Boisées demeuraient les dépouillées branches d’hiver,
Ombres des cieux renversés dans un étang…
Paris, le 26 avril 2019
Illustration : Luli, Ombres des cieux renversés dans un étang
Archives mensuelles: avril 2019
Împădurite am găsit desfrunzitele iernii ramuri,
Umbre de ceruri revărsate-n lac…
Paris, 25 Frunzar 2019
Paris, 25 Frunzar 2019. Nu merg la Denie în astă seară…
Îi vedeți? Ei sunt prietenii mei cuminți ca nişte sfinți! Ei, cei din fotografie. În lipsa mea, şi-au pus pe frunți înfrunziri şi cânt de păsăruici şi gâze. Pe malul de alături, un tânăr solitar cântă la un acordeon o doină mai solitară ca singurătatea lor. Dincolo, acasă, mă aşteaptă însigurați copacii copilăriei şi iarba costişei şi alți stânjenei. În aşteptarea lor, frunzele li se adună straturi, cum osemintele neamului în morminte.
Nu merg la Denie în astă seară. Rămân aici, cu prietenii mei statornici, stânjenii, iazul şi copacii.
Ilustrație: Parcul Martin Luther King, Batignolles-Clichy, Paris 17e
Paris, 25 Frunzar 2019. Curățenie de Paşti.
Scotocesc nu doar în cele mai pitite cotloane ale odăii, ci şi adânc, în suflet. Voi strânge tot ceea mi-a devenit străin, veşted şi nefolositor în viață.
Cu suflet despovărat de prea învechite, strâmte şi fără de rost întâmplări, voi aştepta Învierea.
Ilustrație: Victoria Fătu-Nalațiu, Odaie gătită de Paşte
Locul unde Sena a răsfrânt de veacuri umbra turlei…
Aşa, cât să păcătuim un pic în înţelegerea adevărului spinos din jariştea viperină a turlei catedralei Notre-Dame, reluăm un subiect ce-a unit lacrimi creştine şi necreştine, catolice şi necatolice, cu undele multimilenare ale Senei păgâne… Exact acolo unde Sena a răsfrânt de veacuri umbra turlei…
Nu, nu vom răsuci brainstormingul ipotezelor de tot felul, cum am fi făcut dacă subiectul ar fi fost unul profan, banal, cotidian. Fiind unul sacru, ne vom ţine departe de ipoteze şi concluzii. Simbolistica înflăcărării cu care pârjolul s-a grăbit să coboare turla în cenuşă, ne aminteşte un vestit dicton scolastic: „Crede şi nu cerceta”!
Să credem deci în arderea adevărată a turlei, fără să cercetăm folosul ei, ar fi sunat îndemnul adaptat zilei noastre.
Şi totuşi…
Şi totuşi, nimeni nu a crezut în miracolul aprinderii spontanee, cum se întâmplă în unele păduri pe vreme caniculară. Miracolul n-a fost pentru nimeni un simbol miracol al puterii divine, ci o falsă profeţie despre puterea omului. Aşa va rămâne turla-torţă-aprinsă în amintirea luminii ochilor francezilor şi nefrancezilor catolici, în oglinda ochilor francezilor şi nefrancezilor necreştini: un act de falsă profeţie, o blasfemie.
Săptămâna Mare dezlegătoare este, prin patimile şi suferinţa Domnului nostru Christ… Ne vom dezice scolastic de tentaţia de a purta povara păcatului de blasfemie până dincolo de Paşte. Polichinele însuşi ce şi-a întins de mult secretul, cum aripa Pheonixului, cam peste întreaga omenire creştină, creştin catolică, necreştină, peste preocupanta dilemă.
Emil Cioran, despre sumbrul viitor al catedralei Notre-Dame
Lămurind fără să lămurim dilema, iată, vom invoca un alt simbol, o metaforă apărută în presa română despre această simbolică taină, nu fără a aminti în treacăt despre mâhnirea încercată de iubitul nostru eseist Emil Cioran gândind la sumbrul viitor al catedralei Notre-Dame…
Spovedania domnului Emil Cioran, poate şi cea din urmă, avea loc în urmă cu trei decenii, într-un neuitat interviu oferit cu sinceritate de distinsul învins neînvins, spre a ne fi adus în dar nouă, neştiutorilor săi contemporani.
Metafora şi miracolul ei
Vorbind de la sine, poate chiar prea transparent, inspirată devine această metaforă despre tristul sfârşit al milenarei turle: „incendiul pregătit”…
Bine chibzuit! Metafora, fireşte, miracolul ei, nu şi jariştea cea nimicitoare!…
La ce ne-ar mai folosi cuvântul?!
Tăcerea pietrelor filozofale din vecinătatea catedralei, în răstimpul curs de-atunci, este de la sine grăitoare: locul unde Sena a răsfrânt de veacuri umbra turlei este inima universală a creştinismului, admirabilul catolicism…
Să-i dorim viaţă neumbrită şi lungă!
