai trăia subtil acea lume mitică, care pe mine mă făcea să am atribute aproape fantastice. De trei ori am părăsit lumea orasului, şi tot de atâtea ori am fost dus cu anasâna. Trebuia să-mi fac, totuşi, studiile pentru a-mi asigura un rost în viaţă. Cu timpul, m-am trezit un citadin înveterat. Bibliotecile, viaţa literară, teatrul, librăriile, cinematograful, toate astea m-au făcut citadin. Între timp, cu satul meu s-a petrecut ceva mortal! Navetiştii la oraş, pe unde aveau de muncă, au dus în lumea satului numai metehne, făcând din sat o mahala, în sensul rău! Cu foarte multe sate româneşti s-a petrecut la fel, din păcate!

– Aţi debutat în urmă cu peste 30 de ani. Aveaţi 21 de ani la apariţia primului volum, dar şi primul fecior. Vorbiţi-ne despre tânărul Aurel Sibiceanu din care a erupt lava poeziei.

– „Eram tânăr şi la trup curat!” Acest vers mă caracteriza şi pe mine, ca mai pe toţi congenerii mei de atunci. Credeam că suntem liberi. Dar, aveam să aflăm repede că nu era aşa, că nu avem decât o libertate lăuntrică. Curând aveam să aflu, e drept, târziu, despre tezele din 6 iulie 1971, care trimiteau cultura la realismul socialist, despre calvarul lui Paul Goma, despre cum Marin Preda i-a respins o carte, practic denunţându-l pe romancier, despre propunerea făcută deD.R.Popescu, pentru excluderea lui Goma din P.C.R., făcându-l, astfel, total vulnerabil. Aveam să aflu repede că scriitori de marcă, respectabili, cum ar fi: Eugen Barbu, Titus Popovici, Dinu Săraru, s-au constituit în acuzatorii publici ai lui Goma. A fost şi apărat, dar de puţini – Mihai Novicov, Ion Lăncrăjan, Mihai Ungheanu, Darie Novăceanu. Aşa că, brusc, şi tinerii ne-am trezit într-un adevărat război de gherilă cu realismul socialist.

– Este poetul un maestru al rigorii ori al fanteziei?

– Este şi aşa ceva! Îi am în vedere pe poeţii care au alcătuit Cercul literar de la Sibiu, pe Arghezi, Adrian Maniu, Vladimir Streinu şi mulţi alţii. Deşi par opuse, rigoarea şi fantezia pot face casă bună în poezie, dacă încap pe mâna unui bun meşter! Încerc să fiu aşa ceva. Mă ajută şi „tinereţea” pe care o am – 53 de ani!

– Criticul Marian Barbu vă aprecia poezia ca fiind filozofică (2003). Care vă erau «Aflările» în anul debutului, 1977, an în care cenzura şi cultul personalităţii impuneau mistificarea valorilor socialismului?

– Într-o oarecare măsură se poate spune că ar fi o brumă de filozofie în poezia mea. Atunci, în 1977, eram sedus de modelul socratic, de moderaţia din Charmides, de modelul socratic ca rezistenţă la norma oficială. Apoi am fost ispitit de filosofiile orientale, pe care le-am perceput ca fiind mult mai apropiate structurii mele contemplative. Împreună cu redactorul de carte a trebuit să întoarcem textele pe toate feţele, să vedem în ce măsură cenzorii pot intui dacă acestea se sustrag tiparelor realităţilor socialismului.

– La numai doi ani de la debut, aţi publicat un al doilea volum, «Ziua Cuvîntului». Ce însemna „cuvântul” pentru dumneavoastră, domnule Sibiceanu?

– Cuvântul este de natură transcendentă, fără doar şi poate! Lucrarea lui este tainică, misterioasă, chiar magică. În literatură, cu atât mai mult. Adevăraţii scriitori sunt aceia care au limbaj propriu, inconfundabil. În poezie, cuvântul poate fi şi săgeata şi ţinta, ceva în genul lui Dao şi De, al lui Lao-łzi, cărarea şi drumeţul în acelaşi timp.

– Geneza celui de al treilea volum a durat un deceniu. «Cartea făpturii» apare în anul istoricelor mişcări social-politice braşovene. Ce este făptura, simbol al fragilităţii fiinţei umane ori a robusteţii în faţa istoriei?

