Patruzeci de dimineţi

in memoriam

Athanase Vantchev de Thracy

(1940 – 2020)

Argument

Ilustru Om de Litere, Athanase Vantchev de Thracy m-a copleşit cu prietenia-i legendară. M-a rugat de două ori să-i traduc câte 40 de poeme în română. Ar fi trebuit să ne întâlnim la începutul lui octombrie, să-mi dăruiască noul său volum de poeme din care ar fi urmat, fireşte, să aleg încă o serie de 40 de poeme pentru o nouă tălmăcire. Nu a mai avut timp. S-a întors la Paris din Bulgaria lui natală pe 29 septembrie. A plecat dincolo de Styx pe 30 septembrie. Familia, prietenii, vecinii l-am însoţit pe ultimul drum pe 13 octombrie. A doua zi (14 octombrie), m-am gândit mult la felul lui şăgalnic, luminos, nobil de a fi. Dincolo de cele ce se văd însă, Athanase era o veşnică livadă cu rod de mister.

*

M-am întrebat mereu de ce tocmai 40 de poeme. Nu i-am pus niciodată întrebarea. Nu-mi place să descos oamenii. Prefer să înţeleg singură ce-i cu dânşii, ce li se-ntâmplă. Dimineaţa următoare (15 octombrie), pregătindu-mă să plec către ale zilei treburi, mi-am dat seama că numărul 40 are o semnficaţie pentru noi, pentru creştinii ortodocşi. Şi-ar fi dorit oare să public un poem pe zi, timp de 40 de zile după înmormântarea lui? Poate. Dar, indiferent ce şi-ar fi dorit, nevând cum îndeplini altfel ritualul celor 40 de dimineţi, ca în satul meu, unde o femeie devotată mortului împarte „dimineți” (bucate) vecinilor, voi publica timp de 40 de zile câte un poem din cele tălmăcite în română, în chip de dimineţi.

În numele lui, le împart fiecărui cititor creştin ori necreştin, poet ori nepoet, ce se va opri pe aceste versuri.

Să-i fie țărâna uşoară!

Marilena

—————–

A patra dimineaţă.

13. TĂCUTĂ ÎI CASA

„Înțelepţi, nu mă blestemaţi, cine mi-s eu pentru voi?
Nimic mai mult decât un nour de foc.”
Constantin Balmont

Tăcută, pe jumătate îi adormită casa.
Stele încă rătăcesc pe uliţi din satul
Şi-o blândă adiere stârnește freamătul
Frunzelor argintii de măslin.

De ani şi ani se preumblă,

În penumbra tindei,
Aduceri-aminte, legende, vedenii!

Iată, mi-s singurul rămas
Să-numere zilele deşarte
Și nopțile de beznă!

Unde sunteţi acum, voi, prieteni,
Lebedele mele dalbe, nobilele mele berze?
Nu, lacrimile mele nu vă pot învia,
Dar voi trăiţi, lebede fermecătoare,
În flacăra rugăciunii mele fierbinte.

Parcă vă văd ieşindu-mi în cale,
Şi inima rămâne îndelung ferecată
De-o dragoste înflăcărată!

Ca visele și florile
Se trec şi pier oamenii!
Dar de trâmbița va suna,
Toți morții se vor ridica
Să meargă la întâlnirea cu veşnicia!

O, ispăşit paraclis,
O, cazan de botez în care-mi scald amintirile!
O, blândeţe hrănitoare a luminii,
Tu, ce te prelingi pe frunze de măslini
Și-astrală-mi faci sacra nemărginire
A poemei!

O, Lege, o, Frumusețe, ce strălucire daţi

Nimicurilor de fiece zi.

Paris, 4 ianuarie 2019

Din volumul « Et tout revient à son centre/ Şi totul se întoarce la sine », Paris 2019

©Athanase Vantchev de Thracy

Nota traducătorului

Cifra (13) reprezintă pagina la care se află poemul în volumul original, în franceză.

Legenda fotografiei: Cu Athanase Vantchev de Thracy şi Marc Galan la Ambasada Kazakhstan, 2019.

Credit fotografic: Rosica Djagarov.