Cogenerii, pe scena Centrului Cultural Pitesti: Marilena Lica-Masala, Lucretia Picui, Marin Ifrim si Aurel Sibiceanu
Descǎlecat
Deodatǎ au ajuns
pe ţǎrmurile Mǎrii dupǎ ce
i-au smerit în vǎzduh de cuvinte
pe toţi – pe barbari pe cerşetori şi pe hoţi.
Iatǎ cuvintele – morminte, sicrie
pentru absenţa lor vie!
Adâncu’ lor iatǎ-l: a mea şi a ta suflare e
şi a celora ce în graiul tristei cǎrǎri
pun fructa din glezne, amarele-i miresme.
Cǎlǎri, cu sǎbiile la brâu, au intrat
în apele mǎrii şi Marea au curs pe sǎbii…
O pasere îngâna mlǎdierea ferigei,
un om urca piscul umbrei sale,
un copac rǎtǎcea în calea furnicilor!
Liberǎ Ţarǎ, strǎlucitor chivot cu lacrǎmi!
Cǎrǎmizile din zidul cetǎţii erau
de-acuma scrise încât se vedeau stelele
în rouǎ, în gliile palmelor,
în suferinţa mântuitoare a urmaşilor.
Doamne! Cine prin ochii noştri
Priveşte Marea, Doamne,
cine vine de pe Marea
de ne este fricǎ şi azi?!
Cezar
Am cucerit poporul acesta!
ziceam, închizând
în chivotul pumnului
câteva boabe de grâu.
Am adormit ca un Imperator.
Somnul mi-a deschis palma
cu mângâierile-i surghiunite
în pumn, şi trebuie cǎ ea a fost
aidoma unui ţǎrm sub talpa galilor,
ori a naufragiatului umbrǎ.
M-am trezit.
Paserile cântau mulţumite
şi am început domnia
peste un popor nevǎzut.
Poveste
Apoi trecu furnica,
tocmai aflaseşi o cale
când furnica trecu împovǎratǎ
cu meteorul unui bob de rouǎ.
Pesemne cǎ ai plecat
în zarea firului de iarbǎ,
pesemne am rǎmas asemenea cariului
ostenit de lemne, de arcǎ.
Ai venit apoi, aveai mâinile ude şi albe,
un tainic surâs adus din ţǎri imaginare.
Am vrut cu suflarea
sǎ te duc înapoi, peste Marea…
sǎ te duc la rouǎ,
sǎ nu mai fim pe din douǎ…
albinele însemnau mere în aer,
nu aveam curajul sǎ le fur,
lirǎ nu aveam
sǎ cânt pentru albastrul
în care pieream…
Aurel Sibiceanu, Poeme (antologie de autor), Cluj, Limes, 2013