– Adevărat, zece ani au trecut până la apariţia acestei cărţi. În fapt, ea a fost scrisă în patru ani. În aceşti ani am mai scris şi la alte cărţi. „Cartea Făpturii” a văzut lumina tiparului abia peste 10 ani, dintr-un motiv politic. În viaţa mea a fost introdusă o persoană care a jucat un rol nefast pentru mine şi munca mea de poet. Este un moment delicat, pe care prefer să nu-l pomenesc acum. Cert este că în acei ani, mai precis în 1983!!!, am fost trecut pur si simplu în şomaj, în speranţa că voi fi băgat în puşcărie pentru parazitism, conform decretului 153. Devenisem incomod pentru regim. Mai toţi tinerii care veneau în cenaclu vedeau în mine şi în câţiva colegi un model de rezistenţă la dogmele comuniste. Aşa stând lucrurile, am cerut paşaport pentru a părăsi Ţara. Regimul a preferat să-mi redea locul de muncă şi dreptul la semnătură. În 1987 mi-a apărut cea de-a treia carte. Dar, pe de altă parte, mi s-a interzis lansarea ei într-o librărie si mi s-a ridicat dreptul de a deţine masină de scris. Aceasta mi-a fost repede confiscată. Despre toate astea fac vorbire mai pe larg într-o carte despre acei ani, la care scriu acum. Privitor la „făptură”, pot spune că eu denumesc prin ea o lume, un cosmos individual, o făptuire întru ceva înalt. Consider omul ca fiind o făptură a lui Dumnezeu şi asta încerc în „Cartea Făpturii” să le sugerez cititorilor. Lumea poetică este anistorică.

– Constanţa Buzea îşi exprima mirarea (1980) că nu aţi fost publicat de edituri de stat. Dumneavoastră înşivă ne vorbiţi într-o prezentare autobiografică de copii, de nepoţi, nu de premii literare, nu de recunoaşteri naţionale/ internaţionale ale valorii creaţiei dumneavoastră deşi în memoria locului v-aţi impus, creându-vă un loc inconfundabil. Există o relaţie direct proporţională între amestecul poetului în politic şi publicitatea operei sale, la nivel, ca să zic asa, anistoric?

– Constanţa Buzea era unul dintre puţinii scriitori care mai spuneau lucrurilor pe nume. Premii am luat puţine şi nu-i în firea mea să le etalez. Eu scriu pur şi simplu, când simt că am ceva de spus. Am sperat că după 1989 criticii vor face niste cuvenite reparaţii, că vor recupera scriitorii despre care, din varii motive, nu au scris în vechiul regim. Nu a fost aşa decât într-o mică măsură. Nici măcar criticii de prin partea locului, cunoscuţi la nivel naţional, nu catadicsesc să scrie despre cărţile membrilor filialei Uniunii. Ba, se pot spune lucruri şi mai grave, anume că despre cărţile unei clientele se scriu pagini critice, se înhaţă premii literare, pe baza acestor encomioane critice. Amestecul poetului în politic generează publicitate, un ce profit bănesc. Avem două exemple în acest sens – Păunescu şi Vadim. Perenitatea operei este singura care trece dincolo de istorie. Rămâne de văzut în ce măsură opera celor doi va fi anistorică.

– Ce anume mai are scribul Sibiceanu în lucru?

– Dacă recent publicata mea carte de poezie „Priveliştile Scribului” a fost scrisă la dicteul unui Suveran lăuntric, cartea „Glorioşii ani ai ratării”, la care scriu acum, scribul din mine are drept „comanditar”  viaţa trăită de mine şi de literaţii locului între anii 1970 – 1989, şi puţin după. Va fi o „Istorie a Boemei piteştene”. Sper să le ofer cititorilor şi surprize plăcute. Pentru unii, surprizele vor fi si neplăcute. Neplăcute pentru că multe pagini le voi însoţi cu documente incomode.

– Realitatea socialistă era una dintre Priveliştile Scribului? Cum o simţeaţi?

– Ca pe o farsă, ca pe o glumă a istoriei, o glumă proastă, cinică. Dacă influenţa nefastă a socialismului românesc asupra economicului o putem îndrepta, nu la fel stau lucrurile şi cu dezastrul produs în suflete şi constiinţe. Din nefericire, terapia asupra sufletului întârzie, mai bine zis este întârziată cu bună stiinţă, asta pentru că medicii care ar trebui să asigure vindecarea, sunt aceiasi inşi care au otrăvit neamul acesta, l-au nărăvit, l-au forţat la colaborare cu Diavolul.

