RSS
 

Archive du 16 janvier 2016

Şi s-au împlinit 61 de ani de la căsătoria părinţilor mei…

16 Jan

Memoriei Pǎrinţilor,

Tuturor acelora care au ştiut să-mi vadă sufletul,

 

Soirée Ilzi

Cu gândul vesnic la ei, la parin$ii mei, si la satul meu…

 Din Iubire s-a fost rânduit timpul Lumii.

Chipurile sale, Eros şi Agapé,

arat hotar au semǎnat Omenirii,

despǎrţind-o în „Dupǎ” şi „Înainte” de Iisus.

De-atunci, în fiece clipǎ cǎzutǎ

din trupul trecerii noastre firave,

stǎ împǎmântuitǎ

una şi aceeaşi ludicǎ stare:

Înainte şi Dupǎ

Iubirea lui Cristos

de

Oameni.

În urmă cu 61 de ani, într-o duminică de 16 ianuarie, cu zăpadă aşternută generos pe uliţele satului, părinţii mei şi-au unit pe viaţă, vieţile… O căsnicie care a durat ca în poveşti, până ce doar drumul cel veşnic i-a despărţit…

În amintirea lor şi a satului în care au copilărit şi s-au cunoscut, am scris câteva poeme, care fac parte din ciclul Din Teiudava, al volumului inedit bilingv, francez-român, Iubiri de hoinară.

 

Motto:

Iubire am venit s-aduc, nu urǎ!                                                                  

                                                                          (Sofocle, Antigona)

Lire la suite »

 

61 ans depuis le mariage de mes parents…

16 Jan

À la mémoire de mes parents,

À tous ceux qui ont su regarder mon âme,

16-DSC06099

Je pense toujours à eux, à mes chers parents, et à mon village…

Il y a 61 ans, le 16 janvier, mes parents ont scellé leur union, à la mairie de notre village. Un mariage qui a duré vraiment à vie, jusqu’à leur disparition physique… 

A eux, à leur mémoire, ainsi qu’à mon village, je les ai dédié trois petits poèmes, extraits du cycle « De Teiudava », du recueil inédit bilingue, français-roumain, Les amours d’une femme nomade.

Lire la suite »

 

Lorsque ton bras me berce…

16 Jan

Lorsque ton bras me berce…

Marilena, Zénith, 2016

Marilena

 

Lorsque ton bras me berce,

Je me souviens de mon enfance…

 

 

Émerveillée par l’arrivée du Père Noël,

Je ne comprenais pas pourquoi

L’heure me trahit et s’en passe…

Lire la suite »