Paris, 26 aprilie 2019
Ilustraţie: Lina Stern, PhotoAsemic
Je dors…
Je dors sur un simple lit en bois
Et un matelas rempli aux fleurs de foins.
Homme, ne me pense pas en femme !
Mes rêves ont flâné caressant la flamme,
Mes songes ont trop longuement vécus,
Métèques au sein de l’étrange ottomane.
Je dors sur un simple lit en fumée.
À son horizon, mes songes brisés.
Luli deTeiu
Paris, le 23 avril 2019
Ilustration : Lina Stern, Rêves traîtres
M-am ferecat în vers, lumina din gându-ți să n-o văd eres…
Luli
Paris, 23 aprilie 2019
Ilustrație: Lina Stern, Portic şi umbre
Eu dorm pe-un simplu pat de lemn
Şi-o saltea cu flori de fân umplută.
Nu gândi, Iubite, în doi să fim!
Loc nu-i pe lavița străină
Ce încercate vise îmi alină.
Eu dorm pe-un simplu pat de fum,
Vise
zădărnicindu-mi, scrum.
Luli
Paris, 23 aprilie 2019
Ilustraţie: Lina Stern, Vise perfide
Taine în răscruce…
La început au fost trei taine: Omul, Prietenia, Iubirea.
Erau doar ale mele. Împărăţeam împreună întreaga lume. Ce fericită eram strângându-mi la piept tăinuitele mele taine lumeşti!
Ideal îmi făurisem din Omul şi din Prietenia lui şi din însăşi Iubirea lui.
Desigur, toate aceste terestre taine meritau idealizate, căci purtau adânc înscrustat în ele un chip necunoscut, un chip de dincolo de zarea, de dincolo de puterea privirii mele de a tălmăci vedeniile lumii. Chip îndumnezeit.
Procust însă lucrează. El vine tiptil şi ajustează.
Mi-a ajustat la început dară omul. Mi-a ajustat apoi prietenia lui. Iubirea însăşi mi-a ajustat-o, căutând s-o piardă.
Azi la răscruce mi-s tainele mele dragi şi sfinte.
Suntem patru, eu şi cele trei taine.
Pleca-vom oare fiecare pe hărăzitu-i drum ori tuspatru?
Luli
Paris, 23 aprilie 2019
Ilustraţie: Lina Stern, Miracol
În urmă cu ani am întâlnit un om aparte, un
confrate. Întâlnire providențială? Poate. Venea de foarte
departe, din negurile luxuriantei jungle africane. Fecior de dascăl,
ca mine. Dornic să vorbească despre satul său, cum eu vorbesc
despre Teiul meu. Nerăbdător să spună povestea Regatului Bantu,
cum eu spun povestea Regatului Dacia. Ce m-a fascinat în ființa
lui? Dincolo de tot ceea ce mă poate fascina la un semen,
inteligență, frumusețe, caracter, bună-cuviință, a fost, şi
mai presus de orice, sinceritatea. Prietenia noastrà s-a zidit pe
întâia poruncă, lege fãră de care omenirea însăşi s-ar nărui:
adevărul. Ar fi putut minți, dar şi-ar fi mințit străbunii. Ar
fi putut promite, dar, şi-ar fi atras mânia zeilor bantu.
Şi-atunci, mi-a spus adevărul. Neprihănirea acestui om a dat
naştere uneia dintre cele mai frumoase, trainice şi ziditoare
prietenii, din puținele câte s-au putut înfiripa vreodată între
mine şi un semen. Bunul meu prieten bantu mi-a inspirat atunci nu un
poem, ci o poveste. Basm înfiripat în preajma Paştilor. Textul de
mai jos este, ca orice basm frumos, o ficțiune. Ficțiune brodată
de o femeie ce şi-ar fi putut iubit eroul, veşnic îndrăgostită.
——-
Mă-ntorc acasă-n noapte,
Dintr-un lung
pelerinaj
Prin Cetatea gătită de Paște.
Flămândă, îmi tai o pară.
Feliile de pară
n-au nici un gust.
Iau un măr. ‘Geaba-i lună, ‘geaba
stele,
Feliile de măr gust nu au, nici ele.
Iau niște dude,
dude negre!
Degeaba, nici negrele dude gustoase nu-s.
Iar gându-mi sprințar, hoinar, tâlhar,
Îmi
zboară către el, bunul meu Bantu…
Și simt, îi simt privirea
ce-mi sărută obrajii,
Și bunătatea inimii ce-mi mângâie
chipul…
Și, minune, deodată,
Bucățile de măr, de
pară,
Chiar și dudele, negrele dude,
Chip de anafură luară
Şi gust obișnuit de fructe.
Taine stau ferecate-n Vinerea Mare!…
Luli
Paris, 22 Prier 2011
(Din volum în pregătire)
Ilustrație: Victoria Fătu Nalaţi, Casă țărănească românească gătită de Paşti