– Cuvântul propagandistic din strada, cinematograful, scena, căminul cultural, instituţiile culturii socialiste, s-a metamorfozat în noile tehnologii direct în vulgaritate. Sunt unele siteuri culturale, mai ales cele destinate comentariilor necenzurate, grele de necurǎţenia cuvântului. Cum vă explicaţi acest proces?

– Da, este o realitate grotescă. Într-o lume normală, spaţiul virtual ar putea fi şi o formă de defulare. Dar, această defulare pare a nu se mai sfârsi! În spaŢiul virtual, bătălia cu postatorii anonimi de comentarii este inegală, cronofagă. Cuvenita îndreptare a năravurilor virtuale va veni, dar, după cunoscuta normă românească, va veni mai târziu. Perenitatea decalajului dintre noi şi alţii pare a fi o fatalitate.

– Se poate sustrage poetul, publicistul, ambianţei socio-culturale în care ia naştere?

– Ambianţa socio-culturală este profund viciată la noi, normalizarea întârzie. Asta pentru că nu a avut loc o asanare morală. Aşa zisa reconciliere naţională, mult clamată după alternanţa la putere, din 1996, arată cam aşa: victimele să închidă ochii la răul care li s-a făcut, să trăiască în devălmăsie cu domnii călăi, singurii care au tras şi trag foloase pe urma schimbărilor din 1989. Dacă avem în vedere că şi în sânul Bisericii Strămoşeşti lucrurile stau tot aşa, ne este clar că acest neam va duce mereu cu el un contencios. Dacă ai un sistem de autentice valori şi lucrezi întru acesta, te poţi sustrage unei ambianţe viciate. Uşor, cu tenacitate chiar poţi asana ambianţa. E mult de vorbit pe tema asta!

– Revistele literare în format electronic s-au înmulţit într-un ritm neaşteptat. Cum apreciaţi?

– Apar reviste virtuale, printate. Nu e rău, dar, azi, toată lumea neagă pe toată lumea. Nimeni nu mai recunoaşte o autoritate în materie. Marii critici şi marii autori sunt harponaţi politic, fie într-o tabără, fie în alta. Ca să nu mai spun ce ispititoare sunt site-urile veleitarilor, impostorilor, pentru un consumator fără sistem de valori! Spectacolul revistelor virtuale este colorat, mult variat. Cu regret o spun, peste 90% dintre revistele virtuale pot trezi interes cu adevărat doar psihiatrilor. De 18 ani consumatorul de artă şi literatură este pervertit cu oferte din periferia acestora. La baza acestui fenomen pernicios stau banul şi neputinţa de a face o asanare morală.

– Încotro «grupurile literare»? 

– Grupurile şi grupările literare, dacă vor avea programe serioase, dacă vor rezista ispitelor, venite dinspre politic, si nu vor deveni găsti forfetare de sume electorale, au sanse de a polariza, în diverse zone ale Ţării, adevăratele valori. Spectacolul literaturii se va descentraliza, şansele de a recâştiga cititorii, de a crea cititori noi, sunt foarte mari. Doamne ajută!

– Unul dintre istoricii ideilor literare, Jean Starobinski, afirma că o operă se defineşte ca „relaţie polemică diferenţiată cu literatura anterioară şi cu societatea înconjurătoare”. Este valabil pentru literatura piteşteană? 

– Sigur, aş zice că autorul operei, de data asta, trebuie să fie într-o polemică chiar cu sine. Pot spune că la Piteşti sunt zece scriitori care pot fi incluşi în circuitul valorilor naţionale, în conformitate cu taxonomia lui Starobinski.

– Vorbiţi-ne despre ultima dumneavoastră experienţă eseistică pe cale virtuală. Ce înseamnă a fi autorul unui blog? 

– Păcatele mele! De câteva luni bune scriu pe blog, e ca o spovedanie la mai mulţi duhovnici. Numai că, cei mai mulţi dintre aceşti ipotetici duhovnici, sub adăpostul unor identităţi inventate, iau în derâdere ceea ce scrii, nu intră într-o polemică cumsecade. Alţii te înjură, chiar la modul cel mai josnic si mizerabil. Unii sunt intriganţi, cunoscători ai culiselor obştii scriitoricesşti, postează comentarii care amplifică conflictele existente în Filiala scriitorilor, comentarii care produc conflicte noi. Aceşti comentatori poate fac parte chiar din obşte.

 

Piteşti, 2009

 

Tags : , , , , , , ,

Réagissez